Pașii lui Iisus pe pământ cunosc mai multe faze, iar cercetătorul și preotul catolic Armand Puig sintetizează acest lucru într-un mod foarte concis și pe înțelegerea tuturor. Copilăria sa pendulează între Nazaret, cu drumul lui Iosif și al Mariei spre Betleem, Egipt, unde stă primii 12 ani și iarăși Nazaret, loc în care deprinde alături de tatăl său- Iosif, dulgheritul, adică tâmplăria și prelucrarea pietrei. Există însă ipoteze, bazate tot pe Evanghelii, că ei locuiau la Betleem în momentul Nașterii și s-au așezat la Nazaret din motive de supraviețuire după ce s-au întors din Egipt. ,,După moartea lui Irod iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, și i-a zis: Scoală-te, ia pruncul și pe mama lui și mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul pruncului. Iosif, sculându-se, a luat pruncul și pe mama lui, și a venit în pământul lui Israel. Și auzind că domnește Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo și, luând poruncă în vis, s-a dus în părțile Galileii. Și venind a locuit în orașul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că nazarinean se va chema”. (Matei 2, 19-23) Matei surprinde două planuri- cel istoric, adică familia lui Iisus se ferește în continuare de urmașii lui Irod, și cel atemporal prezis de prooroci. Evanghelistul Luca ne vorbește despre faptul că Maria locuia la Nazaret când a primit vizita Arhanghelului Gavriil și Vestea că va lua în pântece, eveniment consemnat de Biserica Ortodoxă și cea Greco-Catolică prin Praznicul Bunei Vestiri. ,,Iar în a șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria…” (Luca 1, 26-38)
O întoarcere spre magi
Am vorbit în capitolele precedente ale călătoriei noastre despre magii care au venit să se închine pruncului Iisus. Preotul și scriitorul Ioan Sorin Usca ne îmbogățește cunoștințele despre aceștia în lucrarea sa intitulată ,,Noul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți- Matei”. După ce face o remarcă asupra lui Irod- ,,Irod cel Mare (Idumeul). Rege al Iudeii și vasal al Romei. Ocupând tronul prin uzurpare și crimă, principala lui grijă, de-a lungul celor 33 de ani de domnie, a fost aceea de a nu-l pierde; bântuit de bănuieli, nu a ezitat să-și ucidă doi din cei zece fii ai săi- se întoarce la magi citând trimiterile din Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001: ,,înțelepți ce se ocupau cu astrologia; după tradiție, din părțile Persiei sau Arabiei”. Apoi ne spune: ,,Mai în amănunt despre Magi (deși se va opera tot cu presupuneri, pe baza datelor cunoscute din arheologie): ,,Unele texte cuneiforme dau mărturia că magii babilonieni așteptau de multă vreme venirea unui rege mântuitor. Această așteptare este desigur în legătură cu prezența la Babilon a unei colonii iudaice foarte importantă și activă, ale cărei tradiții și speranțe erau cunoscute. Astfel se explică faptul că magii se îndreaptă spre Ierusalim și cer lămuriri cu privire la regele nou-născut al Iudeilor. Magii sunt la început o tagmă de preoți din imperiul Mezilor. Mai târziu, devin adepți ai învățăturii lui Zoroastru și preoți ai imperiului Ahemenizilor (668-330 î.Hr.). Magii babilonieni de care este vorba în textul lui Matei erau înalți funcționari și sfetnici ai regilor. Se ocupau cu astronomia și astrologia, iar de la Alexandru cel Mare încoace alcătuiau o clasă preoțească” citând informațiile din Noul Testament, tradus și adnotat de Emil Pascal, ediția a IV-a, Editions du dialogue, Societe d edttions internationales, Paris, 1992. În cultura Orientului Mijlociu steaua era semnul unui zeu sau al unui rege divinizat.
