Comuna Sâmbăta de Sus și-a schimbat total fața în ultimii patru ani. Un turist care trece prin comună este impresionat de curățenia locului, de amenajarea și înfrumusețarea străzilor. Primarul comunei, Nicolae Morariu, PNL, se află la primul mandat, cetățenii acordându-i încrederea și votul la alegerile locale din 2020. La patru ani distanță, edilul comunei aduce în fața sătenilor bilanțul activității sale din fotoliul de primar, susținut de aparatul de specialitate din primărie. Am stat de vorbă cu Nicolae Morariu, care aspiră la un nou mandat de primar, dar și cu cetățenii din comună.
- ,,Este un primar care a făcut treabă bună. Dacă mă gândesc numai la apa potabilă, mă declar mulțumită“ spune o localnică de 67 de ani.
- ,,Satul arată foarte bine, este curat, avem ușa deschisă la primărie la orice oră“ a spus un alt localnic.
Primarul Nicolae Morariu, PNL, spune că pentru investițiile realizate în comună a atras peste 3 milioane de euro, si proiectele depuse întregesc această sumă. Într-un interviu, primarul comunei Sâmbăta de Sus explică în detaliu ce a făcut în cei 4 ani pentru comuna pe care o păstorește.
Reporter: După patru ani în funcția de primar al comunei Sâmbăta de Sus, cu ce proiecte veniți în fața alegătorilor dumneavoastră?
Primar Nicolae Morariu: Am realizat o serie de investiții și de proiecte pentru comuna noastră. Cu o echipă de profesioniști am reușit, în primul rând să punem la punct o serie de documentații care erau într-o mare dezordine sau nu existau, ca mai apoi să punem în aplicare proiectele de care aveau nevoie comuna și cetățenii. Am lucrat pe toate fronturile, juridic, administrativ, tehnic, social, investiții. Dar să le luăm pe rând.
R: În ce stadiu vă aflați cu rețeaua de canalizare din comună?
Primar Nicolae Morariu: Am elaborat studiul de fezabilitate pentru rețeaua de canalizare din întreaga comună. Am lucrat în trei etape. Etapa I a însemnat realizarea rețelei pe DJ 104A care a fost finalizată în anul 2022. În etapa a II-a se va realiza rețeaua din satul Sâmbăta și Stația de epurare. La momentul actual este finalizată procedura de avizare, a fost eliberată autorizația de construire, s-a obținut finanțarea prin programul național ,,Anghel Saligny“ în valoare de 8.000.000 lei, finalizată procedura de licitație publică pentru execuție și în următoarea perioadă vom începe lucrările. În etapa a III-a se realizează rețeaua în Stațiune și se face legătura cu rețeaua din sat. La momentul actual este pregătită toată documentația de specialitate, procedura de avizare este terminată, urmează să identificăm sursa de finanțare.
R: Dacă vorbim de infrastructură, ce investiții ați realizat la drumuri?
Primar Nicolae Morariu: Avem în proiect asfaltarea tuturor străzilor din comună, iar la momentul actual am realizat studiul de fezabilitate și am obținut toate avizele necesare. Pentru reabilitarea și modernizarea a cinci străzi am obținut finanțarea în valoare de un million de euro la CRFIR Alba Iulia. Pentru restul de drumuri se așteaptă sursă de finanțare pentru începerea lucrărilor. În Stațiunea Climaterică am creat drumuri noi și le-am reparat pe cele existente. În sat vom repara toate drumurile.
Abia acum la Sâmbăta se consumă apă de calitate de la rețea
R.: La Sâmbăta de Sus exista o mare problemă cu apa potabilă. Ați reușit să rezolvați situația?
Primar Nicolae Morariu: Le-am luat pe rând. În primul rând au fost scoase la limita de proprietate și refăcute toate branșamentele de pe DJ 104A și au fost montate 10 guri de purjare. Și în stațiune au fost scoase la limita de proprietate, au fost refăcute toate branșamentele și au fost montate 25 guri de purjare atât în Stațiune cat și în sat. O mare problemă era stația de clorinare, dar am reușit să o modernizăm, a fost refăcută automatizarea, s-au schimbat filtrele și grupul de pompe. Astăzi introducem în rețea doar apă potabilă de calitate. Rezevorul de 500 mc a fost curățat și s-au schimbat regulatoarele de presiune de pe rețea.
