Pe data de 1-2 decembrie 1969, grupul ,,celor şase“ se întîlneşte la Haga unde se va lua în discuţie extinderea Comunităţii precum şi aprofundarea integrării. La data de 1 ianuarie 1973 are loc prima extindere. Marea Britanie, Irlanda şi Danemarca aderă la comunitatea economică creată de Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg. Practic, această acţiune întăreşte bazele CEE care, mai tîrziu, se transformă în Uniunea Europeană. Marea Britanie a avut mereu un cuvînt greu de spus în politica europeană şi pe plan mondial.
Premisele istorice ale constituirii U.E.
Constituirea Uniunii Europene îşi are premisele în istorie. Au fost nişte ani cruciali care au demarat acest proces al modernităţii. ,,Sîntem moderni de mai multe secole. Sîntem astfel şi aşa vrem să fim. Această voinţă orientează întreaga viaţă a societăţilor noastre occidentale. Adeseori e criticat un aspect sau altul al modernizării; unii chiar critică ,,modernitatea“ ca atare, dar toate eforturile ,,conservatoare“ n-au reuşit decît cel mult să încetinească mişcarea, în vreme ce acţiunile propriu-zis ,,reacţionare“ s-au soldat în general cu o accelerare a mişcării. Aşadar, vrem să fim moderni. Ne poruncim nouă înşine să fim moderni. Dar dacă această voinţă acţionează de secole, dacă această poruncă e dată şi este în vigoare de veacuri înseamnă că n-am reuşit încă să fim cu adevărat moderni, că, de fapt, capătul drumului, pe care am crezut că-l vedem concretizîndu-se de mai multe ori, s-a dovedit înşelător, un soi de miraj; că 1789, 1917, 1968, 1989 nu sînt decît etapele amăgitoare ale unui drum care nu ştim încotro duce“ spune expertul în sociologie Pierre Manent.
Fatidicul an 1789
Anul 1789 este dat ca un exemplu al reuşitei democratice dar lucrurile n-au stat chiar aşa. Putem spune fără să greşim că procesul la care s-a ajuns din punct de vedere politic a început cu anul 1789. ,,Revoluţia franceză a fost, înainte de toate, o revoluţie politică şi socială, dar, prin forţa împrejurărilor, a devenit şi religioasă, avînd mai multe etape în desfăşurarea ei“ spune Pr. prof. dr. Ioan M. Bota în ,,Istoria Bisericii Universale şi a Bisericii româneşti de la origini pînă astăzi“. Trebuie să fim conştienţi de faptul că această revoluţie a avut nişte factori care au generat-o. ,,Iluminismul a supraevaluat capacitatea omului de a raţiona şi a se perfecţiona fără ajutorul lui Dumnezeu şi al Revelaţiei, ceea ce a născut o ură totală împotriva credinţei şi a instituţiilor acesteia, concretizate în Biserică şi cler. Dacă, după J.J. Rousseau, omul este bun de la natură, iar societatea e aceea ce-l perverteşte, atunci nu-i nevoie de învăţătura Bibliei predicată de Biserică, de credinţă, numai de raţiunea umană, de Dumnezeul filosofilor, cunoscut cu raţiunea, căci Dumnezeul profeţilor şi preoţilor nu-i adevărat, iar credinţa şi Biserica sînt ,,obscurantiste“. Acest iluminism a născut masoneria, deismul, laicismul, care duce la anticlericalism, materialism şi ateism“ (Ioan M. Bota). Un alt factor l-a constituit suprimarea iezuiţilor care au avut un mare rol în gestionarea unor situaţii delicate. Ioan M. Bota spune despre ei: ,,cei mai pricepuţi şi jertfelnici ai Bisericii catolice, cu toate greşelile avute de unii dintre ei, care se puteau corecta radical“. În anul 1789 societatea franceză era foarte agitată. ,,Starea generală gravă şi revoluţionară a întregii societăţi franceze, cauzată de nedreptăţile şi privilegiile nobilimii şi ale clerului înalt, în paguba ,,stării a treia“, burghezia, dornică de libertate individuală şi politică, de egalitate în repartiţia sarcinilor şi în conducerea treburilor ţării, în abolirea privilegiilor celor două stări: nobilimea şi clerul înalt; abolirea absolutismului regal, necesar pînă la unificarea naţională, ameninţată de acţiunile seniorilor feudali, dar de prisos după înfăptuirea centralizării. Abolirea drepturilor şi privilegiilor feudalilor, legitime în trecut, cînd