Au fost demarate mai multe anchete după prăbușirea internatului Liceului Tamași Aron din județul Harghita. Un elev a murit iar altul este în stare gravă, internat la Spitalul Județean din Târgu Mureș.

Poliția face cercetări pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. O altă anchetă este demarată și de Inspectoratul Școlar Județean din Harghita.  Ministrul Educației a convocat de urgență conducerea instituției, aseară doi reprezentanți ai Ministerului Educației au mers la Odorhei.

Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe. Într-un mesaj pe Facebook, șeful statului cere elucidarea de urgență a cauzelor care au dus la prăbușirea clădirii și pedepsirea celor care se vor dovedi vinovați.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Harghita, în internat erau cazați 100 de copii.  Colegii victimelor au fost preluați de familii sau au fost cazați la un internat din vecinătate și sunt în siguranță.

Băiatul care a decedat era elev al altui liceu din oraș, dar locuia în internatul de la Tamași Aron, o clădire veche de peste 110 ani au spus pentru Europa FM, reprezentanții primăriei din Odorheiu Secuiesc. Zörgő Noémi, purtătorul de cuvânt al primăriei, spune că internatul liceului urma să fie reabilitat anul viitor. În curtea liceului se efectuau lucrări de racordare a clădirii la rețeaua de canalizare.

Trei fete, cu vârste între 15 și 17 ani, au fost scoase dintre ruine si duse la spital. Două sunt în afara oricărui pericol, una dintre ele având vătămări corporale uşoare.

A treia elevă se află în comă, dupa ce a fost resuscitată în Ambulanţă. Starea ei este critică, iar medicii sunt rezervați, afirmă purtătoarea de cuvânt a spitalului, Mariana Moldovan-Negoiță.

Un perete al Liceului “Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbușit ieri după amiază în jurul orelor 16.00.  Cei mai mulți elevi erau în camere. Surparea clădirii a fost însoțită de un zgomot puternic, povestesc martorii .  La fața locului au au ajuns mai multe echipaje de intervenție. Pe lângă pompieri au venit și salvamontiștii din Harghita. Liceul din Odorheiu Secuiesc, în trecut Liceul Romano-Catolic, a fost construit în perioada 1909 – 1910. Clădirea aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice.

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat după incidentul de la Odorheiu Secuiesc: „S-a săpat un şanţ lângă clădire şi, de două-trei zile, copiii spuneau că s-au crăpat pereţii”.

„De câteva zile se lucrează în jurul clădirii, s-a săpat un șanț mare lângă clădire și de două, trei zile copiii spuneau că s-au crăpat pereți. Întrebarea e cine a dat aviz, cine a lăsat copiii în clădire în timpul lucrărilor și dacă lucrurile s-au făcut conform avizelor proiectului. Aici trebuie căutați responsabilii și cei vinovați trebuie pedepsiți”, a spus Kelemen Hunor, la Digi24.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here