Ringier Sports Media Group a comunicat că a decis închiderea ediției print a Gazetei Sporturilor. Astfel, ediția de azi, 1 noiembrie 2023, a fost ultima lansată pe piață.În același timp, grupul a decis și îndepărtarea lui Cătălin Tolontan din funcția de coordonare editorială. Alături de el, alți 9 angajați ai secției de print au fost concediați, notează paginademedia.ro.

  • Din cauza declinului drastic al vânzărilor înregistrate de ediţia tipărită a Gazeta Sporturilor, vânzări care au scăzut cu 27%, din 2018 până în prezent, precum şi a creşterii preţurilor la hârtie şi la serviciile de tipar, Ringier Sports Media Group (RSMG), proprietar al Gazeta Sporturilor şi GSP.ro, a decis să întreprindă o restructurare strategică. Consecinţa acestor transformări este inchiderea diviziei de print, care înregistrează în prezent pierderi majore”, se arată în comunicatul de presă emis de Ringier.

Cătălin Tolontan a anunţat pe Facebook:

  • „Nu m-am gândit că voi scrie această ştire, însă treaba noastră de jurnalişti e să vă dăm ştirile seci şi dumneavoastră să fiţi liberi să le comentaţi.

Redacţia Gazetei Sporturilor:

  • În dimineaţa zilei de miercuri, un reprezentant al Ringier şi avocaţii au comunicat angajaţilor din depozitul de difuzare că ediţia tipărită s-a închis şi că angajaţii vor pleca”.

Publicul şi redacţia nu au fost anunţaţi că ultimul număr a fost cel de azi. Ringier i-a cerut lui Tolontan să plece de la GSP. Miercuri la prânz a venit şi confirmarea companiei, către redacţie, pe email, că „începe era GSP.ro”.Decizia închiderii ediției tipărite vine la o lună de la îndepărtarea redactorul-șef Cătălin Țepelin, după ce 95 de ziariști au denunțat ceea ce ei au numit imixtiuni ale comercialului în editorialul GSP, în favoarea caselor de pariuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here