La adăpostul public din Făgăraș sunt cazați șase oameni ai străzii, 2 femei și 3 bărbați. În aceste zile geroase a mai fost adusă o femeie vârstnică, originară dintr-un sat din jurul Făgărașului, care a fost găsită pe stradă. Aceste persoane sunt cazate în adăpost pe timpul nopții, conform programului unității, între 20.00 și 8.00.
- ,,Adăpostul aflat în cartierul Combinat funcționează în perioada noiembrie- martie. Aici sunt cazate persoanele fără adăpost unde beneficiază de dușuri, căldură și pază pe timpul nopții. DAS Făgăraș le eliberează adeverințe cu care se pot prezenta la cantina de ajutor social unde pot primi, zilnic, mâncare caldă“ a declarat Bogdan Taflan, directorul DAS Făgăraș.
Adăpostul de la Făgăraş a fost reamenajat prin 2018, iar de atunci Direcția de asistență socială administrează obiectivul. În această clădire a funcționat cu ani în urmă un centru pentru victimele violenței domestice, care însă a fost desființat din lipsă de fonduri.
- ,,Cei care sunt primiţi în adăpost trebuie să se gospodărească, să menţină curăţenia şi ordinea. Am impus câteva condiţii pe care aceşti oameni bătuţi de soartă trebuie să le respecte: să nu consume alcool în incinta adăpostului, să păstreze curăţenia, ordinea şi liniştea. Sunt condiţii de bun simţ pe care persoanele cazate în adăpost le respectă” a mai spus Bogdan Taflan, directorul DAS Făgăraş. Adăpostul este supravegheat de doi poliţişti locali.
Incendiul carea lăsat pe drumuri șase familii
În adăpostul de la Făgăraș sunt cazate temporar și persoanele din municipiu care sunt victime ale unor evenimente nedorite. Incendiul care a cuprins, zilele trecute, două imobile în care locuiau șase familii din cartierul Combinat, de pe strada Oxigenului, a lăsat pe drumuri acești localnici, chiriași ai Primăriei Făgăraș.
- ,,Le-am oferit cazare în adăpostul din Combinat, dar acești oameni și-au rezolvat situația temporar în niște anexe aflate în apropierea imobilelor arse. Reconstrucția locuințelor arse va fi realizată de primărie, proprietarul acestora. DAS a făcut anchetele sociale și a întocmit documentele pentru a aloca fiecărei familii sinistrate ajutorul financiar legal, 2000 lei/familie, pentru achiziția de bunuri“ a adăugat directorul DAS.