dădeau impozitul de sînge, cînd asigurau protecţie vieţii şi averilor populaţiei săteşti împotriva incursiunilor barbare, îndeosebi a piraţilor normanzi, dar devenite acum inutile şi apăsătoare. Erau revendicări juste“ spune Ioan M. Bota. Revoluţia a cunoscut trei faze. Prima fază a avut loc pe data de 5 mai 1789 cînd cele trei Stări Generale îşi iau în 27 iunie numele de Adunarea Constituantă, ceea ce a marcat sfîrşitul monarhiei franceze. În data de 4 august cele două stări privilegiate au cedat privilegiile lor, clerul renunţă la decimă. A fost sfîrşitul drepturilor feudale şi stabilirea egalităţii financiare şi sociale a tuturor francezilor. Pe 27 august 1789 Adunarea Constituantă a publicat ,,declaraţia Drepturilor omului şi cetăţeanului“. Articolul 10 stipula: ,,Nimeni nu poate fi anchetat pentru opiniile sale, chiar religioase, dacă manifestarea lor nu tulbură ordinea publică“. Tot acest articol prevedea anularea dreptului de ,,religie de stat“ a Bisericii catolice şi a constituit primul pas spre neutralitatea laică. La data de 2 noiembrie Adunarea Constituantă naţionalizează toată averea Bisericii la propunerea Episcopul Talleyrand de Autun. În data de 13 februarie 1790 sînt desfiinţate toate mănăstirile contemplative, cu excepţia celor cu călugări care îngrijeau bolnavi sau întreţineau şcoli. Adunarea modifică chiar şi Constituţia Bisericii trecînd peste acordul Papei. În 12 iunie 1790 este votată constituţia civilă a clerului. Episcopii au fost obligaţi să depună un jurămînt de credinţă pe Constituţia civilă. Clerul înalt (cu excepţia lui Talleyrand şi altor patru clerici), refuză acest lucru împreună cu alţi 40000 de preoţi parohi. Acest lucru era în contradicţie cu libertatea de conştiinţă. Revoluţia a pierdut astfel sprijinul clerului de jos, favorabil pînă atunci reformelor Revoluţiei. Nobilii vor lua calea exilului organizînd coaliţii împotriva revoluţionarilor iar preoţii care au refuzat să jure au fost expulzaţi. Începe teroarea iacobină iar, la ordinul lui Marat, 300 de preoţi şi doi episcopi sînt asasinaţi în temniţele Franţei. În data de 21 septembrie 1792 este proclamată Republica iar regalitatea este abolită. Regele Ludovic al XVI-lea este arestat sub acuzaţia de conspiraţie împotriva libertăţii naţiunii şi atentat împotriva siguranţei statului. În data de 21 ianuarie, o zi sumbră de duminică, regele este executat pe eşafod. A primit moartea cu o mare demnitate. În Vandeea are loc o puternică revoltă a regaliştilor şi catolicilor. Convenţia instituie o armată de 300.000 de combatanţi între 18 şi 45 de ani şi predă întreaga putere unui Comitet al Salvării publice. Regimul teroarei are loc din anul 1793 şi 27 iulie 1794, sau 13 thermidor, data căderii lui Rbespierre. Preoţii refractari ,,Jurămîntului de libertate“ au fost ameninţaţi cu pedeapsa deportării în Guayana. Mii de preoţi aruncaţi în calele vaselor franceze, care nu puteau ieşi pentru că englezii păzeau apele, au murit asfixiaţi. Peste 40.000 de preoţi au emigrat în Anglia, Germania sau Spania. Aşa a fost constituită dieceza catolică din Baltimore, S.U.A. În 24 noiembrie este ordonată închiderea tuturor bisericilor din Paris iar bisericile din mediul rural îşi încetează acţiunea. Sfîrşitul teroarei va avea loc prin reacţia thermidoriană şi executarea lui Robespierre. În 21 februarie 1795 se instaurează un alt guvern. Convenţia decretează o lege prin care nu mai subvenţionează niciun cult. Războiul din Vandeea din 1793 a fost o răzmeriţă a ţăranilor împotriva ,,juraţilor“ adică a preoţilor care au jurat să respecte constituţia. În 30 mai 1795 bisericile sînt redate la dispoziţia comunelor. La Rochejaquelein devine comandantul ,,albilor“. Știa să-şi antreneze soldaţii şi a rămas celebru prin cuvintele- ,,Dacă înaintez, urmaţi-mă; dacă mă retrag, ucideţi-mă, dacă mor, răzbunaţi-mă“. Urmează apoi Directoratul, în perioada 1795-1799 care a fost nevoit să recurgă la lovituri