Pensia anticipată fără penalizări va fi eliminată. În noua lege a pensiilor, aprobată joi de Guvern, există doar patru tipuri de pensii. Este vorba despre pensia pentru limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș.
Reamintim faptul că proiectul de lege care a vizat modificarea sistemului public de pensii a fost publicat în dezbatere, la sfârșitul lunii octombrie, pe site-ul Ministerului Muncii.
Pensia anticipată fără penalizări, eliminată
Potrivit acestuia, persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare pot beneficia de una dintre următoarele categorii de pensii:
- pensia pentru limită de vârstă
- pensia anticipată
- pensia de invaliditate
- pensia de urmaş
Concret, din noua lege a pensiilor a fost eliminată pensia anticipată fără penalizare, care există în prezent.
Pensia anticipată – ce prevede noua lege
Pensia anticipată se va cuveni, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat până la 5 ani de stagiu de cotizare peste stagiul complet de cotizare contributiv, precum și celor care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv.
La stabilirea stagiului complet de cotizare contributiv necesar acordării pensiei anticipate nu se iau în considerare perioadele în care persoana a avut calitatea de asigurat în baza unui
contract de asigurare încheiat, începând cu data de 1 ianuarie 2018.
Cu cât se reduce pensia pentru fiecare lună de anticipare
Valoarea pensiei anticipate se va stabili prin diminuarea cuantumului pensiei pentru limită de vârstă, în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare
contributiv şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, astfel:
Perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contrubutiv – Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%)
- până la un an – 0,40 %
- între un an și 2 ani – 0,35 %
- între 2 și 3 ani – 0,30 %
- între 3 și 4 ani – 0,25 %
- între 4 și 5 ani – 0,20 %
La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de noua lege sau de alte acte normative.
La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă, din oficiu, în pensie pentru limită de vârstă. Aceasta se va recalcula prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare ori în perioada de suspendare a plății pensiei anticipate.
De asemenea, beneficiarii unei pensii anticipate vor putea opta pentru pensie de invaliditate în situația afectarii capacității de muncă.