FOTO: radiobrasovfm.ro

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov și procurorii D.I.I.C.O.T fac percheziţii, miercuri,  la o stână, într-un dosar care vizează trafic de minori şi rele tratamente aplicate minorului, transmite Agerpres.

Trei persoane au fost trimise deja în judecată în baza rechizitoriului din care a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, un copil ar fi fost exploatat prin obligarea la muncă în condiţii deosebit de grele de către proprietarul unor stâne situate într-o comună din judeţul Braşov.

Conform anchetatorilor, victima ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cuşcă amenajată la stână, fără minime condiţii de igienă şi ţinută într-o continuă stare de aservire.

„Din cercetările efectuate într-o cauză penală, finalizată prin trimiterea în judecată a trei persoane (rechizitoriul din 11 ianuarie 2024), a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2022, aceeași victimă minoră ar fi fost exploatată prin obligarea la muncă în condiții deosebit de grele de către o persoană, proprietară a unor stâne situate într-o comună din județul Brașov. Persoana vătămată minoră ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cușcă amenajată la stână, fără minime condiții de igienă și ținută într-o continuă stare de aservire”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here