R.: Aplicarea legilor funciare este cuiul primarilor din țară. Și la Sâmbăta de Sus, în cei 30 de ani, oamenii nu au obținut titlurile de proprietate sau au ajuns în instanță fiind nedreptățiți. Ce ați reușit să faceți pentru proprietarii de terenuri din comună?
Primar Nicolae Morariu: Au fost multe probleme legate de restituirea terenurilor în baza legilor funciare. Am reușit eliberarea titlurilor de proprietate în mai multe locuri: 204 imobile în zona denumită popular ,,Pe Iaz”, 169 de imobile în zona ,,Poiana Lungă “ și 212 imobile în planul parcelar ,,Chilii-Teasa-Lazuri “. De asemenea, s-a finalizat și depus documentația pentru 4 sectoare cadastrale și urmează să se emită titluri pentru 1778 de imobile pe vechile amplasamente în zonele: Calea Voievodenilor în stânga până în partea de jos a satului, Calea Voievodenilor în dreapta până la granița cu Lisa, de la Castel până la granița cu Sambata de Jos, de la ieșire din sat pe partea stângă către Sâmbăta de Jos până la balastieră. Ultimele două sunt însă cu probleme întrucât sunt emise titluri de proprietate la nivelul anului 2003, fără amplasamente.
Granița, bat-o vina!
R.: O problemă a comunei este granița cu comuna Drăguș. Care este situația?
Primar Nicolae Morariu: Când am intrat în primărie am constatat că suprafața comunei a fost afectată, granița fiind mutată imoral în favoarea Drăgușului. Atunci am strâns documente de la Arhivele Naționale și de la toate instituțiile abilitate care demonstreau că granița a fost mutată abuziv în 2012 de pe creasta muntelui pe valea Sâmbetei. Am făcut demersurile necesare pentru desecretizarea de către OCPI Brașov a documentației de grănițuire făcută în baza Legii 2/1968. Apoi s-a început o acțiune în instanță pe Legea 133 în vederea stabilirii graniței administrative între comunele Sâmbătă și Drăguș.
Castelul Brâncovenesc este al primăriei
R.: O achiziție importantă pentru Primăria Comunei Sâmbăta de Sus este Castelul Brâncovenesc, monument istoric. Sătenii se declară mulțumiți că pot participa la evenimente în curtea castelului, pe care ați îngrijit-o. Ce a presupus preluarea castelului?
Primar Nicolae Morariu: Și în cazul Castelului Brâncovenesc am avut nevoie de juriști buni pe care îi avem însă în primărie. A fost anulat în instanță contractul de asociere dintre primărie și firma care avea în administrare Castelul Brâncovenesc. S-au făcut demersurile necesare pentru înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară a Primăriei Sâmbăta de Sus. Urmează să stabilim modalitatea de administrare pe viitor a acestui monument istoric.
R.: Pentru o comună mică așa cum este Sâmbăta de Sus, veniturile locale sunt mici, iar dezvoltarea comunei presupune atragerea de fonduri din exterior, guvern, UE. Ce proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile ați accesat?
Primar Nicolae Morariu: Unele proiecte le-am finalizat, altele sunt în implementare, iar unele sunt în faza de semnare a contractelor sau de evaluare. Valoarea totală a proiectelor pentru care au fost semnate contracte este de 3.300.000 euro.
- Am achiziționat utilaje pentru tractor și buldoexcavator
- Am achiziționat tractor
- Am modernizat terenul sintetic de la baza sportivă și am achiziționat un tractoraș pentru cosit iarba.
- Am înființat sistem de supraveghere video în comuna Sâmbăta cu 104 telecamere care este funcțional.
- Printr-un proiect am obținut finanțare pentru dotarea Școlii Gimnaziale cu mobilier și echipamente didactice de ultimă generație, am semnat déjà contractul și este în curs de implementare.
- Clădirea administrativă a comunei (fostul sediu CAP) este în curs de modernizare, lucrările sunt începute și se continuă.
- Tot în curs de implementare este proiectul prin care s-au achiziționat două stații de încărcare electrice (pentru 4 mașini fiecare) în sat și în Stațiune.
