Scrisoare deschisă
Mihai Păscuţiu (Michigan, SUA)
Scrisoare deschisă
D-lui Daniel Șandru, președintele IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc)
Stimate d-le Șandru,
Achitarea de către Înalta Curte de Casație şi Justiție (ICCJ) a celor doi securiști acuzați de torturarea şi uciderea dizidentului anticomunist G. Ursu a fost încă un moment trist, rușinos pentru justiția română. Fără îndoială cei mai mulți dintre noi am simțit pentru a câta oară frustrare, dezamăgire şi deznădejde în fața unui sistem de justiție cârn, umil, aservit comenzii politicului, incapabil să se ridice la înălțimea misiunii primite cu mult timp în urmă, în Decembrie 1989 – aceea de a împărți dreptatea în mod imparțial.
O altă pată pe obrazul justiției, care se adaugă celorlalte; de ex. tristele şi interminabilele procese ale Revoluţiei şi Mineriadelor.
Decizia ICCJ în cazul Ursu nu cred că a surprins prea multă lume, a fost încă un rezultat previzibil al anilor și deceniilor de bâjbâială a unei societăți bolnave, lipsite de busola care să-i dezvăluie adevărul istoric ascuns de atâta vreme, societate care nu a fost niciodată convinsă în sinea ei despre felul în care să se poziționeze şi să acționeze, să condamne ferm crimele comunismului şi pe toți cei care le-au facilitat şi comis între anii 1944-1989.
Pe dvs. v-a surprins decizia ÎCCJ?
O mare vină pentru această stare de confuzie şi lipsă de claritate în societate vis-à-vis de poziționarea față de crimele comunismului o are fără îndoială IICCMER!
Iar reacția IICCMER-ului la aflarea achitării criminalilor lui G. Ursu a fost plină de ipocrizie.
De ce spun asta?
Sună banal, dar trebuie spus răspicat că IICCMER-ul a fost creat și împuternicit de la început cu misiunea să investigheze crimele comunismului – așa cum se deduce și din numele complet al instituției și cum apare descris și pe pagina web a Institutului: „investigarea științifică și identificarea crimelor, abuzurilor și încălcărilor drepturilor omului pe întreaga durată a regimului comunist în România, precum și sesizarea organelor în drept în acele cazuri în care sunt depistate situații de încălcare a legii”
Simplu spus, IICCMER trebuia să devină de la începuturile lui un veritabil institut „Simon Wiesenthal” al României. Întrebaţi-vă colegii de la celălat institut guvernamental partener – a.k.a Institutul Elie Wiesel – să vă explice și învețe cum a reuşit Simon Wiesenthal, din proprie inițiativă și cu resurse infinit mai mici decât cele pe care le are acum IICCMER – să documenteze peste 90 mii de cazuri de criminali naziști, din care foarte multe au rezultat în arestări, expulzări și condamnări la moarte. Şi, mai ales, a reușit să coaguleze o opinie publică la nivel global de condamnare echivocă a regimului nazist și a holocaustului.
Cu toate acestea, în loc să se țină orbește de misiunea primită, ceea ce face de o bună bucată de timp IICCMER-ul, este să promoveze tot felul de activități care să creeze impresia că există un efort susținut, un plan cu finalitate, precum „continuați”, ca „dezbateți”, ş.a.m.d. Faceți analize de filme, de cărți, semnături, angajamente, întâlniri protocoloare cu ambasadori străini, de parcă ați face parte din Ministerul de Externe.
De aceea spun că reacția IICCMER-ului la aflarea achitării criminalilor lui G Ursu denotă o crasă ipocrizie. Aflarea în treabă prin lansarea unei petiții publice care, vezi Doamne, să „Incrimineze Comunismul” e un gest gratuit, steril, o încercare de inducere în eroare a opiniei publice cum că IICCMER-ul se luptă pentru dreptatea încă odată îngenuncheată de hidra securistă de care nu mai scăpăm. Nimic mai fals şi neavenit în gestul IICCMER-ului!
Nu mai este nevoie de petiții pentru inculparea comunismului! Cea mai clară petiție a fost făcută în Decembrie 1989, când majoritatea covârșitoare a românilor a cerut clar, răspicat, prin luptă şi prin sânge, înlăturarea imediată a comunismului.
Din păcate așa ceva nu s-a întâmplat, iar caracatița securistă a ieşit ușor din vizuină și a reacaparat mass-media, opiniile şi alegerile care au urmat; un rezultat prefizibil.
