Un făgărășean se află în conducerea Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT). Cristian Vlad, proprietarul  Paralela 45 Făgăraș & Paralela 45 Râmnicu Vâlcea, a fost  membru în consiliul director al ANAT  în perioada 2022-2024, iar la alegerile ce se vor organiza la 12 aprilie a.c., la București, va intra în competiție pentru un nou mandat.  În Consiliul Director al ANAT sunt 17 locuri, dintre care unul pentru președinte,  5 pentru președinții de regiuni și 11 pentru membrii Consiliului. Pentru cele 11 locuri ale Consiliului Director sunt 23 de candidați care doresc să-și asume doi ani de muncă pentru breasla agențiilor de turism.

  • ,,De-a lungul anilor, am avut privilegiul să fac parte din familia ANAT, fiind membru din 2016 și implicat activ în Consiliul Regional Centru în perioada 2020-2024. Această experiență mi-a oferit o perspectivă amplă asupra nevoilor și provocărilor cu care se confruntă industria noastră și m-a motivat să contribui cu propuneri și soluții pentru a aduce această breaslă la un nivel superior de performanță și reprezentativitate. Implementarea proiectelor precum fondurile de garantare reprezintă doar una dintre prioritățile noastre, iar pentru a le duce la bun sfârșit avem nevoie de conducerea și implicarea unui lider dedicat și capabil“  a declarat Cristian Vlad, proprietar Paralela 45 Făgăraș& Paralela 45 Râmnicu Vâlcea, membru în Consiliul Director ANAT.

Pentru funcția de președinte ANAT vor candida Alin Burcea, prim vicepreședinte ANAT, fondatorul ANAT și președinte Paralela 45 și Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte BIBI Group4 Travel.

Conferința agențiilor de turism din Europa, la Brașov

  Între 13 și 15 iunie, se va desfășura la Brașov și Poiana Brașov  conferința ECTAA (Asociația Europeană a Agențiilor de Turism și Tur operatorilor). Evenimentul va constitui cel mai important summit al profesioniștilor din turism găzduit de România în ultimii 17 ani și va reuni aproximativ 50 de reprezentanți ai conducerilor asociațiilor naționale europene de profil, care grupează aproximativ 80.000 de tour-operatori și agenții de turism din Europa și din alte țări cu tradiție în turism.

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here