de stat, cînd împotriva iacobinilor, cînd a regaliştilor care încercau să preia puterea statului. Directoratul ocupă Roma în anul 1798 (în urma unei răscoale în cursul căreia moare generalul Duphot) o declară republică iar Papa Pius VI este arestat şi dus prizonier la Siena, Chartreuse, Grenoble şi Valenta. Acolo moare în anul 1799. Lovitura de stat din 18 Brumar îl va aduce la putere pe generalul Bonaparte. Ne-am oprit asupra revoluţiei franceze pentru că ea constituie o răscruce în istoria Europei. Marxismul a început să se nască odată cu aceste evenimente. Ne place sau nu, Europa este la ora actuală. ,,Dacă această voinţă, spune Pierre Manent, acest îndemn de a fi moderni nu încetează să tulbure condiţiile vieţii comune, făcînd ca revoluţiile să urmeze altor revoluţii, fără a ajunge vreodată să fie suficiente, fără a ajunge într-un punct în care să ne putem odihni, spunînd ,,iată, în sfîrşit, capătul strădaniei noastre, dacă această voinţă sau acest îndemn nu-i atinge nicicînd obiectul, ce înseamnă toate astea? Cum am putut să vrem atîta vreme şi să acceptăm să fim atît de adesea dezamăgiţi? Oare nu cumva nu ştim cu adevărat ce vrem? Oricît ne-ar fi de familiare semnele sau criteriile modernităţii, fie că e vorba de arhitectură, de artă, de ştiinţă sau de organizarea politică, nu ştim ce anume reuneşte aceste trăsături sau criterii, justificînd desemnarea lor prin acelaşi atribut. Ne aflăm sub imperiul unei evidenţe care nu se explică uşor. Urmăm o poruncă pe care ne-am dat-o nouă înşine, şi ne întrebăm în ce constă ea exact sau pînă la urmă. Unii sînt tentaţi să renunţe la întrebare. Ei sugerează că am ieşit din era modernă şi am intrat în era postmodernă. Am renunţat, pare-se, la ,,marea naraţiune“ a progresului occidental. Nu ştiu să fi renunţat la marea naraţiune a ştiinţei, nici la marea naraţţiune a democraţiei“ (Manent).
Momentul 1917-1918
Din cenuşa fostelor imperii s-au format naţiunile moderne tot pe bazele libertăţii, egalităţii şi fraternităţii. Ar fi bine să fim mult mai atenţi la culise. Să nu uităm că Alexandru Vaida Voevod a trebuit să intre în francmasonerie pentru realizarea dezideratului naţional, Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Revoluţia din Rusia a adus ateismul, familia ţaristă este ucisă şi, ca o altă reiterare a evenimentelor din Franţa , Biserica creştină este prigonită. A fost un alt moment de cotitură în istoria Europei. Naţionalismul s-a impus atunci ca o altă metodă, o altă schimbare a cursului lucrurilor. Astfel au apărut noi şi tinere naţiuni, din ruina Imperiului Austro-Ungar. Este foarte important să observăm, că în cursul acestor lucruri, se clădesc în perioada contemporană alte naţiuni născute din ,,moartea“ fostelor colonii. Toate aceste aspecte sînt foarte importante dacă chiar discutăm de istoria U.E.
Momentele 1968 şi 1989
În plin război rece, trupele tratatului de la Varşovia invadează Cehoslovacia oprind ,,revoluţia de catifea“. Liderii occidentului privesc cu speranţă spre Ceauşescu, care critică în mod făţiş acţiunea Moscovei. Numeroşi intelectuali se înscriu în partid, oamenii priveau cu speranţă. Călătoria făcută în Coreea de Nord termină aceste speranţe, mai ales ale intelectualilor şi studenţilor. De la caleaşca în care se plimba cu regina Angliei, Nicolae Ceauşescu ajunge să admire un satrap asiatic. Anul 1968 reprezintă un alt război al serviciilor secrete, din umbră, în care dezinformarea a jucat şi ea un rol important. S-a ajuns după al II-lea Război mondial la o lume bipolară, de la starea de aliaţi la cea de inamici în tranşeele Războiului Rece. Totodată 1989 este un alt moment foarte important, Papa Ioan Paul al II lea, împreună cu Mihail Gorbaciov reuşeşte să termine comunismul, chiar dacă astăzi mai există reminiscenţe. Multe din fostele state care au făcut parte din Pactul de la Varşovia acum sînt state membre ale U.E. Aceasta este o altă etapă a victoriei Occidentului.