Mandatul dat de eroii din Decembrie ‘89 trebuia demult transformat într-un plan de acțiune care să aibe ca țintă crearea unui set de legi eficiente pentru incriminarea comunismului, confirmarea unor argumente clare, solide şi de netăgăduit pentru cercetarea şi incriminarea eșafodajului pe care s-a cățărat şi menținut comunismul la putere, imediat după alegerile falsificate din 1946. Eșafodaj care a fost Securitatea, brațul înarmat care a pus în aplicare pe teren teroarea comunistă.
IICCMER-ul nu este un ONG de ici de colo, ci e chiar parte a guvernului. Înseamnă că ar trebui să aveţi pârghiile necesare pentru a vă face auziți şi a vă îndeplini misiunea care v-a fost atribuită, fără să apelați la petiții. Puneți pe pagina dvs de web, cu litere mari, stenograma ședințelor de guvern în care ați dat cu pumnul în masă cerând sprijin și cine/ce vi s-a promis sau refuzat în termen de sprijin guvernamental pentru a vă îndeplini misiunea şi îndrepta situația!
Sau mergeți în Parlament și luați public cuvântul, în fața tuturor, și spuneți răspicat ce trebuie făcut astfel ca să nu se mai repete, la 34 de ani de la „căderea” comunismului, o astfel de decizie rușinoasă cum a fost cea dată de ICCJ în cazul G. Ursu.
De aceea zic că nu aveți nevoie de o petiție ca să vă faceți treaba, să vă îndepliniți misiunea.
De ani buni de zile IICCMER-ul ocolește viclean miezul marilor probleme și teme ale efortului de incriminare şi condamnare răspicată a Comunismului și a Securității, efort care într-un final ar fi trebuit să ducă la cazuri concrete de crime și criminali, și devoalarea unui sistem criminal și a celor care l-au creat și perpetuat, chiar dacă majoritatea criminalilor au murit demult. Dar poate că unii încă mai traiesc și se bucură de pensii speciale – de exemplu torționara Vida Nedici, care s-ar putea încă să mai fie in viață, refugiată în Serbia, vă dau la sfarșit linkul (1) din ziarul Adevărul pentru detalii. Ați întrebat despre ea cand v-ați întâlnit cu ambasadorul și delegația Serbiei?
Fără o astfel de abordare care să atace miezul problemei, riscăm să traim la infinit ca neam, de la Nistru pan’ la Tisa, cu această lipsă de reacție fermă împotriva unui sistem criminal cum a fost și este Comunismul.
Apelul pe care îl fac aici este ca IICCMER să-și facă treaba pentru care a fost creat, de la început, ca instituție.
Aliați-vă și/sau sprijiniți organizațiile care fac eforturi reale, vizibile de a dezvălui crimele comunismului prin cercetări arheologice pe teren, la Periprava, la Târgu Ocna, cum ar fi Fundația „Doina Cornea”, istoricii Marius Oprea, Gheorghe Petrov şi alții, unii chiar îndepărtați abuziv și suspect din IICCMER.
Cum de nu colaborați cu D-na Lucia Hossu Longin, care, de una singură, cu bugete incomparabil mai mici, s-a luptat cu mult curaj şi a produs peste 250 episoade din Memorialul Durerii, fiecare episod dezvăluind, documentând şi cercetând crime abominabile ale comunismului.
Că tot vorbim de plan de acțiune, e clar pentru oricine urmărește mai atent treaba, că sunt unele teme tabu de studiu, de care IICCMER nu vrea nici în ruptul capului să se apropie, de parcă ar fi tămâie, teme care chiar ar contribui și ajuta la o înțelegere a dimensiunii de teroare și crimă implementată de sistemul bolșevic, şi care să rezulte și în condamnări și arestari de criminali şi torționari, chiar dacă ar fi post-mortem. Parcă până acum au fost arestați doar doi criminali (vișinescu și ficior) – ceea ce e foarte-foarte puțin faţă de ceea ce s-a petrecut în realitate.
