O mână de scriitori și edituri din străinătate au publicat, de-a lungul vremii, cărți despre gastronomia românească. Cele mai multe sunt semnate cu pseudonime, printate pe loc și în schimbul zecilor de euro îți sunt trimise din SUA, Germania sau Anglia direct la ușă. Site-ul G4Food a analizat cea mai mare parte a cărților cu rețete tradiționale românești publicate în engleză, iar concluzia este tragi-comică. Există patru tipuri de cărți culinare „românești” pe piața internațională: cele scrise de autori români (direct în engleză sau traduse), cele scrise de autori cu origini românești, cele scrise de autori străini și cele semnate cu pseudonim. Primele două „căprării” sunt și cele care prezintă foarte bine sau aproape bine gastronomia românească, fără greșeli majore, dar mai ales fără ficțiuni demne de autori de cărți fantasy.
Premiați în SUA
Din prima categorie remarcăm volumele Irinei Georgescu: „Carpathia – food from the heart of Romania”, volum apărut în 2020, și „Tava” (2022), pentru care a primit și prestigiosul premiu American James Beard la categoria baking. Mai găsim variante în engleză a cărții de bucate a lui Radu Anton Roman, dar și câteva ale unor autor mai puțin cunoscuți chiar și pe la noi.
Dintre cele din a doua categorie menționăm: „Taste of Romania: Its Cookery and Glimpses of Its History, Folklore, Art, Literature and Poetry” de Nicolae Klepper și „From dill to Dracula, a Romanian food & folklore cookbook” de A.M. Ruggirello. Autorii au în comun originile românești, interesul pentru gastronomia noastră și faptul că ambii au vizitat țara.
„Scriitorul american Nicolae (Nick) Klepper s-a născut în România. La vârsta de 12 ani, el și părinții săi s-au mutat în America, unde s-au stabilit la New York. În calitate de fost director de corporație, a lucrat și a trăit mulți ani în Europa, Africa și Orientul Mijlociu. Prima carte a lui Klepper, ‘Taste of Romania: Its Cookery and Glimpses of Its History, Folklore, Art, Literature and Poetry’, a fost scrisă ca urmare a interesului său de o viață pentru bucătărie și a dorinței de a face țara sa natală mai bine cunoscută în lume a fost publicată de Hippocrene Books, New York, în 1997”, conform siteului oficial al autorului, nicolaebooks.com.
De pe siteul autoarei A.M. Rugirello aflăm că este scriitoare, graphic designer, pasionatî de fitness și că este descenta unei familii de imigranți români în SUA.
Volumul lui Klepper este foarte bine scris și organizat, iar pe lângă rețete prezintă și informații despre istorie, folclor sau literatură. Din păcate, un bucătar din anii ’90 de pe Valea Prahovei reușește să îi prezinte o rețetă cu somon afumat ca fiind tradițional românească. Nici cartea „From Dill to Dracula” nu e de lepădat, deși are câteva greșeli impardonabile de traducere. Autoarea, care spune că trăiește în ținutul berii și brânzei, Wisconsin, o „dă rău de gard” la capitolul băuturi tradiționale românești. Spre exemplu cocktailul White Romania (pe care l-am regăsit menționat pe un site dedicat băuturilor și de unde, probabil, s-a inspirat). La finalul rețetei realizezi că ai în față o variantă a clasicului cocktail White Russian (votcă, lichior de cafea, smântână/lapte) care devine românesc prin adăugarea bananelor (atât felii cât și lichior). După această aberație, lista continuă destul de bine cu vișinată (deși e făcută cu rom), caisată cu votcă, țuică (pe care o descrie corect), dar o categorisește greșit cu Ouzzo și Sambuca. Apoi, prezintă o altă născocire, wiskey cu chaser de murături (zeamă sau felii), despre care scrie: „is a very common combination you can find in Romania” (trad. – o combinație comună pe care o poți găsi în România).
