- Cei mai mulți manageri au fost numiți de actualul primar
Un singur candidat pentru șefia Spitalului Municipal Făgăraș și-a depus dosarul pentru concursul programat la această unitate spitalicească. Cum era de așteptat, acesta este Mihaela Viorica Pandrea, cea care a ocupat funcția și în ultimii patru ani. Conform Art. 25 din Regulamentul de organizare al concursului aprobat de CL Făgăraș, funcția trebuie ocupată în urma unui examen.
- ,,În cazul în care la concursul organizat în vederea selecționării managerului unui spital nu s-au prezentat cel puțin doi candidați, încadrarea postului se va face prin examen“.
Consiliul de administrație al spitalului n-a anunțat nimic în acest sens. A urmat însă pașii concursului aferent mai multor candidați. În urma evaluării unicului dosar, candidatul a fost declarat ,,admis“. Cel puțin așa stipulează Procesului verbal de afișare încheiat la 12 martie 2024 de comisia de concurs formată din Câju Mariana, președinte, membri, dr. Liviu Muntean și dr. Moraru Dan, iar secretar, Bogdan Taflan.
Concurs orchestrat tot de Câju
Concursul pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Municipal Făgăraș se organizează pe parcursul acestei luni, martie 2024. Conform calendarului, o etapă eliminatorie a însemnat verificarea dosarelor, la 12 martie, urmată de susținerea proiectului de management, la 25 martie. În data de a 29 martie se va anunța cine va conduce spitalul pentru următorii 4 ani. Reamintim că, în 2019, concursul a fost lipsit de transparență, președinta comisiei de examinare, Câju Mariana, fiind mai degrabă preocupată să ascundă unele informații decât să urmărească efectiv evaluarea corectă și echidistantă a prestației candidaților. Ca și în 2019, nu s-a publicat componența comisiei de evaluare, numele membrilor fiind trecuți direct pe procesul verbal al evaluării dosarelor. Conform aceluiași regulament, proiectul de management al singurului candidat se va afișa pe site-ul spitalului la 19 martie, ora 14.00. Susținerea publică a proiectului de magement este programată la 25 martie, ora 10.00, iar afișarea rezultatelor la 26 martie, ora 10.00. Rezultatele finale, după contestații, la 29 martie, ora 14.00.
Condiții de concurs
- Participanții să cunoască limba română, scris și vorbit. Cu alte cuvinte, nu are nicio șansă să spere la această funcție vreo persoană care nu stăpânește bine limba română.
- Pot participa la concurs absolvenții cu diplomă ai studiilor universitare de licență sau master în: medicină, specializarea medicină, medicină dentară, specializarea medicină dentară, științe juridice sau economice și să aibă cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor.
- Absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății sau absolvenți ai unui master sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ.
- Nu au împlinit vârsta standard de pensionare. Această condiție este restrictivă, fiindu-le interzisă participarea candidaților de peste 65 ani în cazul bărbaților și 63 ani pentru femei. (n.r. o condiție restrictivă și discriminatorie)
- Nota minimă este 7.00.
Cine a condus spitalul în ultimele 2 decenii
Spitalul Municipal Făgăraş a avut în ultimele 2 decenii mai mulţi manageri şi echipe de conducere. A fost manager dr. Mircea Grapă, apoi ec. Laurean Gheţea. Mandatele lor au fost cele mai lungi, dar şi cele în care s-au semnalat multe disensiuni în cadrul personalului angajat. O perioadă de un an, în intervalul 2009-2010, spitalul a fost condus de dr. Mihaela Pandrea, ca director interimar numit politic de PDL. Echipa formată din dr. Adina Ursu, dr. Liliana Beldescu şi Cristina Florea s-a aflat la conducerea spitalului după demisia directorului Laurean Gheţea. În mandatele actualului primar, managerii s-au schimbat anual. O schimbare a survenit în 2017 când dr. Liliana Beldescu a fost numită de primar ca manager interimar. N-a durat însă mult pentru că primarul a adus la conducere un italian, pe Erik Coccheti, pe care l-a prezentat ca fiind cel mai potrivit în funcţia de manager. De la 1 august 2017, Erik Coccheti a format echipă cu dr. Dan Ungureanu ca director medical şi cu Persida Ţâmboiu ca director economic. După alte câteva luni, primarul nu l-a mai vrut pe italianul Coccheti ca manager, criticându-l, şi a numit-o în funcţia de manager pe dr. Liliana Beldescu. Echipa acceptată la conducere în perioada 2017- august 2018 a fost formată din dr Beldescu, Persida Ţâmboiu şi dr. Delia Dragoş ca director medical şi mai apoi dr. Ioan Tiseanu. La 6 august 2018, primarul a semnat numirea ec. Persida Ţâmboiu în funcţia de manager interimar care a format echipă cu dr. Mihaela Pandrea ca director medical şi Dorina Haneş, director economic. De la 1 februarie 2019, după concurs, Persida Ţâmboiu a devenit manager, Dorina Haneş director economic şi dr. Mircea Grapă director medical. N-a durat mult întrucât la conducere a revenit dr. Mihaela Pandrea ca manager alături de dr Constantin Grigoriţă/Adina Ursu ca director medical, iar Dorina Haneş a preluat frâiele financiar-contabile, prin dispoziţia primarului. După cum stau lucrurile, aceeași echipă va urma și de la 1 aprilie 2024 pentru alți patru ani. (Lucia BAKI)