Organizaţia Naţiunilor Unite
,,Constituirea Organizaţiei naţiunilor Unite întruchipa năzuinţa spre universalitate, reprezenta o încercare temerară de păstrare a unităţii lumii. Scopurile şi principiile înscrise în Carta ONU reflectau şi întăreau această năzuinţă; ansamblul instituţiilor specializate, care, în cîţiva ani, formau familia Naţiunilor Unite, se năştea cu aceeaşi deschidere spre universalitate. Privit retrospectiv, a fost o adevărată şansă istorică împrejurarea această nouă etapă de organizare a societăţii internaţionale, în ciuda momentelor cînd a fost împinsă, de o parte sau de alta, pe poziţii partizane, în ansamblu nu s-a lăsat antrenată în logica blocurilor şi a politicilor de bloc. Totodată, în diferite părţi ale globului: Asia, America Latină, Africa, lumea arabă, Scandinavia, etc. se constituiau organizaţii regionale de cooperare, care aveau să reziste aceleiaşi politici de bloc, deşi unele dintre ele constituiau şi structuri de securitate. Lor li se adăugau Mişcarea de Nealiniere şi Grupul celor 77. Și totuşi, în însuşi nucleul raporturilor de forţe pe plan internaţional se impuneau blocurile politico-militare şi politica de bloc. Etapa hotărîtoare în această privinţă era parcursă în anii 1946-1949, deşi blocul estic avea să capete dimensiunile şi caracterul formal abia în 1955, odată cu formarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Organizaţia Naţiunilor Unite avea să devină, imediat după război, o adevărată matrice a vieţii internaţionale, un centru nedisputat al politicii şi diplomaţiei mondiale. Aceasta, datorită ţelurilor pentru care fusese creată, principiilor pe care era clădită şi funcţiona, spiritului care o anima şi pe care-l promova în lume, măsurilor pe care le iniţia“ spune Constantin Vlad (Istoria Diplomaţiei, secolul XX). Multe din scopurile Naţiunilor Unite le avem şi în sînul U.E: menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, dezvoltarea relaţiilor prieteneşti între naţiuni, respectul faţă de principiile egalităţii în drepturi şi dreptului popoarelor la autodeterminare, cooperarea în rezolvarea problemelor internaţionale în domeniile economic, social, cultural şi umanitar şi în promovarea respectului faţă de drepturile omului şi libertăţilor fundamentale.
U.E un paradis al bunăstării sau un plan satanic?
În privinţa Uniunii Europene, părerile sînt împărţite şi este foarte greu să pronunţi o judecată fără a studia cu atenţie ambele părţi ale monedei. Fiecare încearcă să aducă argumente între valorile promovate de Uniune sau judecarea acestei instituţii. Iată ce spune omul de televiziune Marian Voicu în lucrarea ,,Matrioşka Mincinoşilor. Fake News, Manipulare, Populism“: ,,Imigraţia va duce la dispariţia Europei şi la crearea unui califat islamic. Suedia este în pragul războiului, Cehia se islamizează rapid, cu acordul tacit al statului, femeile sînt violate în plină stradă în Germania şi Belgia, bande de musulmani îi atacă pe europeni şi dau foc bisericilor, fetele sînt mutilate genital, iar statele europene legalizează căsătoriile cu minore. În tot acest timp, bărbaţii europeni, efeminaţi şi timizi, asistă pasivi. Migraţia este planificată şi finanţată de Soroş şi CIA“. Sînt titluri luate din publicaţiile ruseşti. ,,Valorile europene înseamnă de fapt homosexualitate şi pedofilie. Copiii sînt luaţi cu forţa de lîngă familiile lor şi adoptaţi de cuplurile de homosexuali. Unele partide din statele membre UE vor să legalizeze pedofilia. Pentru că se opune acestor proiecte satanice, Ortodoxia este principalul inamic al Vestului. În 17 martie 2015, Vybor.md publică un articol cu titlul ,,Iadul european: violarea în masă a sugarilor din familiile norvegiene“. Postarea îi aparţinea politicianului prorus