Foto. Melania Tudoran, descendentă a avocatului dr. Ioan Șenchea, s-a suit la ceruri. Odihnă veșnică!

Melania Tudoran, descendentă a avocatului dr. Ioan Șenchea, s-a stins din viață vineri, 15 martie 2024, la vârsta de 92 de ani. Va duce în mormânt suferințele pe care le-a trăit în anii regimului comunist, în timpul deportărilor, prin dezrădăcinarea din locurile natale. În urmă cu doi ani, fratele ei, Ștefan Copăla, s-a suit la ceruri, la 95 de ani. Fraţii Melania şi Ştefan Copăla, originari din Zărneşti, dar stabiliţi în Braşov, erau  membri ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, filiala Braşov, statut dobândit în urma represiunilor suferite în timpul regimului comunist. În perioada 1952-1959 au fost deportaţi împreună cu mama lor din casa părintească din Zărneşti, iar tatăl lor a fost încarcerat tot de regimul comunist pentru vina de a fi negustor şi de a deţine proprităţi în Zărneşti. Peste toate aceste dureri și nedreptăți, de acum se va așterne tăcerea veșniciei.  

Melania Tudoran s-a născut la 10 noiembrie 1932, la Zărnești. Și-a întemeiat o familie abia după întoarcerea din perioada deportării, după 1959, dar n-a avut copii.

Am cunoscut-o pe Melania Tudoran și mi-a fost un real sprijin de-a lungul anilor. Am învățat de la Melania Tudoran adevăratul sens al prieteniei.

• ,,Trebuie să fii corectă, să-l respecți pe cel de lângă tine, dar să nu accepți niciodată nedreptatea. O prietenie nu poate fi decât sinceră, altfel nu se poate numi prietenie. O recunoști și la bine și la rău, indiferent de vârstă și de vremuri. Să nu uiți asta!“ îmi spunea Melania Tudoran.

Participa la fiecare acțiune a AFDPR, nelipsită fiind la comemorările organizate în memoria eroilor anticomuniști, la Sighet, Aiud, Gherla, Poarta Albă, Făgăraș, Sâmbăta de Sus.

,,D.O.”, stigmatul care  a urmărit-o toată viața 

Melania Tudoran mi-a relatat parte din suferințele familiei ei.  Când mărturisea despre anii de prigoană, retrăia durerile acelor vremi.

• ,,Era 5 mai 1952. Ne-au îmbarcat în vagoane de marfă şi ne-au dus departe de casă. Ne-au anunţat că trebuie să plecăm şi ne-au dat termen 24 de ore să eliberăm casa. Din Zărneşti, oraşul meu, am fost peste 60 de familii care au fost deportate. Erau familii înstărite şi care manifestau antipatie faţă de regim. La Zărneşti predominau ţărăniştii şi liberalii, iar comuniştilor nu le conveneau mai ales că în munţi activau partizanii. Veneau maşini pline cu militari şi înconjurau munţii pentru a-i prinde pe luptătorii anticomunişti. Părinţii au fost chemaţi la Miliţie pentru a alege unde să plece. Au ales Târnăveni. Un convoi întreg de vagoane pline cu copii şi părinţii şi bunicii lor au luat drumul pribegiei. Nu ştiam unde mergem şi ce vom găsi acolo. Convoiul l-au oprit în triaj unde am rămas 24 de ore. Tata era comerciant la Zărneşti, eram o familie înstărită, aveam măcelărie, atelier de mezeluri, restaurant. Începînd cu 1947 le-au lichidat şi le-au trecut la ORACA. Au făcut percheziţii mereu acasă la noi pentru că fratele meu era fugar. Timp de 7 ani Ştefan a fost fugit şi a fost condamnat în contumacie la 3 ani de închisoare. A fost teroare pentru noi toţi. La 8 mai 1952 eram în gara Târnăveni. Ne-au debarcat din vagoane şi ne-au dat drumul. Noroc că ne-a aşteptat un prieten în gară. Adămuş ne-a dat o cameră unde să stăm toţi, 2 părinţi şi 4 copii. Ne-am dus cu noi strictul necesar, cât am putut lua la repezeală în vagon. În acea cameră am stat ani de zile. Nu aveam venituri şi ne-a fost foarte greu. Tata a început să lucreze la scos de sfeclă dar abia din toamnă. După o vreme sora mea a fost angajată la trust, iar după alte 6 luni şi eu am fost angajată. Oamenii ne priveau cu milă. Nu aveam din ce trăi, trăiam într-o sărăcie lucie. Mama s-a îmbolnăvit. Au fost ani în care sărăcia ne-a marcat vieţile tuturor. Cel mai greu a fost faptul că nu puteam părăsi locul în care ne-au obligat să stăm. Pe buletinele noastre sta semnul ,,D.O.” (n.r. domiciliul obligatoriu), era un stigmat care ne-a urmărit ani mulţi înainte. Au ridicat restricţia în 1959. Casa noastră din Zărneşti a fost ocupată de cei ai regimului. La întoarcerea noastră ne-au dat o magazie prin repartiţie în care să stăm, iar mult după aceea ne-am recuperat casa” relata cu tristețe Melania Tudoran.

