Aflată într-o zonă destul de dificilă, chilia lui Arsenie Boca de lângă Cabana Sâmbăta este extrem de populară printre enoriași. Totuși, salvatorii montani brașoveni le recomandă turiștilor care nu sunt echipați corespunzător și nu au un minim de pregătire să evite un drum până la grota în care a locuit celebrul sihastru.

„Vă recomandăm să evitați deplasările către zona cunoscută sub denumirea de «Chilia Părintelui Arsenie Boca», mai ales în condiții de iarnă, neechipați corespunzător și nepregătiți. Credința trebuie să fie în gând și suflet și mai puțin în fapte ce pot provoca mai multă durere dumneavoastră sau celor apropiați. Lipsa de pregătire fizică și absența unui echipament adecvat împreună cu necunoașterea riscurilor poate duce la evenimente neplăcute! Nu dorim să îngrădim dorința și credința oamenilor, dar facem un apel la rațiune. Având în vedere zonele cu gheață și condițiile de deplasare, încercați să evitați în această perioadă procurarea de apă sfântă de la «Chilia Părintelui Arsenie Boca», prevenind astfel punerea în pericol a vieții dumneavoastră”, a transmis Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here