Prin fierberea apei de la robinet înainte de a o bea sunt eliminate aproximativ 90% din microplasticele cu care poate fi contaminată, conform unui nou studiu publicat la sfârşitul lunii februarie în jurnalul Environmental Science and Technology Letters.
Microplasticele sunt particule din material plastic cu dimensiunea de cel mult 5 milimetri, conform Administraţiei americane pentru Oceane şi Atmosferă (National Oceanic and Atmospheric Administration – NOAA). Acestea au devenit imposibil de evitat, fiind omniprezente în apele mărilor şi oceanelor, chiar şi în atmosferă, precum şi în apa îmbuteliată, transmite Live Science.
Studiile cu privire la modul în care microplasticele ar putea afecta sănătatea umană sunt încă prea puţine şi inconcludente, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Deocamdată unele tipuri de reziduuri plastice sunt considerate inofensive, în timp ce altele, cum este polistirenul, pot ucide celule umane, provoacă inflamaţii la nivelul intestinului şi, în cazul testării pe şoareci, s-a demonstrat că pot reduce fertilitatea.
În cadrul noului studiu oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra găsirii unor metode practice de eliminare a microplasticelor din apă.
„Consumul apei fierte, o veche tradiţie în unele ţări asiatice, se presupune că aduce beneficii sănătăţii umane pentru că prin procesul de fierbere sunt eliminate unele substanţe chimice şi marea majoritate a substanţelor biologice. Însă, deocamdată rămâne incert dacă fierberea este o metodă eficientă pentru îndepărtarea nano şi microplasticelor din apa plată”, scriau autorii studiului în motivarea cercetării.
Pentru a verifica ipoteza de cercetare, au fost testate mai multe mostre de apă plată ce conţineau numeroase dintre mineralele care se află de obicei în apă, precum şi trei dintre cele mai comune particule microplastice – polistiren, polietilen şi polipropilen. De asemenea, cercetătorii au variat „duritatea” apei din mostrele folosite, modificând concentraţia de carbonat de calciu.
Mostrele de apă au fost fierte timp de 5 minute şi apoi lăsate să se răcească. Cercetătorii au remarcat o reducere drastică a particulelor microplastice. În cazul mostrelor de apă cu o duritate mai mare reducerea a ajuns până aproape de 90% pentru că prin fierbere carbonatul de calciu s-a solidificat, reţinând particulele de plastic.
Acest studiu este foarte important si ne arata o cale potentiala de a scapa de microplasticele care ne pot afecta sanatatea prin consumul de apa. Este incurajator sa vedem cum metode practice si simple, cum este fierberea apei, pot avea un impact pozitiv asupra calitatii apei pe care o bem. Consumul de apa fiarta poate fi o optiune buna pentru a ne proteja de efectele nocive ale microplasticelor si ar trebui sa fie incurajat mai mult in randul populatiei. Insa, este important sa continuam sa fim constienti de nivelul de plastic din mediul inconjurator si sa luam masuri pentru a reduce consumul si prezenta acestuia in produsele noastre de zi cu zi. In concluzie, fierberea apei de la robinet poate fi o metoda practica si eficienta de a ne proteja sanatatea de microplasticele omniprezente in mediul inconjurator.