Tragi-comedie fantasy cu ciorbă rădăuțeană și gulaș de București
Ultimele două categorii de cărți sunt cele în care surprizele neplăcute se țin lanț. România devine ubicuă, iar gastronomia noastră o combinație de influențe de pe întregul mapamond: punem porcușuri de guinea în ciorba rădăuțeană, tofu tartinabil lângă zacuscă și salată de vinete, somonul e mai comun decât crapul sau scrumbia, mititeii au ceapă, ciorba de burtă are cartofi și aflăm despre sarmale vegane bacon.
Unii dintre autori au CV-uri remarcabile, care ar trebui să garanteze profesionalismul, doar că nu e cazul aici.
Marina Polvay Scherbatoff s-a născut la 24 iulie 1928 în Krasnojars, Rusia. A sosit în Statele Unite în 1952. Este membru al American Association Travel Editors, American Society Journalists and Authors, Food and Wine Society, Writers Guild and League, Confrerie de la Chaine des Rotisseurs, Sommelier Guild, Pearl S. Buck Foundation, Writers Club ș.a.m.d.
A scris „All Along the Danube: Recipes from Germany, Austria, Czechoslovakia, Yugoslavia, Hungary, Romania and Bulgaria”, carte apărută inițial în 1979. După cum observăm din titlu, cartea se concetrează pe mâncărurile de pe malurile Dunării și te-ai aștepta să găsim mult pește de apă dulce, dar și alte bucate tradiționale.
Ce ingrediente găsim în rețetele din capitolul dedicat României? Solă (trăiește și în Marea Neagră, dar nu ar avea ce să caute într-o selecție dedicată Dunării și mâncărurilor românești), King Crab de Alaska, Icre de lumpfish sau de somon, yellowtail (pește oceanic din emisfera sudică), red snapper (poate e confundat cu barbunul – locuitor al Mării Negre -, dar tot fac parte din familii diferite și își fac veacul la mii de kilometri depărtare unii de alții).
În volumul „The food & cooking of Romania & Bulgaria Ingredients and traditions in over 65 recipes with 300 photographs” de Silvena Johan Lauta, cunoscută și ca Silvena Rowe, autoarea prezintă la capitolul ciorbe două preparate românești probabil pe cale de apariție, nu de alta dar n-au nici o legătură cu bucătăria tradițională. Silvena Rowe s-a născut în Bulgaria și a condus ca chef resturante în țara natală, în URSS, precum și un local cu specific Baltic în Londra. Este invitată frecvent la televiziuni și scrie pentru multe ziare și reviste. A mai publicat cărți despre gastronomia central și est-europeană, despre cea maghiară și despre cea din țările baltice.
Cartea este indiscutabil diferită de multe din cele prezentate în această serie: autor asumat și cu CV, fotografii personalizate, tipar excelent și destule informații conforme cu realitatea. Deși din titlu ar reieși măcar o paritate a rețetelor la împărțirea pe țări (observăm și curtuoazia de fi menționați primii), autoarea trage spuza pe turta țării sale și prezintă mult mai multe rețete de la sud de Dunăre (la unele dintre ele amintește și de variantele românești).
O să mă limitez la capitolul ciorbe – supe. În total avem opt. Una mai mult turcească (de linte și caise), taratorul (emblematic pentru bulgari, diferit de varianta otomană), supa de gulii, mere și chimen (românească, revin), ciorba de fasole (citez: e aproape o mâncare națională în Bulgaria), ciorba bulgărească de perișoare, ciorba de porc cu varză și chimen (românească), Gulașul de București (ușor de intuit) și ciorba de miel/oaie (tot bulgărească). Indicațiile geografice aparțin autoarei.
În ceea ce mă privește e prima dată când aud de supă de gulii, mere și chimen, scrie autorul analizei de pe G4Food. Știu de supele de mere (sau alte fructe) specifice Banatului și Ardealului, dar și sașilor și maghiarilor, dar parcă cele mai multe par derivate din supele de bere/vin/pâine de pe vremuri. Oricum această supă nu are legătură nici cu obiceiul bănățean de a mânca la fripturi compot (în sensul clasic al cuvântului, fără alte adăugiri de legume).