Câteva exemple de teme de studiu şi activități pe care IICCMER să le abordeze, cu curaj, în viitor:
– Studiu asupra Rezistenței Armate Anticomuniste din România – au fost sute de grupări de partizani, răspândite în toate regiunile României, fenomen unic în țările Est-Europene aflate sub cizma comunistă dupa al Doilea Război Mondial. Fenomenul Rezistenței Anticomuniste a fost şi continuă să fie o dovadă de demnitate sublimă, în care grupuri de eroi, au avut curajul să țină fruntea sus în acei ani infernali, chiar cu prețul sacrificiului suprem, și să spele obrazul acestui neam de rușinea adusă de zecile sau sutele de mii de colaboratori şi cozi de topor care au facilitat şi perpetuat sistemul de teroare comunist. Luptătorii eroi ai Rezistenței, pe nedrept uitați (cu rare excepţii precum d-nii senatori Sorin Lavric şi Marius Toanchina), exemplul lor ar putea și acum să ofere un reper moral excepțional tinerelor generații care bâjbâie în ceața acestor vremuri pline de modele false, hidoase, strâmbe, golite de orice formă de patriotism. Eroii Rezistenței Armate Anticomuniste au fost „exemple de demnitate, care au cerut cu fermitate dreptul nostru la identitate, credință şi neam” – cum zic așa de bine niște versuri (2)
– Sprijinirea organizării la Făgăraș a Muzeului Rezistenţei Armate din Munţi. Ministerul Culturii şi Cultelor a aprobat, încă din 2004, înfiinţarea Muzeului Rezistenţei Anticomuniste la Făgăraş, în Cetatea Făgăraşului (nr.5412 din 5.01.2004), pe care ar trebui sa îl si finanţeze, mai ales acum când fonduri nerambursabile se pot accesa mult mai uşor.
– Studiul Revoltelor Țărănești Anti-Colectivizare – au fost foarte multe revolte spontane, soldate cu mii de victime, familii destrămate, deportări în masă, revolte care au dovedit profundul spirit de dreptate şi curaj care a fost caracteristic țăranului român. De ex, chiar zilele astea s-au împlinit 74 ani de la primele mari revolte anti-colectivizare, cele din județele Arad şi Bihor. Știați de ele?
– Savanți martiri: George Manu (savant atomist excepțional, doctorand la Paris al Mariei Currie, curtat și de francezi și de sovietici să lucreze pentru ei, întemnițat şi ucis la Aiud, numit si „rectorul din Zarca Aiudului”) şi alte minți luminate (academicieni, scriitori, artiști, etc) care s-au prăpădit în inchisori dar nu au acceptat compromisuri pentru a se salva.
– Studiul martiriului preoților Bisericii Ortodoxe Române (BOR) săvîrșiți prin lagăre și închisori pentru că nu au acceptat să colaboreze – ar fi un studiu care ar pune in lumină alternativa de onoare pe care alți preoți din BOR nu au ales-o, ci au acceptat să-și trădeze enoriașii și să colaboreze cu satana roșie.
– Cooperarea dintre serviciul american de informatii CIA şi membrii exilului românesc imediat după razboi, sprijin acordat de CIA prin echipament, logistică şi organizarea misiunilor de parașutisti trimiși să ajute rezistența armată anticomunistă din România anilor ’50 ai secolului al XX-lea.
– Anul 2023 – anul centenar „Ion Gavrilă Ogoranu”. Evit să fiu sarcastic să întreb dacă a auzit IICCMER-ul despre cine a fost luptătorul erou anticomunist Ion Gavrilă Ogoranu (3).
– D-na Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu, fiica eroilor martiri căpitan Toma Arnăuțoiu și a Mariei Plop, invitată la Universitatea de vară – Râmnicu Sărat (4)
– Studiu de carte – „20 de ani în Siberia”, autor Anița Nandriș Cudla. Despre drama deportărilor sovietice din Bucovina de Nord şi Basarabia.
– Studiu de carte – „Dumnezeu s-a născut în exil”, autor Vintilă Horea. Volum distins în Franța cu marele premiu Goncourt, dar care, culmea, e interzis de la publicare în România! Oare de ce?
– Poate cel mai important studiu al IICCMER ar fi să lămurească și să facă cunoscut cum de a ajuns comunismul să acapareze România după al Doilea Război Mondial, cum s-au infiltrat agenții bolșevici veniți via URSS și cum au împânzit şi paralizat instituțiile statului roman, astfel ca un astfel de fenomen să poată fi prevăzut și evitat în viitor – ceva musai de știut, nu? IICCMER să publice liste ale infamiei, cu nume, prenume ale liderilor comuniști veniţi via URSS, pomelnice care să fie disponibile public pentru posteritate, să se știe exact cine și cum a pus umărul la golgota celor 45 de ani de teroare din România. Informații pentru acea perioadă le găsiți și īn excepționala lucrare document „În spatele cortinei de fier” scrisă de academicianul martir George Manu (sub pseudonimul Testis Dacicus), altă lucrare care e interzisă spre publicare de ani buni în România – chiar așa, întrebare retorică, oare de ce și cine o tot interzice de la publicare, cui îi e teamă de ce e scris acolo?? Asta ar fi altă temă bună de investigat şi aflat cauzele interzicerii ei (nu e prea greu de bănuit).
