La o săptămână după Sf. Ioan, în seara de 13 ianuarie 2024, Ceata de feciori din satul Rucăr a organizat obiceiul numit ,,bătut tufa”, semn că cetașii și-au încheiat activitatea. Precum a fost ,,strânsul Cetei“ cu muzică și voie bună, la fel a fost și ,,desfăcutul Cetei“. A răsunat pentru ultima oară în această iarnă muzica pe uliţele satului şi s-a organizat joc la fiecare răspântie de uliţe. S-a jucat Fecioreasca și Învârtita. Au urcat apoi feciorii și fetele pe dealul numit ,,Coasta furcii”, un traseu destul de anevoios, dar nu i-a împiedicat pe tineri să îndeplinească tradiția. Aici au încins jocul, dar și focul. Obiceiul este ca din vârful coastei să fie aruncate roți în flăcări, iar feciorii și fetele să spună strigăturile specifice jocului. În acest an, cetașii au fost însoțiți de copii și de alți tineri din sat, care laolaltă cu Ceata au jucat și s-au veselit. Este semnul prin care feciorii au închis ceata, dar cu promisiunea de a se organiza în Ceată din nou la iarna viitoare.
Ceata de feciori de la Rucăr
- Logrea George- primar,
- Vulcu Marius,
- Bogdan Alexandru,
- Ioani Sorin,
- Epure Alexandru
Fetele din Ceata de feciori de la Rucăr
- Lelutiu Daniela,
- Lelutiu Diana,
- Bolcos Alessia,
- Epure Amalia,
- Geaman Maria
Peste satele cu Cete de feciori s-a tras cortina
S-a păstrat din bătrâni ca jocul din vatra satului organizat de praznicul Sfântului Ioan Botezătorul să fie cel care încheia activitatea Cetei de feciori. Mai ales că în noaptea Ajunului sărbătorii Sfântului Ion, Ceata de feciori pleca prin sat pe la „Ioni“ cu muzică pentru a-i „zăuri“, adică să-i trezească şi să se lase uraţi. Ionii îi răsplăteau pe cetași cu cozonac şi rachiu. Era trezit tot satul de muzică şi voie bună. În ziua Sfântului Ion, Ceata de feciori era prezentă la slujba de la Biserică, după care organiza jocul în vatra satului. Era jocul cel mai „straşnic“ pentru că se încheiau sărbătorile Crăciunului şi se destrăma, se desfăcea Ceata. Spargerea Cetei de feciori se face diferit de la sat la sat, comun însă este ultimul joc, de Sfântul Ion, când se anunţă destrămarea cetei. În ultimii ani însă destrămarea cetelor s-a făcut în prima duminică după Sf. Ioan.