Vârsta standard de pensionare pentru femei crește de la 63 de ani, cât e stabilită de legislația actuală, la 65 de ani, potrivit noii legi a pensiilor, ce a fost oficializată recent și care se va aplica în 2024, informează avocatnet.ro. Astfel, vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. În cazul femeilor, creșterea vârstei standard de pensionare va avea loc treptat, până în 2035.
Noua lege prin care se va reglementa, începând cu 2024, sistemul public de pensii (Legea 360/2023) aduce acestuia mai multe schimbări, inclusiv în ceea ce privește vârsta standard de pensionare.
Concret, potrivit noii legi a pensiilor, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei.
Totuși, limita de vârstă pentru pensionare nu se schimbă peste noapte, ci va fi atinsă treptat, prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform unei eșalonări (poate fi consultată la finalul articolului).
Dacă în cazul bărbaților, vârsta standard de pensionare de 65 de ani a fost atinsă deja, în cazul femeilor, această limită va fi atinsă abia în 2035, potrivit eșalonării amintite.
După cum stabilește legislația încă în vigoare (Legea 263/2010), pentru bărbați, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani. Pentru femei însă, vârsta standard de pensionare este, de principiu, de 63 de ani, dar ea va fi atinsă treptat, prin eșalonare, până în 2030.
Practic, majorarea stabilită recent înseamnă prelungirea eșalonării până în 2035. În 2023, după cum stabilește eșalonarea actuală, femeile se pot pensiona la 62 și 62 de ani și o lună, în funcție de perioada anului.
De asemenea, stagiul minim de cotizare va fi de 15 ani, iar cel complet, de 35 de ani atât pentru bărbaţi, cât și pentru femei.
În cazul în care este îndeplinită condiția stagiului minim de cotizare în sistemul public de pensii, pensia pentru limită de vârstă poate fi obținută la atingerea vârstei standard de pensionare.