Din anul școlar 2024-2025, profesorii pot rămâne titulari până la 70 de ani, prevede proiectul de metodologie privind mobilitatea personalului didactic, document pus în consultare publică de Ministerul Educației. Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este vorba de profesorii cărora nu li s-a emis decizia de pensionare. În acest sens, cadrele didactice vor face, anual, o cerere pe care o vor depune la secretariatul unității de învățământ.
- În privința acestei prevederi, Legea Educației nu stipulează niciun termen specific, ceea ce ar însemna că se aplică încă din acest an. Precizăm la Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 a intrat în vigoare pe 3 septembrie.
Art. 31 – „(5)Personalul didactic de predare titular din învăţământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare şicare până la data de 1 septembrie 2024 nu împlineşte vârsta de 70 de ani, poate fi menţinut în activitate ca titular, în funcţia didactică, la cerere, în anul şcolar 2024-2025, potrivit prevederilor art. 229 alin. (11) din Legea nr. 198/2023, cu modificările ulterioare, conform prezentei Metodologii”, se arată în proiectul pus în consultare publică de Ministerul Educației.
Conform legii, cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul școlii, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii.
Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.
Profesorii care sunt menținuți ca titulari până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare pot fi numiți prin detașare în interesul învățământului în funcții vacante de conducere, neocupate prin concurs.
Art. 229 – „(13) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, menținut ca titular în funcția didactică până la 5 ani peste vârsta standard de pensionare, prevăzută de legislația privind sistemul public de pensii, în condițiile alin. (11) sau reîncadrat în funcția de personal didactic, în condițiile alin. (12), poate fi numit, prin detașare în interesul învățământului, în funcții vacante de conducere sau de îndrumare și control, neocupate prin concurs, în condițiile legii”, se arată în lege.
Art. 53 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 stabilește că „vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare (…)”.
Noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, stabilește că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei:
Art. 47 – „(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5.”
Informații de context
Ordinul nr. 6.218 din 9 noiembrie 2022 pentru aprobarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024 stabilește condițiile legale de pensionare.
Art. 29 – „(2) Condiţiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2023, sunt:
a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi o lună, 32 de ani şi 3 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;
b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare.”
Conform metodologiei citate mai sus, profesoarele titulare pot rămâne în funcție dacă nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023. Profesorii care au gradul didactic I sau doctoratul, chiar dacă până la 1 septembrie 2023 împlinesc 65 de ani, pot fi menținuți ca „titular”, până la 3 ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere. Condițiile sunt următoarele: să efectueze stagiul minim de cotizare și să dovedească competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 ani școlari încheiați.
Art. 29 alin. (3) – „Cadrele didactice titulare, femei, care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a), precum și cadrele didactice, femei, care au avut calitatea de personal didactic de predare titular, reîncadrate în funcția de personal didactic de predare, în anul școlar 2022-2023 cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării, care nu împlinesc 65 de ani până la data de 1 septembrie 2023, pot opta, în scris, fie pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, conform prevederilor art. 284 alin. (1^1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, fie pentru pensionarea începând cu data de 1 septembrie 2023. Opțiunea se adresează, în scris, consiliului de administrație al unității de învățământ, până la data de 20 ianuarie 2023. Cadrele didactice titulare, femei, care optează pentru menținerea în activitate ca titular până la împlinirea vârstei de 65 de ani, beneficiază de toate drepturile personalului didactic titular.
(4) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar, cu gradul didactic I sau cu titlul științific de doctor, care până la data de 1 septembrie 2023 împlinește vârsta de 65 de ani, efectuează stagiul minim de cotizare și dovedește competență profesională deosebită, a obținut calificativul “Foarte Bine” și nu a fost sancționat disciplinar în ultimii 5 (cinci) ani școlari încheiați, poate fi menținut în activitate ca titular, în funcția didactică până la 3 (trei) ani peste vârsta de 65 de ani, la cerere, conform prezentei Metodologii.”
În cadrul etapelor de mobilitate, profesorii pensionabili au prioritate față de celelalte cadre didactice.