FOTO EduPedu
Banii de burse ai elevilor pentru luna aprilie vor fi plătiți miercuri, 15 mai, după ce au fost virați către inspectoratele școlare și școli, conform surselor Edupedu.ro, care au confirmat că banii au ajuns în unele școli încă de luni, 13 mai. Bursa de merit ar urma să fie de 409 lei.

Potrivit ultimei raportări a Ministerului Educației la cererea Edupedu.ro, din luna ianuarie, bursa de merit va fi primită de circa 516.000 de elevi, inclusiv de clasa a V-a.

Suma pentru bursa de merit pentru luna aprilie nu mai variază de la un județ la altul în funcție de vacanța mobilă din februarie-martie și este influențată doar de zilele de vacanță de primăvară.

  • Peste 160 de mii de elevi nu ar mai primi burse de merit anul școlar viitor, potrivit estimării pe baza noilor criterii de acordare propuse de Ministerul Educației

Bursa de merit, calculată după o formulă ce implică numărul de zile de cursuri și numărul de zile de vacanță, ar urma să fie pe luna aprilie peste 400 de lei.

Calculul se bazează pe formula „(CmB/NZL) x (NZL – NZV)” din metodologia de acordare a burselor școlare, unde: „CmB = cuantumul minim al bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru; NZL = număr de zile lucrătoare în luna respectivă; NZV = număr de zile de vacanță în luna respectivă”. „În calcul (…) sărbătorile legale și zilele declarate libere prin lege sunt considerate zile lucrătoare”, conform Art. 18 din metodologie.

Potrivit unui model de calcul consultat de Edupedu.ro, sunt 22 de zile lucrătoare, după definiția din metodologie, în luna aprilie, și 2 zile de vacanță (29-30 aprilie, fiind zilele de luni și marți din Săptămâna Mare). Asta înseamnă (450:22) x (22-2), adică 409 lei. Un calcul asemănător a fost primit de școli din mai multe județe, potrivit informațiilor noastre.

Elevii au primit 409 lei și pe luna octombrie 2023, la prima plată a burselor școlare din acest an școlar, făcută pe 15 noiembrie.

Bursele tehnologice ar urma să fie de 273 de lei, după același model de calcul care se aplică și acestora, calcule primite de la școli și consultate de Edupedu.ro.

Informații de context. Niciun elev din țară nu primește bursele școlare în cuantumul minim prevăzut de noua lege a educației, din septembrie 2023 încoace, pentru că bursele de merit și tehnologice sunt condiționate de o formulă de calcul în funcție de numărul de zile de școală. Acest lucru se întâmplă deoarece în fiecare lună din acest an școlar, conform calendarului oficial, există zile dintr-o vacanță școlară.

Singurii care au primit bursa de merit la valoarea minimă stabilită de lege – 450 de lei au fost elevii din București și 27 de județe, la plata de vineri, 12 aprilie, pentru luna martie.

Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024, adică în fiecare lună de școală din acest an școlar, potrivit unei adrese a Ministerului Educației, document obținut de Edupedu.ro, emisă după ce mai multe școli ar fi calculat sumele în funcție de numărul de zile, calcul care se face doar pentru bursele de merit și cele tehnologice, conform regulilor de acordare.

  • „Nu există nicio reducere a acestor burse în nicio lună a anului școlar 2023-2024”, se arată în document. Adresa Ministerului Educației vine după ce mai mulți părinți ne-au semnalat că au primit doar 215 lei pe luna septembrie 2023.

Cuantumul minim al burselor:

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Amintim că valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute potrivit legii. Valoarea cu care se măresc este decisă de școli, începând cu acest an, consiliile locale doar alocă sume. Procedura din Sectorul 1, de exemplu, prevede că școlile trebuie să facă lunar cerere pentru banii de la primărie.

Schimbări la burse de anul școlar viitor. Noile reguli sunt în stadiul de proiect

De anul școlar viitor, acordarea burselor ar putea fi modificată. Un proiect de metodologie nouă lansat de Ministerul Educației prevede ca bursa de merit să fie acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 și prevede și o bursă de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7. Atât cei cu medii peste 9,50, cât și cei cu medii peste 7 vor primi bursele în limita a 30% din totalul de elevi din clasă.

În plus, prezența la școală și media 10 la purtare ar urma să fie condiții obligatorii pentru bursele școlare. La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here