România a încheiat prima grupa de calificare la Euro 2024 după ce a învins, scor 1-0, Elveția pe Arena Națională. Trupa lui Edi Iordănescu se va afla în urna a doua valorică la tragerea la sorți de pe 2 decembrie.
România și varianta de grupă infernală de la Euro 2024: cu Franța, Olanda și Italia
Sunt cunoscute 21 de echipe calificate la turneul final din vara anului viitor din Germania, iar ultimele trei vor obține biletele în urma barajului din Liga Națiunilor.
La polul opus, am putea pica într-o grupă ceva mai accesibilă, cu adversari precum Slovacia și una dintre câștigătoarele barajului de pe ruta C (Georgia, Luxemburg, Grecia sau Kazahstan).
În concluzie, grupa mai ușoară ar putea să arate astfel: Belgia, Slovacia, Luxemburg.
- Ultimele trei locuri disponibile pentru Euro 2024 vor veni din Liga Națiunilor, după barajele din luna martie a anului viitor.
Liga Națiunilor, meciurile din barajul de calificare la Euro 2024
Ruta A
- Polonia – Estonia (D)
- Țara Galilor – Finlanda / Ucraina / Islanda (B)
Ruta B
- Israel – Ucraina / Islanda
- Bosnia – Finlanda / Ucraina
Ruta C
- Georgia – Luxemburg
- Grecia – Kazahstan
Euro 2024, echipele calificate la cea de-a 17-a ediție a competiției
- Germania (țară gazdă)
- Spania (câștigătoarea Grupei A)
- Scoția (locul doi în Grupa A)
- Franța (câștigătoarea Grupei B)
- Olanda (locul doi în Grupa B)
- Anglia (câștigătoarea Grupei C)
- Italia (locul doi în Grupa C)
- Turcia (câștigătoarea Grupei D)
- Albania (câștigătoarea Grupei E)
- Cehia (locul doi în Grupa E)
- Belgia (câștigătoarea Grupei F)
- Austria (locul doi în Grupa F)
- Ungaria (câștigătoarea grupei G)
- Serbia (locul doi în Grupa G)
- Danemarca (câștigătoarea Grupei H)
- Slovenia (locul doi în Grupa H)
- România (câștigătoarea Grupei I)
- Elveția (locul doi în Grupa I)
- Portugalia (câștigătoarea Grupei J)
- Slovacia (locul doi în Grupa J)
- Croația (locul doi în Grupa D)
De știut:
- Tragere la sorți a grupelor pentru Euro 2024 va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00 (ora României) la „Elbphilharmonie” din Hamburg.
- La tragerea la sorți se ține cont în primul rând de câștigătoarele de grupe, iar mai apoi de ocupantele locurilor 2.
Cum vor arăta urnele pentru tragerea la sorți de la Hamburg
- Urna 1: Germania (țara gazdă), Portugalia, Franța, Spania, Belgia, Anglia.
- Urna 2: Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania, România, Austria.
- Urna 3: Olanda, Scoția, Slovenia, Slovacia, Cehia, Croația.
- Urna 4: Italia, Serbia, Elveția, Play-Off A, Play-Off B, Play-Off C.
Euro 2024 va avea loc în Germania în perioada 14 iunie – 14 iulie 2024.