Traseul vital
Armand Puig ne vorbește despre ,,Tarseul vital” al lui Iisus: ,,Primii 30 de ani din viața lui Iisus sunt caracterizați de anonimat. Nici nașterea la Betleem, nici viața în Nazaret nu reprezintă, în sine, evenimente extraordinare, în afara tiparului obișnuit. Sigur, circumstanțele zămislirii și nașterii sale sunt comune și nu au fost ușor de asimilat de cei ce le-au fost martori direcți. Copilăria, adolescența și tinerețea fiului Mariei s-au desfășurat, însă, așa cum era de așteptat la orice alt om în condițiile sale de viață. ,,Normalitatea” anilor din Nazaret nu lasă să se întrevadă ceea ce va fi activitatea publică a fiului tâmplarului, în afara satului său și a satelor vecine, nici faima sa, care se va răspândi în toată Galileea și va ajunge și în alte teritorii iudaice (Iudeea, Pereea) și chiar în capitală, Ierusalim. De fapt, prima reacție a consătenilor lui Iisus când vizitează Nazaretul, după ce și-a început activitatea itinerantă prin Galileea, este de surpriză și neînceredere: ,,De unde are el acestea? Și ce este înțelepciunea care i s-a dat lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile lui?” (Marcu 6,2). Probabil unica decizie a lui Iisus care-i nedumerește pe cei din Nazaret este că n-a vrut să se căsătorească. Când părăsește Nazaretul are peste 30 de ani și obiceiul iudaic, confirmat de Lege, este ca, în jurul vârstei de 20 de ani, un bărbat să-și ia soție și să aibă copii. În cazul lui Iisus, decizia de a se căsători este cu atât mai necesară cu cât mama sa este văduvă, iar frații și surorile, mai mari decât el, probabil au părăsit deja căminul familial. Este adevărat că Maria, mama lui Iisus, are rude în Nazaret: fiii lui Iosif din prima căsătorie și frații și/sau surorile ei sau ai soțului mort. Iisus însă, surprinzător, nu-și întemeiază propria familie. Fără îndoială, această decizie anticipează- și într-un anumit fel pregătește- modul de viață itinerant pe care-l va adopta împreună cu grupul celor Doisprezece. Motivul trebuie căutat într-o afirmație a lui Iisus, care pare a avea trăsături biografice: ,,sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși (renunță adică la căsătorie), pentru împărăția cerurilor”. (Matei 19,12). E de înțeles că profetul care vestește Împărăția lui Dumnezeu să-și fi pus viața în slujba exclusivă a acestei Împărății, chiar înainte de a începe să o vestească”. (Armand Puig, Iisus, un profil biografic)
Fazele traseului lui Iisus
Armand Puig distinge aici cinci faze.
- Prima fază se petrece în regiunea Iordanului, adică Pereea și Iudeea, spre sfârșitul anului 27- mijlocul anului 28 d.Hr., între 33-35 de ani când părăsește Nazaretul ca să fie botezat de Ioan. ,,După botez, Ioan devine pentru Iisus călăuză, iar acesta își începe ucenicia și colaborarea cu Ioan în activitatea baptismală, colaborare care include primirea și pregătirea noilor veniți. Curând, însă, unii dintre ucenicii lui Ioan îl recunosc pe Iisus ca învățător și devin ucenici ai rabinului din Nazaret (Ioan 1,38). Este vorba despre un mic grup de persoane (patru-cinci), de origine galileeană ca și el, care se strâng în jurul lui și care, de Paștele acelui an (28 d.Hr., 30 martie sau 28 aprilie), îl vor însoți la Ierusalim, să petreacă aici marea sărbătoare iudaică (Ioan 2,13). Această primă călătorie la Ierusalim cu primii săi ucenici va fi un indiciu că drumurile lui Ioan și Iisus și ale ucenicilor lor se despart. Iisus încetează să mai fie un colaborator al lui Ioan și devine un rabin autonom, care și-a început drumul alături de Botezător dar care, începând de aici înainte își va urma propriul itinerar” explică Armand Puig.
- A doua fază are loc în Galileea, cu centrul la Cafarnaum sau Capernaum, între mijlocul anului 28 și Paștele anului 29 d.Hr. ,,Foarte curând se cristalizează un element esențial al acestei activități, Iisus începuse să predice în Galileea, însoțit de câțiva discipoli, foști ucenici ai Botezătorului. Acum, în Galileea, se produce oficializarea unui grup de doisprezece bărbați aleși de Iisus ca să împartă viața cu ei. Numărul 12 este legat de cele douăsprezece triburi ale Israelului, adică întreg poporul, fără excluderi, asupra căruia se revarsă darurile binelui, păcii și speranței pe care Iisus le răspândește ca garanție a regenerării, înnoirii” spune Puig.
- În cea de a treia fază avem de-a face cu periplul misionar prin Galileea și teritoriile vecine, mai precis între Paștele anului 29 și Sărbătoarea Corturilor din 29 d.Hr. În acest drum El se ferește de capcanele lui Irod Antipa pe care îl numește ,,vulpea aceea” și îi previne pe ucenicii săi să se păzească de ,,aluatul lui Irod”. În acest context Capernaum nu mai este centru al venirilor și plecărilor sale și își continuă vindecarea maladiilor fizice și psihice.
- Cea de a patra fază se petrece în Pereea, Iudeea și Ierusalim, între Sărbătoarea Corturilor din anul 29-30 înainte de Paște. Aici se intensifică tensiunea dintre El și autoritățile iudaice. Tot în această perioadă are loc învierea lui Lazăr.
- A cincea fază este și ultima, culminând cu intrarea triumfală în Ierusalim, Rusaliile la noi, arestarea, osândirea, torturarea sa, moartea pe cruce și Învierea.
(Ștefan BOTORAN)
