Satele făgărășene au răsunat de colinde și de bucurie. Tradițiile au fost readuse în actualitate de cetele de colindători. Copiii, dar și Cetele de feciori au intrat din casă în casă pentru a vesti Nașterea Mântuitorului și pentru a aduce bucuria praznicului în inimile sătenilor. În mai toate satele făgărășene s=au organizat Cete de feciori, cele mai numeroase având 12 feciori. Activitatea Cetei de feciori este spectaculoasă, colindele fiind specifice fiecărui sat, la fel cum sunt și costumele populare îmbrăcate de cetași. Dintre Cetele de feciori organizate în acest an, cele mai colorate sunt la Dăișoara, dar toate sunt deosebite și unice.
Colindele din Ţara Făgăraşului sunt pline de spiritualitate, de simboluri, de mesaje, de dorinţe şi năzuinţe ale oamenilor. Gazdele îşi recompensează colindătorii cu colaci, iar în ziua de azi cu bani. Pe toată perioada sărbătorilor de iarnă, Ceata de feciori prelua, într-un fel, conducerea comunităţii. Obiceiul vine din vechime, iar conform etnografului Ioan Pumnea, un document de la 1765 explică organizarea cetei din Ţara Făgăraşului.
- ,,Am intrat în posesia unui document care atestă faptul că aceste cete de feciori din Ţara Făgăraşului sau zona Rupea datează de la 1765. El prevede că au fost înfiinţate pentru întâia oară cetele de tineri, care erau organizate în preajma solstiţiului de iarnă. De asemenea, acest document arată că în Comăna de Jos de lângă Făgăraş obiceiul ,,Obcina” se ţinea la o gazdă unde se juca. Se mai precizează unele amănunte legate de port. Acestea erau straie româneşti, cioareci, zeche, căciulă şi ceea ce era extrem de interesant este faptul că menţionează că bărbaţii purtau părul înodat în două părţi. Sigur că în timpul acelor vremuri bărbaţii aveau părul lung, motiv pentru care era purtat împletit în cozi„, a precizat Ioan Pumnea, etnograf.
Profesorul Ioan Funariu despre funcţiile Cetei
În Ţara Făgăraşului Ceata de feciori, conform profesorului Ioan Funariu, era compusă din aproximativ 7 până la 12 tineri care îşi alegeau o gazdă la care se adunau prima dată la 6 decembrie, de sărbătoarea Sf. Nicolae, când îşi împărţeau funcţiile. Conducătorul cetei este vătaful mare, în unele sate jude, vătaf, primar sau preşedinte, singurul care avea dreptul să ia decizii. Ceilalţi membri ai cetei erau: vătaful mic, crâşmarul, casierul, stegarul şi apoi restul cetaşilor. Cetaşii de astăzi spun că fiecare fecior are atribuţii clare, crâşmarul se ocupă cu gestiunea băuturilor, casierul cu plata muzicanţilor şi cu strângerea darurilor de la colindat, iar stegarul păzeşte steagul, cel mai de preţ obiect al cetei. Steagul se confecţionează diferit în funcţie de sat, dar este nelipsit de la jocul din vatra satului, de la colindat şi, bineînţeles, de la gazdă. În vechime, cetaşii mergeau la colindat însoţiţi de muzicanţii satului, dar astăzi îşi angajează formaţii de muzică populară cărora le plătesc sume mari de bani.
Cum a văzut sociologul Traian Herseni obiceiul colindatului
Sociologul Traian Herseni spunea în 1932 despre Ceata de feciori: ,,Ceata intra în curte şi vătavul striga: Jupânul al doilea etc. – până ajung la crâşmar şi colcer. Apoi vătavul deschide uşa spunând: Lasă-ne în casă, jupâne gazdă,/C-afară plouă de varsă,/Streşinile pică,/Bune haine strică, şi când a ajuns la masă, începe Naşterea (tropar). La masă, se aşază vătavul cu jupânii, de o parte, şi stegarul cu domnii, de cealaltă parte, stegarul aşezându-se lângă vătav. Se cânta pe două partide la colinde, jupânii şi domnii. Unde-i lasă, se cantă întâîi Naşterea, după care urmează joc. Fac un joc, două. Joacă numai o parte din feciori, ceilalţi stau jos la masă. De obicei, primii patru în grad stau la masă. După joc se spune o colindă după cum are copii, băiat sau fată, sau n-are copii. Se întreabă pe cine să colinde. Unde e mort sau e jale în casă, se cântă O, ce veste minunată. Când dă bani, colindă mai multe. Mai fac un joc după a doua colindă şi vătavul se scoală în picioare şi mulţumeşte: Ho, ho, ho, ficiori, luaţi în nume de bine de la jupânu gazdă că ne-a cinstit foarte frumos. Ceata zice în cor: Hei, foarte frumos mulţămim de cinste şi omenie. De unde o golit, Dumnezeu să implinească cu miile şi sutele. Dau apoi mâna cu gazda, iau darurile şi pleacă. Se dă colac, carne şi 10-20 de lei în casă, darurile se aşază pe masă. Scot din sat până in 7.000 lei”.
Istoria obiceiului Cetei
Exegezele pe tema Cetei sînt deja epuizate. Sînt patru teorii latine, două greceşti şi două trace ale originii. Cea mai frumoasă interpretare a Cetei este una latină care trimite la începuturile ei înainte de Hristos cu vreo trei sute de ani. Este vorba de un dans ritual executat de 12 sali, preoţi ai zeului Marte. Cel ce supraveghea dansul ritual al salilor se numea „vates“, în româneşte Vătaf. De-a lungul timpului „vataf“ este preluat de slavi de la populaţia daco-romană şi consacrat cu sensul de conducător al unui grup de dregători, slujbaşi, oşteni, poliţie sau străjeri. În tot cazul, vătaful conduce un grup de bărbaţi, femeile fiind interzise în grup care se remarcă prin ceva. După 2300 de ani, Ceata a mai păstrat: organizarea, jocul şi cuvintele ce le însoţeşte dansul. Percepţia generală este azi că Ceata este un obicei moştenit al cărei sens nu se mai ştie, dar care e bine să se păstreze ca o manifestare în cinstea Naşterii Mîntuitorului Iisus (Crăciunul) şi a celorlalte sărbători pînă la Sfântul Ioan şi ca o întîlnire sau întărire a relaţiilor cu fetele aflate în prag de măritiş. Poate că Ceata este şi o dovadă de unitate între viitorii „capi de case, de familii“, ce preiau puterea locală ca o frunte a obştei. Bărbaţii tineri sînt mereu schimbul celor dinaintea lor şi reprezintă forţa compactă a momentului. Mîine vin alţii, dar pentru un an ceteraşii sînt „eroii“ satului, emblema şi fala lui. Reîntîlnirea lor a doua şi a treia zi de Paşti pentru organizarea jocului în sat atrage atenţia asupra acestei poziţii.
Ceata de feciori de la Beclean
