FOTO: Hotnews

Medicii de familie sunt deciși să nu mai încheie contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru luna februarie, dacă CNAS nu va crește actualele tarife de decontare. Acest lucru înseamnă că medicii de familie ar putea continua să acorde aceleași servicii medicale, dar contra cost – nimic nu va mai fi decontat.

În județul Brașov, organizațiile reprezentative ale medicilor de familie și ale celor din ambulatoriile de specialitate (AMFBV, PMFBV, CMRBV) se întâlnesc astăzi pentru a stabili un plan de acțiuni de protest. Ei sunt nemulțumiți prevederile Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pe anul 2024, ce urmează a fi negociat și semnat în perioada următoare.

Medicii atrag atenția că sistemul de finanțare pregătit pentru anul 2024 va duce la o scădere a alocărilor financiare ce va afecta grav accesul pacienților la servicii, iar creșterea calității și  investițiile vor fi blocate.

„Aceste modificări se produc în contextul în care bugetul sănătății este în creștere cu 15%, deci nu poate fi invocată austeritatea și fără a fi oferită nici o explicație față de necesitatea sau oportunitatea lor. Menționăm că scăderile finanțării din asistența primară și din ambulatoriile de specialitate sunt dublate de creșterea fiscalității, aceștia cotizând din 2024 cu cele mai mari sume din sistemul de sănătate, tocmai la Fondul Național de Asigurări de Sănătate. Centrarea în continuare în mod preponderent pe serviciile spitalicești nu va aduce o îmbunătățire a sănătății populației, ci mai degrabă adâncirea crizei existente”, avertizează medicii brașoveni

Și medicii specialiști din ambulator sunt deciși să nu mai încheie contracte cu CNAS la actualele valori propuse de Casă, ceea ce înseamnă că nici ei nu ar mai putea acorda servcii medicale decontate, spune Cosmin Alexandrescu, președintele Asociației Medicilor de Ambulator.

Medicii de ambulator au amenințat, vineri, cu închiderea cabinetelor care oferă consultații medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și cu plecarea către marile lanțuri de clinici private. Ei afirmă că nu vor mai putea să susțină, în acest an, funcționarea cabinetelor cu sumele pe care CNAS a anunțat că le va deconta în 2024 – doar 3,3 lei valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

În medie, un serviciu medical este plătit cu 3-5-7 puncte, ceea ce înseamnă că medicii vor acorda servicii decontate cu doar 10, 15 sau 20 de lei. Sumele sunt în scădere față de anul trecut. De remarcat însă că un medic poate factura la CNAS mai multe servicii în cadrul unei consultații.

Rafila: Eu sunt la Ministerul Sănătății, negocierile și contractele se încheie cu CNAS

​Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a răspuns, luni, într-o conferință de presă, întrebat în legătură cu soluțiile pentru creșterea finanțării pentru medicina de familie și cea de ambulator, că „Eu sunt la Ministerul Sănătății, negocierile și contractele se încheie cu CNAS, iar finanțarea este aprobată de Ministerul Finanțelor. Din punctul meu de vedere, trebuie să existe o astfel de soluție, de rectificare bugetară.” Rafila a mai afirmat că speră ca, „în urma negocierilor, diferențele dintre ceea ce a fost finanțat în 2023 și situația actuală să fie cât mai mici și să permită, la o eventuală rectificare bugetară, completarea fondurilor”.  Ministrul Sănătății i-a îndemnat pe medicii de familie și pe cei de ambulator „să participe cu bună credință la negocierile cu CNAS”.

CNAS începe joi negocierile cu medicii: „Avem un buget limitat, dar facem toate eforturile pentru a garanta accesul la servicii de sănătate”

​Casa Națională de Asigurări de Sănătate va începe joi, 18 ianuarie, negocieri cu reprezentanții medicilor de familie și ai celor de ambulator, care sunt nemulțumiți de sumele propuse pentru decontarea serviciilor medicale către cabinete în acest an și amenință că, de la 1 februarie, nu vor mai încheia contracte cu CNAS și ar putea să nu mai acorde servicii medicale decontate.

„Sperăm că vom găsi soluții pentru toate problemele ridicate de bugetul din acest an. Există o emoție în rândul medicilor de familie și al medicilor de ambulator. Cunoaștem nemulțumirile determinate de resursele bugetare limitate. Am făcut apel, conform legislației, la negociere, în așa fel încât să nu punem asigurații în situația de a nu avea acces la servicii medicale”, a declarat luni președintele interimar al CNAS, Cristian Celea, într-o conferință de presă.

„Avem un buget limitat, dar asigurăm pe toată lumea de toate eforturile în vederea garantării accesului echitabil la toate tipurile de servicii de sănătate”, mai spune președintele CNAS. El a anunțat, de asemenea, că în această lună, Casa de Asigurări de Sănătate va vira către furnizorii de servicii medicale „toate plățile restante pentru servicii medicale din anul 2023”.
Valorile serviciilor propuse de CNAS pentru 2024 – mărul discordiei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a publicat, joia trecută, în transparenţă decizională, valorile punctelor per capita și per serviciu – sumele decontate pentru fiecare pacient înscris în listă (în cazul medicilor de familie) și pentru fiecare serviciu medical oferit – în cazul medicilor de familie și al medicilor de ambulator.

Valorile propuse de CNAS:

  • 7,7 lei – valoarea punctului per capita
  • 6,2 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie)
  • 3,3 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here