Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, președintele CJ Prahova Iulian Dumitrescu și directorul CNAIR Cristian Pistol au „inaugurat” luni, 6 noiembrie, șantierul Centurii Comarnic, însă Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pe doar 480 de metri din totalul de 6 kilometri ai centurii, arată datele publice pe care le-a consultat Economedia.
Astfel, Ministerul Transporturilor a emis în urmă cu o lună, pe 4 octombrie, avizul pentru numai patru loturi, practic mai puțin de 10% din totalul șoselei care va fluidiza circulația pe DN 1 Valea Prahovei. Mai mult, Autorizația de Construire emisă pentru 12 luni acoperă lucrări cu o valoare de doar 8 milioane lei din contractul de 236 milioane. Conform SEAP contractul are o perioadă de 24 de luni, 3 pentru proiectare și 21 pentru execuție (vezi detalii SEAP aici). Lucrările autorizate acoperă doar pregătirea șantierului și relocări de utilități : ,,Lucrări de consolidare, canalizare relocare /protejare rețele existente de ape menajere Lucrări relocare rețele de MT+JT, Lucrări de iluminat, Lucrări de iluminat rutier/ rețele telecomunicații RCS&RDS, Lucrări de protejare conducte transport gaze, Lucrări de protejare conducte ELSID, cu respectarea prevederilor legislației de mediu in vigoare”
Autorizația este emisă pentru 12 luni de unde și promisiunile de finalizare în noiembrie 2024, deși inclusiv termenul din SEAP este de 24 de luni (3 pentru proiectare și 21 pentru execuție) după cum a remarcat și Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
„Eu vreau să îi felicit pe cei de la Consiliul Județean Prahova că, într-un timp atât de scurt, au reușit ca protocolul dintre CNAIR și CJ să fie materializat. Noi am semnat anul trecut și anul acesta peste 60 de protocoale prin care am descentralizat lucrări de acest tip către autoritățile publice locale, dar prea puține au ajuns la stadiul în care să fie implementate. Aici lucrurile au intrat pe făgașul normal, pe partea de execuție. Durata de execuție din contract este de 21 de luni, dar, dacă aici lucrurile se întâmplă mai repede, nu pot decât să mă bucur. Mai mult, am semnat un parteneriat și pentru Azuga-Bușteni. Am înțeles de la domnul președinte că licitația se va finaliza până la sfârșitul anului, după care se va intra în faa de proiectare, iar din primăvară vor începe lucrările”, a declarat Sorin Grindeanu.