- Proiectul privind consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Bisericii “ Sf. Teodor Tiron -Apuseană “ a fost declarat admis la ADR Centru. Tot admis a fost declarat și proiectul ,,Consolidare, restaurare și punerea în valoare Biserica “ Adormirea Maicii Domnului- Răsăriteană“ depus la ADR Centru.
- Am depus un proiect care se află în evaluare pentru montarea de panouri solare pentru producerea de energie electrică pentru acoperirea necesităților publice.
R.: Multe comune din zona Făgărașului nu au rețea de gaz metan. Care este situația la Sâmbăta de Sus?
Primar Nicolae Morariu: La noi în comună facem extindere la rețeaua de gaz în Stațiunea Climaterică Sâmbătă. Am reactualizat Studiul de fezabilitate și s-au făcut demersurile necesare pentru realizarea lucrării de extindere. Rețeaua de gaz din Stațiune a fost extinsă cu aproximativ 7 km. În perioada următoare se fac branșamentele gratuite. Costurile lucrărilor au fost suportate în totalitate de către Distrigaz Sud.
R.: Ce alte lucrări edilitare ați realizat în comună?
Primar Nicolae Morariu: Am realizat o serie de lucrări de reparații, amenajare și dotare. A fost reabilitat Căminul Cultural și dotată bucătăria cu aparatura necesară și un sistem de sonorizare. A fost reabilitată Baza Sportivă și s-a amenajat un teren adiacent acesteia. Au fost realizate lucrări de reabilitare și reparații la cabinetul doctorului de familie. S-a amenajat Parcul de joacă pentru copii, s-a reabilitat clădirea existentă și s-a construit un grup sanitar în satul Sâmbăta. S-a amenajat un parc de joacă pentru copii și în Stațiunea Climaterică Sâmbăta. A fost amenajat un teren pentru desfășurarea de evenimente în Stațiunea Climaterică Sâmbăta. S-a reparat total parcarea existentă din Stațiunea Climaterică Sâmbăta și s-au amenajat spații verzi și un loc de relaxare. La căminul cultural s-a amenajat un teren adiacent. S-au amenajat spațiile verzi și sensul giratoriu. S-au realizat lucrări de decolmatare ale pârâului Sâmbăta.
R.: Ce lucrări realizați prin PNDL?
Primar Nicolae Morariu: Prin programul PNDL se reabilitează Școala Gimnazială, lucrare contractată de vechea administrație, începută în 2021 și astăzi aproape de finalizare. De asemenea, se reabilitează sediul primăriei, investiție contractată de vechea administrație, preluată în faza de 15% și este aproape de finalizare.
Comuna are un serviciu propriu de Evidența Persoanei
R.: Ce tipuri de servicii locale oferă Primăria Sâmbăta?
Primar Nicolae Morariu: A fost înființat Serviciul de Evidența Persoanelor și s-au făcut demersurile necesare pentru funcționarea acestuia, urmează să angajăm o persoană și să achiziționăm echipamentele și cărțile de identitate o să fie făcute la Sâmbăta. Am intabulat toate imobilele proprietate ale primăriei, clădiri, drumuri și terenuri (peste 100 imobile). Au fost trecute în proprietatea primăriei toate drumurile din Stațiune care erau intabulate pe două persoane fizice. Am făcut demersurile necesare la instituțiile statului pentru rezolvarea problemelor cu medicul de familie. A fost creat postul de asistent comunitar, foarte important pentru persoanele cu probleme medicale grave. Am făcut demersuri pentru plata cu cardul a taxelor și impozitelor. A fost achiziționat un autoturism nou. Au fost montate sisteme de supraveghere video la Baza Sportivă, Castelul Brâncovenesc, Căminul Cultural și Stația de Clorinare. Am reușit să reducem costurile de funcționare. S-au făcut demersuri pentru suplimentarea de putere în Stația de transformare din Stațiunea Climaterică Sâmbătă de la 400 KW la 630 KW. Astfel, se rezolvă problemele alimentării cu energie electrică a pensiunilor și locuințelor din zonă și se pot pune în funcțiune stațiile de încărcare electrice. (Lucia BAKI)