Una dintre cele mai frumoase clădiri monument de patrimoniu din județul Brașov a fost reabilitată în cadrul unui proiect cu fonduri europene, devenind acum și un important obiectiv turistic. Proiectul „LUCRĂRI DE REPARAȚII, CONSERVARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC LA ANSAMBLUL BISERICII EVANGHELICE FORTIFICATE DIN VULCAN“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, a fost finalizat cu succes. Implementat de către Biserica Evanghelică C.A Parohia Vulcan, în perioada decembrie 2017 – decembrie 2023, proiectul a avut o valoare inițială totală de cca 1,502 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 1,364 milioane lei finanțare nerambursabilă.
- „Din cauza crizei generate în urma pandemiei, care a adus creșterea substanțială a prețurilor, valoarea totală a contractului de finanțare a fost majorată, urmare a atribuirii lucrărilor la suma de cca 1,6 milioane de lei. Până la finalizarea proiectului, suma neeligibilă suportată de parohie a depășit 400.000 de lei.“, a punctat Elena Curcean, din echipa de implementare a proiectului.
Potrivit acesteia, un pas important a fost contractarea lucrărilor, deoarece lucrările la obiectivele de patrimoniu pot fi executate doar de firme specializate, care dețin specialiști atestați de Ministerul Culturii.
- „A fost necesară reluarea de 4 ori a achiziției lucrărilor, atribuirea acestora fiind finalizată abia în septembrie 2020, când a fost semnat contractul de execuție cu SC Unicons SRL Cristuru Secuiesc.“, a arătat Elena Curcean.
Preotul paroh Uwe Seidner a arătat cu bucurie că nu doar anul se încheie, ci se încheie și un mare proiect.
- „Ne-am întâlnit aici «mica Transilvanie». A fost o colaborare reușită între sași, români și maghiari. Comunitatea care a beneficiat de proiect este una evanghelică, majoritatea membrilor fiind sași, firma de consultanță, Primăria Vulcan și Consiliul Local și toți cei care ne-au sprijinit sunt reprezentanți ai populației majoritare românească, iar firma executantă a lucrărilor este din zona secuiască, cu oameni de etnie maghiară. Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această reușită și în special Primăriei și domnului primar Doda, care ne-au sprijinit de-a lungul proiectului.“, a arătat preotul paroh Uwe Seidner.
- „Un proiect foarte important pentru localitatea noastră, ținând cont că avem puține obiective turistice aici. Biserica Evanghelică este un punct forte pentru noi, pentru localitate, care ne așează undeva pe harta lumii“, a arătat Marius Adrian Doda, primarul comunei Vulcan, care a amintit totodată de lucrările de reabilitare desfășurate acum la școala germană din localitate, una cumpărată de la Parohia Evanghelică Vulcan și care urmează să fie redată învățământului din comună.
La conferința de presă de la finalizarea lucrărilor au fost prezenți și reprezentanți a comunității înfrățite din Schönefeld, o comună din landul Brandenburg.
- „Nu am avut implicare directă în acest proiect, dar vă mulțumim că putem să vă fim alături și cu acest prilej. Suntem o comunitate parteneră de peste 30 de ani cu comunitatea săsească din Vulcan și am venit acum a 48-a oară aici, la invitația preotului Seidner. Acum 20 de ani, domnul Klatt a avut inițiativa spunând că dacă vin oameni aici să viziteze, trebuie să aibă și unde să locuiască. Acela a fost momentul în care s-a decis transformarea acestui cămin, gândit inițial pentru preoți pensionați, în casă de oaspeți. Vă dorim să primiți cât mai mulți oaspeți în aceste clădiri minunate, care să se bucure de frumusețea lor“, a declarat Joachim Bädelt, reprezentant al comunității înfrățite din Schönefeld.
Prin această investiție s-a urmărit creșterea atractivității turistice a zonei prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu Ansamblul Bisericii Fortificate Vulcan și introducerea acestuia în circuitul turistic real și virtual. Obiectivele specifice ale proiectului au vizat, pe de-o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu, precum și întocmirea și operaționalizarea unui plan de marketing cu acțiuni socio-culturale care să consacre obiectivul de patrimoniu în calitate de centru de atracție turistică. Lucrările de intervenție au fost structurate pe 3 obiecte: biserica, clădiri anexe și amenajări exterioare. Au vizat: Intervenţii structurale; Lucrări de intervenţii la suprastructură din zidărie, la planşee din lemn și la șarpante; Combaterea umidităţii din zidării; Lucrări de reabilitare a structurilor neportante și a finisajelor la clădirea bisericii; Lucrări interioare – pardoseli; Lucrări interioare – tencuieli şi vopsitorii; Refacerea instalațiilor electrice și Amenajări exterioare. A fost realizat un trotuar de gardă și o rigolă din bolovani în jurul bisericii, pentru rezolvarea infiltrațiilor de apă de la baza zidurilor. A fost montată și o instalație nouă de paratrăznet. Prin proiect s-a realizat și digitizarea monumentului, realizându-se o scanare 3D a acestuia, turiștii având de acum posibilitatea să realizeze un tur virtual al obiectivului.
Rezultatele vizate ale proiectului, respectiv reabilitarea obiectivului de patrimoniu și creșterea numărului de vizitatori cu circa 34,1% anual va conduce la un impact net pozitiv asupra comunității, datorită încasărilor generate de turiști, atât în sectorul de alimentație publică cât și în cel al industriei de ospitalitate. Interesul manifestat de turiști va duce la conștientizarea valorii de patrimoniu pe care o adăpostește comunitatea, în special pentru tineri. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce a monitorizat implementarea acestui proiect în Regiunea Centru.
Biserica cetate din Vulcan a fost construită în secolul al XIII-lea, iniţial, în stil romanic şi a fost restaurată de mai multe ori, de la începuturile sale păstrându-se doar fundaţiile şi intrarea. Năvălirile turceşti din 1421 şi 1432 au distrus-o, astfel că stilul actual în care a fost reconstruită este unul gotic. În anul 1521, lăcaşul de cult a fost fortificat.