Autorizarea stației de biogaz de la Ucea de Jos este problema întregii comunități locale. S-a văzut acest lucru la ședința publică organizată de APM Brașov la căminul cultural din sat în ziua de 10 aprilie a.c. La respectiva ședință n-au ieșit în evidență reprezentanții vreunui partid politic, ci doar localnicii care sunt direct interesați de sănătatea și viitorul comunității locale. Primăria Ucea prin vocea primarului Adrian Grovu a luat decizia de a demara procedura legală pentru organizarea unui referendum prin care să fie obținută voia sătenilor în privința punerii în funcțiune a acestei stații de biogaz ce aparține unei firme din Bacău.
- ,,Ne găsim într-un moment crucial pentru comunitatea noastră. Recent, am depus eforturi considerabile pentru a proteja mediul înconjurător și calitatea vieții noastre aici la Ucea. Așadar, împreună cu Primăria și cetătenii am făcut pași importanți pentru a preveni functionarea în comuna noastră a stației de biogaz. În aceste sens, am intocmit proiectul de hotărâre cu privire la aprobarea organizării unui referendum local, urmând a fi aprobat în cadrul ședinței consiliului local“ a explicat primarul comunei Ucea, Adrian Grovu.
Goana după voturi prin orice mijloace
Goana după voturi a unor reprezentanți ai partidelor politice a transformat subiectul și problema comunității locale în material electoral.
- ,,În loc să sărbătorim această reușită comună, suntem martori la încercarea unui partid politic de a-și atribui meritele pe care noi toți le-am câștigat cu atât de multă muncă și determinare. Este inacceptabil ca aceștia să încerce să-și insușească rodul muncii noastre pentru a-și promova agenda politică. Toate instituțiile implicate, de la APM Brasov la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, au fost informate și au luat cunoștință de această luptă a noastră. Documentele pe care le-am depus, contestațiile pe care le-am făcut și discuțiile pe care le-am avut, toate acestea au fost rezultatul efortului nostru comun, nu al unui partid politic. Este important să nu permitem ca munca noastră să fie folosită în scopuri politice. Ne rugăm să rămânem vigilenți și să nu lăsăm ca aceste realizări să fie distorsionate în beneficiul unor interese personale sau de partid. Împreună, suntem puternici. Împreună, suntem vocea comunității noastre. Să ne unim și să ne asigurăm că munca noastră este recunoscută și respectată așa cum merită“ a explicat Adrian Grovu, primarul comunei Ucea.
Sănătatea ucenilor, afacere pentru firma din Bacău
Waste Energy Trading SRL din Bacău a cumpărat stația de la Carmolimp, firmă intrată în faliment, prin Contractul nr. 978/4 aprilie 2023. Firma intenționează să proceseze la Ucea deşeurile de origine animală (de la gunoi de grajd la materii aruncare de abatoarele sau de fabricile de producere a preparatelor de carmangerie), dar şi deşeuri de origine vegetală. Zilnic, conform documentației, va prelua o cantitate totală de 70 tone de deşeuri, din care 50 de tone de deşeuri de abatorizare, dejecţii animaliere, deşeuri de SNCU (ambalată) – produse alimentare improprii consumului uman, diferenţa fiind reprezentată de alte categorii de deşeuri. Capacitatea staţiei este de 50 de tone de deşeuri pe zi, iar prin procesarea acestor deşeuri, se spune, că se va produce energie electrică şi apă caldă. Waste Energy Trading SRL a fost înființată, conform datelor de la RC, în 2013 și are trei acționari. Ultimele informații date publicității arată că în 2021, firma a avut o cifră de afaceri de 100.000 lei, un profit de 97.019 lei și niciun angajat. În anul următor, 2022, cifra de afaceri a fost zero, nu a avut activitate, a înregistrat o pierdere de 1.926 lei și niciun angajat. Cu acest palmares, firma băcăuană vrea să se instaleze la Ucea unde să investească și să proceseze deșeuri de toate felurile. (Lucia BAKI)