Consternarea mea e și mai mare din cauză că am găsit aceeași rețetă (cu o singură modificare, în sensul în care cea din urmă conține și un pic de făină) în cartea „All Along the Danube” menționată mai sus.
Singura concluzie pe care o pot verbaliza în acest moment al cercetării e că autoarea din Bulgaria s-a inspirat din cartea Marianei Polvay fără să verifice și realitatea din teren.
A doua mea dilemă referitoare la ciorbele din această carte se referă la Bucharest Hotpot sau Gulaș de București, așa cum îl numește autoarea. Este o supă deasă care conține: supă de vită, năut, cartofi și morcovi dați pe răzătoare, frunze de mangold, cârnați afumați (cu specificația că cei polonezi sunt buni) sare și piper. În introducerea rețetei se menționează că năutul – ingredient primar – poate fi înlocuit cu orice tip de fasole sau alte boabe. În cazul acestei rețete menționez că nu e nici gulaș și nici bucureștenii nu au auzit de el.
„Romanian cookbook” by Liam Luxe
Sub acest pseudonim au fost publicate peste o sută de cărți de rețete: de la cele din Vatican, la cele din Eritreea, de la bucătăria costaricană la cea kosovară, de la cea californiană la cea yemenită. Sunt cărți care se printează pe loc, la comandă, prin urmare investiția nu e mare și afacerea probabil prosperă. În cazul cărții de față și printul a avut de suferit, astfel că titlurile rețetelor sunt în josul paginii, iar textul pe următoarea. Este mai mult „hârtie igienică” decât carte. Găsim aici puse la grămadă tot felul de rețete care nu au legătură cu realitatea: avem și hamsii făcute în cuptor, dar și doradă sau salată cu somon. Varza a la Cluj conține ciuperci, cârnații de Pleșcoi – porc, iar la micul dejun întâlnim o ciorbă de perișoarea specială pentru masa de dimineață (!?) care e o ciorbă clasică.
„The Ultimate Romanian Cookbook, delicious Romanian foods to prepare” de Teri M. Dean este o carte gândită exact ca precedenta. În cazul cărții de față împărțim aceeași fotografie de copertă cu volumul dedicat gastronomiei algeriene: un fel de mâncare greu de identificat în special din cauza calității joase a fotografiei (orez, ouă fierte, bucăți de ardei gras mânjit cu un pic din sosul de la orez și o bucată de pui sau pește). Ce mai găsim în această carte: sosul de usturoi conține zahăr, apă, sare, ceapă, usturoi, smântână și unt, salata de vinete are parmezan, plăcintele cu varză au esență de vanilie, sarmalele conțin spaghete și usturoi iar printre preparatele tradiționale românești identificăm o pasta tartinabilă de tofu și una de creveți. În plus zacusca are coriandru proaspăt, iar mititeii au ceapă în compoziție.
Urmează o carte cu același titlul, aceeași poveste, doar că diferă autorul și subtitlul: „The ultimate Romanian Cookbook” de Slavka Bodic. Aici mujdeiul se face cu muștar, smântână și tomate, salata de vinete este de fapt zacuscă, sarmalele vegane conțin cubulețe de bacon și supă de vită, sarmalele din viță de vie se fac cu un sos făcut din unt, făină, pastă de tomate și suc de lămâie, creveții se sotează iar burgerul e din porc.
Avem apoi „The Complete Romanian Cookbook, quick, easy and delicious Romanian traditional cooking recipes” de Thelma J. Rulz. Alt pseudonim, aceeași poveste. Nici aici nu scăpăm de creveți, mititeii conțin boabe de coriandru și chimion și se fac fie doar din carne de porc, fie doar din carne de pui, plăcinta dobrogeană nu conține brânză, dar are nuci și gem de caise, ciorba de pește se face cu cod sau cu tilapia, iar ciorba de burtă conține ceapă călită, tijă de țelină, păstârnac, morcovi, ardei gras și tomate. Mai mult, ciorba de pui are și afumătură.