Oleg Topolniţki. Vybor.md este site-ul formaţiunii pe care o conduce- Partidul Ruso-slavon din Moldova, care pledează pentru denunţarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, federalizarea Republicii Moldova şi acordarea statutului de limbă oficială limbii ruse. Topolniţki preia o ştire de pe site-urile ruseşti Russkaia vesna, Newsland.com şi Dal.by. Toate materialele sînt aproape identice şi relatează că Norvegia a recunoscut oficial existenţa ,,infantofililor“. Ruskaia vesna titra: ,,În Danemarca, Norvegia, Suedia ,,infantofilii“ se numesc acei pedofili care preferă ,,distracţia“ cu bebeluşi. Postul public norvegian NRK a anunţat că, potrivit serviciului de investigare a crimelor, Kripos, în Norvegia a ,,înflorit infantofilia“. Considerat un subiect tabu pînă acum, această tradiţie sălbatică scandinavă de a viola copii cu vîrstă de pînă la 2 ani şi jumătate nu mai poate fi ascunsă de mass-media norvegiene“. Putin intră şi el în scenă. ,,După discursul lui Putin de la Clubul Valdai, din 2013, Rusia s-a angajat într-o adevărată campanie de ,,salvare“ a valorilor tradiţionale pravoslavnbice de Occidentul ,,pervertit“. Au fost adoptate legi anti-LGBT care decriminalizau violenţa domestică şi sancţionau prozelitismul, altul decît al Bisericii Ortodoxe Ruse. Știrile privind ,,iadul european al violului în masă al sugarilor“ trebuiau să atenueze ştirile interne privind creşterea de şapte ori a numărului de abuzuri sexuale comise asupra copiilor ruşi în perioada 2009-2013“ (Marian Voicu). Ne aflăm într-un adevărat război al dezinformării şi manipulării. ,,Patriarhul Chiril a descris drepturile omului ca fiind o ,,erezie globală“, arătînd că mulţi creştini consideră în mod greşit că drepturile omului ,,sînt mai importante decît cuvîntul lui Dumnezeu“. Dughin, considerat a fi ideologul Kremlinului, foloseşte termenii de ,,transuman“ şi ,,postuman“ pentru a descrie viziunea sa asupra dezvoltării civilizaţiei europene. Pentru el, liberalismul va aduce la dispariţia identităţilor colective, de la state şi naţiuni la gen şi omenire. Odată ce genul a fost anulat, omenirea va avea un curs similar“ (Marian Voicu). Voicu îl citează pe Dughin: ,,dacă nu folosim frînele măcar un pic, vom atinge rapid sfîrşitul amar cînd vom boteza o himeră, un bio-robot, cyborg sau vom căsători pe un om cu o muscă“. ,,În naraţiunea oficială rusă, Europa nu este doar pervertită de lobby-ul gay, ci îşi pierde rădăcinile creştine. Pentru Putin era vorba despre ,,distrugerea valorilor tradiţionale“, implementate în baza unor ,,idei speculative, împotriva voinţei majorităţii“. Legătura tot mai strînsă între Putin şi Biserica Ortodoxă Rusă, antrenarea Patriarhiei Ruse în desfăşurarea acestor naraţiuni prin dezinformare şi propagandă au stîrnit critici şi îngrijorări. Acesta a fost motivul care a stat la baza protestului punk al celor de la Pussy Riot în 2012, cînd au interpretat o ,,rugăciune punk“ anti-Putin în catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova. Apărarea valorilor tradiţionale este un bun pretext pentru Kremlin, aşa cum lupta statului paralel şi al lui George Soros este un bun pretext pentru Recep Tayyip Erdogan; Liviu Dragnea sau Viktor Orban“ (Marian Voicu). Maica Rusie nu lipseşte din ecuaţie în acest război de manipulare. Serviciile ruseşti acţionează din plin şi la noi iar postările pe reţelele de socializare sînt la ordinea zilei. Va reuşi Europa să răspundă la toate aceste provocări? Cu manipularea Moscovei sau nu, terorismul islamic este o realitate iar globalizarea rămîne un proces complex în ansamblu. Unii îşi umflă muşchii în numele ,,dreptei credinţe“ în ceea ce priveşte Occidentul. Acest Occident după care rîvneam în cenuşii ani 80. (Ştefan BOTORAN)
