Palatul Kensington a postat duminică o fotografie cu prinţesa Kate care ar fi fost modificată, o anomalie care a determinat AFP şi alte mari agenţii de presă să retragă publicarea acestui instantaneu, prima imagine oficială difuzată după intervenţia chirurgicală suferită de soţia prinţului William la jumătatea lunii ianuarie.
Fotografia o arată pe Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, zâmbitoare, stând aşezată pe un scaun, pe o terasă, înconjurată de cei trei copii ai săi, şi a fost postată pentru a marca Ziua Mamei, celebrată duminică în Marea Britanie, transmite Agerpres.
Însă, o examinare amănunţită arată că mâna stângă a prinţesei Charlotte prezintă un defect de aliniere cu mâneca puloverului, punând la îndoială autenticitatea întregii fotografii, relatează AFP.
După ce au transmis fotografia furnizată de Palatul Kensington, agenţiile Associated Press (AP), Reuters şi AFP au luat decizia de a o retrage de la publicare.
„A reieşit că imaginea furnizată de Palatul Kensington astăzi (duminică) cu Kate şi copiii săi a fost modificată. În consecinţă, ea a fost retrasă din serviciul AFP şi nu mai trebuie să fie folosită în niciun fel”, a precizat AFP.
„O examinare mai amănunţită a arătat că sursa a manipulat imaginea într-un mod care nu este conform cu standardele foto ale AP”, a precizat agenţia americană, prima care a retras fotografia.
Contactat, Palatul Kensington nu a răspuns la solicitările AFP.
De asemenea, mai multe mass-media s-au arătat surprinse de absenţa verighetei de pe degetul lui Kate, care s-a căsătorit cu prinţul William, moştenitorul tronului britanic, în 2011.
– Absenţă îndelungată –
Publicarea, duminică, de către palat, a acestei imagini a venit după o lungă şi neobişnuită absenţă mediatică a lui Kate, fapt ce a stârnit săptămâni întregi speculaţii cu privire la starea ei de sănătate.
Spera palatul să pună capăt acestor speculaţii prin acest instantaneu? Mai ales după o săptămână plină de evenimente, precum publicarea unei fotografii în media americane specializate în ştiri despre vedete pentru care Kate nu a pozat, dar şi confuzia creată în jurul prezenţei anunţate a prinţesei la un eveniment oficial din iunie.
În fotografie, realizată de William, potrivit palatului, şi postată pe conturile oficiale de pe reţelele sociale ale cuplului, Kate poartă jeanşi, un pulover şi o jachetă închisă la culoare şi este înconjurată de cei trei copii ai cuplului, George, Charlotte şi Louis, toţi surâzători.
Fotografia a fost realizată „la Windsor, la începutul acestei săptămâni”, a precizat palatul.
„Vă mulţumesc pentru urările voastre călduroase şi pentru susţinerea continuă din ultimele două luni. „Vă doresc tuturor o Zi a Mamei fericită”, se arată în mesajul care însoţeşte fotografia, semnat „C” (de la Catherine).
În timp ce acţiunile şi gesturile familiei regale sunt analizate cu atenţie de presă, comunicarea legată de intervenţia chirurgicală şi convalescenţa lui Kate a ridicat numeroase semne de întrebare şi chiar critici, inclusiv în tabloide, în pofida susţinerii arătate de către acestea cuplului pe care ea îl formează cu prinţul William.
Imaginea modificată este de natură să alimenteze aceste semne de întrebare, având în vedere că ultima apariţie publică oficială a soţiei prinţului William a fost la slujba de Crăciun a familiei regale de la Sandringham (estul Angliei), la sfârşitul lunii decembrie, în urmă cu două luni şi jumătate. O discreţie fără precedent în ceea ce o priveşte pe populara prinţesă, ale cărei deplasări sunt relatate frecvent în media britanice, notează AFP.
– Eroare –
Palatul Kensington a anunţat la 17 ianuarie că prinţesa suferise, cu o zi înainte, o intervenţie chirurgicală abdominală „programată”, la o clinică londoneză, fără a preciza cauza, însă negând că operaţia ar avea legătură cu o formă de cancer.
Transmiţând „dorinţa” lui Kate ca „informaţiile medicale personale să rămână private”, palatul a indicat că prinţesa nu va participa la niciun angajament public oficial înainte de Paşte, la 31 martie. De asemenea, William şi-a redus programul pentru a rămâne aproape de soţia sa şi de copiii lor.
Douăsprezece zile mai târziu, palatul a anunţat că prinţesa a revenit la locuinţa sa de la Windsor. De atunci, nu s-a mai întâmplat nimic, sau aproape nimic, în afara unei scurte declaraţii, la sfârşitul lunii februarie, când întrebările se acumulau în presă, un mesaj care indica faptul că prinţesa „se simte bine în continuare”, după anularea unui angajament public de către prinţul William dintr-un „motiv personal” nespecificat.
Însă, recent, comunicarea discretă a palatului a fost pusă la grea încercare. În primul rând, odată cu publicarea, luni, în două media americane celebre, a unei fotografii cu Kate, cu ochelari negri, aşezată pe scaunul pasagerului unei maşini conduse de mama sa.
Imaginea nu a fost preluată de ziarele britanice, în conformitate cu solicitarea oficială de a respecta intimitatea familiei pe perioada convalescenţei prinţesei.
A doua zi, o nouă eroare: Ministerul Apărării a menţionat pe unul dintre site-urile sale că prinţesa va participa la una dintre paradele militare organizate cu ocazia zilei oficiale de naştere a suveranului, la 8 iunie.
Luat în mod evident prin surprindere, Palatul Kensington, care gestionează programul lui Kate şi William, nu a confirmat informaţia, în timp ce surse regale au afirmat că această instituţie nu fusese consultată în prealabil de către guvern, care a retras în cele din urmă menţiunea privind prezenţa lui Kate la acel eveniment.
Comunicarea în ceea ce priveşte starea de sănătate a prinţesei Kate contrastează cu efortul de transparenţă făcut de Palatul Buckingham în ceea ce priveşte cancerul cu care a fost diagnosticat regele Charles al III-lea. Deşi natura acestuia nu a fost precizată, regele este fotografiat cu regularitate la cele câteva îndatoriri oficiale pe care continuă să le îndeplinească, în principal întâlniri cu premierul britanic sau cu diplomaţi străini.