Ineficiențele din sistemul de învățământ, atitudinile nefavorabile față de învățarea pe tot parcursul vieții, ineficacitatea formării profesionale și a politicilor active pe piața muncii, combinate cu exodul creierelor, provoacă deficite de competențe și neconcordanțe cu cererea pieței, arată un Raport al Băncii Mondiale dedicat României, potrivit Hotnews.
În ultimii 10-15 ani au emigrat mai mult de 2 milioane de români, reprezentând aproape 20% din forța de muncă
În mare parte din cauza emigrației, România a înregistrat o scădere și o îmbătrânire atât a populației, cât și a forței de muncă. În ultimii 10-15 ani au emigrat mai mult de 2 milioane de români — reprezentând aproape 20% din forța de muncă –, mulți definitiv, ceea ce a dus la decalaje de competențe, deficite de forță de muncă în roluri-cheie (de exemplu, medici), cereri salariale distorsionate și scăderea productivității reale a muncii.
Variațiile regionale sunt considerabile, București-Ilfov înregistrând cea mai mică vârstă mediană din țară (41 de ani) și cea mai mică pondere a populației de peste 65 de ani (16,5%) — cu mai mult de patru ani și, respectiv, 4,4 puncte procentuale sub nivelurile din Sud-Vest Oltenia. Astfel, punctele de presiune demografică (de exemplu, o cerere mai mare de asistență medicală mai complexă pentru persoanele în vârstă) sunt mai acute în regiunile slab dezvoltate, în care furnizarea de servicii este deja dificilă.
Rata de inactivitate a României- Rata persoanelor în vârstă de muncă care nu fac parte din forța de muncă (nici nu lucrează, nici nu caută în mod activ un loc de muncă)- este de 33,2%, printre cele mai ridicate din UE, iar participarea la piața muncii (69,2%) este printre cele mai scăzute, ceea ce limitează oferta de forță de muncă pe fondul creșterii cererii din economie. Rata de participare este deosebit de scăzută în rândul femeilor, al tinerilor și al persoanelor cu mai puține studii absolvite.
- Aproape jumătate dintre cei care locuiesc în familii aflate în procentul de 40% de la baza distribuției veniturilor nu au un loc de muncă formal, iar alți 28% sunt în continuare angajați în agricultură. În condițiile în care zonele rurale înregistrează rate mai ridicate ale sărăciei, o concentrare a segmentelor de forță de muncă cu un nivel mai scăzut de calificare și o piață a muncii mai slabă, aceste date evidențiază legăturile dintre lipsa oportunităților de angajare și nivelul de sărăcie.
În timp ce oferta de de muncă este în scădere, cererea de competențe este în creștere și se preconizează că deficitele și neconcordanțele între cerere și ofertă se vor acutiza pe măsură ce dubla tranziție verde și digitală avansează.
Deficitul de competențe și neconcordanțele între acestea și cererea pieței, deja considerabile, se adâncesc tot mai mult: lipsa de competențe adecvate în rândul forței de muncă era deja principala constrângere pentru firmele din România înainte de pandemie, potrivit sondajelor Băncii Mondiale în rândul întreprinderilor, iar rata locurilor de muncă vacante s-a dublat.
O mare parte dintre persoanele cu studii superioare sunt fie supra-instruite pentru ocupația lor, fie lucrează într-un sector care nu corespunde studiilor făcute
Procesele de producție automatizate și economia dominată din ce în ce mai mult de servicii necesită mai multe abilități cognitive non-rutiniere, cum ar fi gândirea critică și abilitățile socio-comportamentale, precum și mai multe competențe digitale (de bază, pentru majoritatea lucrătorilor, dar și avansate, pentru locurile de muncă legate de IT).
Totuși, s-au înregistrat deficite de forță de muncă atât în ocupațiile cu nivel înalt, cât și în cele cu nivel scăzut de calificare (De exemplu, dezvoltatori și analiști de software și aplicații, medici generaliști și specialiști, ingineri electricieni, tehnicieni în fizică și în științe inginerești, mecanici și reparatori de utilaje, bucătari, șoferi de camionete și de motociclete, lucrători în industria confecțiilor și în alte domenii conexe).
Dintre zonele urbane din UE, cele din România se situează pe ultimul loc în ceea ce privește competențele digitale, iar zonele rurale din România sunt pe penultimul loc.
Emigrația continuă să aibă efecte negative: deși România are o proporție relativ mare de absolvenți în domeniul TIC (5,6% din totalul absolvenților în 2020, față de media UE de 3,6%), ponderea specialiștilor TIC în cadrul forței de muncă (2,2%) este mult inferioară celei din restul UE (3,9%).
Lipsa generală a competențelor digitale în rândul populației reprezintă un impediment clar pentru adoptarea pe scară mai largă a serviciilor digitale de către cetățeni și întreprinderi și, de asemenea, poate să încetinească tranziția către locuri de muncă verzi, care necesită niveluri relativ ridicate de competențe.
Sistemul de educație și formare reușește cu greu să ofere competențele de care are nevoie țara
Sistemul de educație și formare reușește cu greu să ofere competențele de care are nevoie țara, iar faptul că nu există o conexiune între angajatori, lucrători și furnizorii de educație și de formare determină diferitele părți interesate să acționeze în mod izolat. Ca atare, doar aproximativ 20% din nevoile actuale ale pieței muncii sunt acoperite.
Înainte de izbucnirea pandemiei de COVID-19, sistemul de învățământ reușea cu greu să ofere o educație de înaltă calitate tuturor elevilor și studenților, iar țara se confrunta cu o serie de provocări legate de dezvoltarea umană. Atât numărul celor care părăsesc timpuriu școala, cât și rata analfabetismului funcțional și calitatea învățământului terțiar reprezintă motive de îngrijorare.
România are performanțe deosebit de slabe în raport cu mediile UE, înregistrând un număr mare de NEET și de persoane care părăsesc timpuriu școala. România are cea mai mică rată de participare la învățarea pe tot parcursul vieții din UE, din cauza barierelor culturale și sistemice.
Aproximativ 1% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani participă la activități de învățare în rândul adulților, cu mult sub obiectivele naționale și sub media UE de 9,1%. În România, învățarea pe tot parcursul vieții nu deblochează, de obicei, o evoluție pozitivă a salariului sau a carierei, nici nu este apreciată la nivel personal, în special în rândul persoanelor de peste 40 de ani.
Cheltuielile publice ale României pentru protecție socială și asistență socială sunt relativ mici comparativ cu ale altor state membre ale UE și ale altor țări din EAC. Astfel, pe lângă faptul că se confruntă cu inegalitatea accesului la servicii, persoanele sărace nu dispun nici de resurse pentru a investi în capitalul lor uman.
