Trei oameni au murit în urma unui accident petrecut vineri, 8 martie a.c.,  pe Centura Avrigului. În urma unei explozii la o roată, un camion a intrat în coliziune cu o mașină și a căzut de pe viaduct lângă o cale ferată.

  •  „Polițiștii rutieri, polițiștii de la transporturi și echipele medicale sunt la fața locului pentru desfășurarea intervenției medicale și cercetarea împrejurărilor producerii accidentului. Din primele cercetări efectuate, se pare că în urma unei explozii la o roată, un autocamion a intrat în coliziune cu un autoturism, după care a căzut de pe viaduct în apropierea terasamentului căii ferate, incidentul fiind soldat cu trei victime”, informează Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Două victime sunt persoanele din autoturism, iar a treia, șoferul autocamionului.

  •  „În urma accidentului au rezultat 3 victime de sex masculin, din nefericire toate cele trei prezentând leziuni incompatibile cu viața”, a declarat Slt. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt în cadrul ISU Sibiu.

La fața locului au ajuns două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare și una de stingere, SAJ Sibiu. Polițiștii rutieri, polițiștii de la transporturi și echipele medicale sunt la fața locului pentru desfășurarea intervenției medicale și cercetarea împrejurărilor producerii accidentului.

  •  „Având în vedere ca accidentul rutier s-a produs pe Centura Ocolitoare a orașului Avrig, le recomandăm conducătorilor auto să utilizeze ca rută ocolitoare orașul Avrig, pentru a ieși/intra pe DN1”, fac apel polițștii sibieni.
    Intervenția este în desfășurare.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here