 Amintiri despre înaintașul lor, av. Ioan Șenchea

Bunicul fraţilor Copăla din partea mamei era văr primar cu avocatul Ioan Şenchea. Când a fost ucis în 1916, fraţii Copăla nu erau născuţi, dar l-au cunosut din relatările bunicului lor şi ale mamei lor, născută Şenchea.

• ,,Era un bărbat hotărât şi foarte deştept. A plecat de tânăr de acasă să studieze şi s-a făcut avocat. Bunicul ne spunea că era un mare patriot şi se lupta pentru dreptate. A adunat în jurul său pe toţi intelectualii din Zărneşti şi cu steagul înainte au strigat ,,Trăiască România Mare”. Era un gest periculos la acea vreme, dar el era foarte curajos. Şi după ce s-a stabilit la Făgăraş venea acasă, la Zărneşti. Bunicul ne povestea multe dintre lucrurile lăsate de el şi tot timpul le spunea să nu renunţe, să nu se lase păcăliţi” relata  Ştefan Copăla.
• ,,Bunicul ne vorbea despre avocatul Şenchea din neamul nostru şi se mândrea cu el. Multe relatări le-am uitat şi noi, odată cu vârsta. La Zărneşti au fost denumite străzi cu numele lui, în memoria acestui mare om” spunea Melania Tudoran, fostă Copăla.

Familia Copăla era proprietara unei mezelării în Zărneşti şi avea o casă cu etaj cu 18 camere. După alungarea din casă şi deportare, casa le-a fost ocupată de birourile IFET-ului.

Filofteia Șenchea, călugăriță la Agapia

Una dintre surorile mamei ei, Filofteia Şenchea, din neamul avocatului dr. Ioan Şenchea, s-a călugărit de la vârsta de 16 ani şi s-a retras la mănăstirea Agapia, unde a rămas pînă la moartea ei, la vârsta de 96 de ani, fiind înmormântată în cimitirul acestei mănăstiri. Melania Tudoran îşi vizita anual mătuşa şi avea  în memorie multe din acţiunile acesteia, cele mai vii fiind cele legate de prezenţa oamenilor de cultură ai veacului trecut în casa ei de la Agapia. MelaniaTudoran vorbea cu drag şi cu emoţie despre Alexandru Vlahuţă, de Nicolae Grigorescu, de Octavian Goga, Delavrancea, Gala Galaction de parcă i-a cunoscut personal. La fel își descria rădăcinile și pe înaintași, cu dorința de a nu trece totul în uitare.

• ,,Mătuşica mea, Filofteia Şenchea, s-a călugărit de la 16 ani şi a luat drumul mănăstirii. Părinţii n-au lăsat-o să plece cu mâna goală şi i-au dat un fel de dotă, o sumă de bani cu care să-şi poată cumpăra o casă la Agapia. Era un conac al unei boieroaice care s-a călugărit. A stat cu maica stareţă Agafia Velasie care era de prin partea Sibiului şi a devenit mâna ei dreaptă. Tot restul vieţii ei a stat în acea casă, prima lângă mănăstire, pe partea stângă cum urci. În 1948 au fost obligate de regimul comunist să părăsească mănăstirea, dar au revenit în 1964. Aveau pe lângă ele trei călugărite tinere care le serveau. Casa lor a fost una deschisă pentru oamenii de cultură. Veneau în casa lor şi petreceu seri lungi Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Delavrancea, Gala Galaction, poate Grigorescu, Ibrăileanu, vreo 25 de persoane. Cel mai des venea însă Vlahuţă, a şi dormit în casa lor. Apoi au construit salonul din casa Vlahuţă, deasupra de mănăstire, unde astăzi este casa memorială. Îmi povestea mătuşica mea, Filofteia Şenchea, despre frumoasele seri petrecute în compania acestor mari personalităţi ale ţării noastre. Îi primeau în paravan, un fel de sufragerie de azi, mâncau împreună şi discutau, adevărate seri literare. Un ziarist din Iaşi a descries-o pe Filofteia Şenchea şi locul de întâlnire din casa ei şi a stareţei Agafia Velasie. Mătuşica mea era o femeie înaltă, finuţă, deşteaptă şi stimată de toată lumea. Eu veneam des în vizită la ea, la Agapia, şi stam în vacanţe aici, de aceea am multe amintiri, am reţinut ceea ce îmi povestea mătuşica. Spunea că şi-ar dori ca un nepot al ei să devină medic şi să se numească Luca, la fel ca apostolul care a studiat medicina. Noroc sau nu, primul nepot de la sora mamei, Viorica, erau 5 fete şi doi băieţi, a fost băiat şi i-au dat numele Luca, ca peste ani să urmeze medicina, dar veterinară. Atunci a venit acasă mătuşica, pentru botez. Pentru mine Agapia este cea mai frumoasă mănăstire şi un loc deosebit. După moartea mătuşii, vin mai rar, poate şi vârsta, să aprind cîte o lumânare la mormântul ei din cimitirul mănăstirii”   relata Melania Tudoran. (Lucia BAKI)

Drum lin spre cer! Odihnă veșnică!