– Un astfel de raport care sa evidențieze cum s-a infiltrat comunismul in România ar fi tocmai în interesul securității naționale și ar fi mai mult decât necesar. Chiar să vă pună pe ganduri faptul că niciunul din guvernele de pană acum nu a insistat să se faca o anchetă oficială, un Root Cause Analysis cu un raport la final, cu Lessons Learned și un plan Preventive Action, care să ajute la prevenirea repetării unei revoluții similare, comuniste. Un raport ca ăsta ar fi de folos şi mult prea-nstelaților generali din MApN și SRI, ca să afle și ei cum a fost și ce-i de făcut când se vor trezi c-or apărea rușii nepoftiți la masă și n-or mai voi să plece, înapoi în stepa lor.
Nu neg că nu ați avea și inițiative lăudabile și binevenite, de ex. Memorialul Închisoarea Râmnicu Sărat, sau seminarul Centenar Monica Lovinescu.
Evident că IICCMER nu e un proiect ușor, nimeni nu e naiv, știu bine că întâmpinați o opoziție puternică, chiar și din interiorul guvernului. Dar asta e misiunea IICCMER, şi o astfel de muncă titanică va dura ani de zile. Dar spre finalul unui astfel de efort al IICCMER, poporul român va avea o bază legală clară, fără echivoc pentru ce a reprezentat comunismul în România şi cum poate îndrepta încet, încet, moștenirea lui, de pe această bază legală, adică în spiritul unei legi care să sprijine pașii următori.
Numai așa vom dobândi un punct solid de referință, un Kilometru 0 al adevărului istoric pentru acea perioadă de crime şi teroare, punct de la care se poate porni și clădi mai departe societatea pe baze drepte şi demne. Doar așa se poate aștepta și spera că, la un moment dat, și Justiția va fi Justiție adevărată, adică imparțială, dreaptă, așa cum o tot dorim şi visăm de peste 30 de ani.
Iar acest efort e mai mult decât necesar, mai ales acum când fiara gheboasă de la răsărit, cu multe capete (țarist/bolșevic/sovietic/rus) e din nou dezlănțuită, și când e evident că atât de mulți români se duc foarte ușor după fentă, atrași de partea Rusiei, doar fiindcă au uitat sau habar nu au de dramele istoriei naționale petrecute sub cizma comunistă. Dar despre „istoricii de mucava” care susțin cu tupeu că experimentul Piteşti a fost doar o simplă răfuaială între victime ce ziceți?
Nu sunt naiv și nu incerc să vă insult inteligența, sunt sigur că înţelegeti apelul ăsta și că știți de pe-acum cu certitudine dacă e vre-o șansă reală ca IICCMER să facă ceva în mod diferit decât se desfășoară lucrurile acum, luptând cu forțele care încearcă cât pot de mult să impună distorsionarea adevărului istoric. Dacă sunteți convins că lucrurile nu se pot schimba şi că forțele care vi se opun sunt prea puternice, cel mai simplu lucru de făcut este să vă dați demisia de onoare din fruntea IICCMER. Ar fi un semnal puternic, venit din partea unui om care ar da dovadă de coloană vertebrală.
Dvs. aţi dovedit tărie de caracter când v-ați dat demisia de onoare cu ceva ani în urmă din fruntea comitetului Centenar, atunci când guvernul PSD se apuca să măcelărească Codul Penal. La fel puteți proceda şi acum. Alternativa cealaltă, opusă demisiei, este să continuați să coordonați o fastuoasă sarabandă a perdelelor de fum, planificată atent de păpușarii din spatele IICCMER.
Sunteți de profesie istoric, o profesie de excepție, care vine cu o datorie de căpătâi față de plebe, aceea de a nu ascunde adevărul istoric, de a-l scoate la lumină nedeformat, cât mai corect şi mai aproape de cum a fost realitatea. Păcat că nu există și o lege care să impună asta istoricilor, dar într-o lume ideală, utopică, cumva opusă celei din romanul „1984”, ascunderea sau distorsionarea în mod voit a adevărului istoric ar fi considerată o infracțiune, poate chiar o crimă morală împotriva unui neam, cum e cazul ăsta de care vorbim – crimele comunismului din România. Ce sublim ar fi să existe un jurământ, la fel ca cel al lui Hypocrat pentru medici, dar specific pentru istorici, să-i zicem juramântul lui Herodot, sau al lui V. Pârvan sau Dio Cassius, ceva de genul: „Jur să nu ascund niciodată adevărul istoric și să spun doar adevărul istoric”
De aceea, în încheiere, vă intreb: ca istoric, stând dvs. așa, drept, având în față memoria sutelor de mii de victime ale comunismului românesc şi simțind prin eter privirile pogorâte din „amurguri aurii” ale tuturor celor „trecuți la Domnul via PCR” (2), ați avea dvs. tăria să rostiți, în numele IICCMER, cu mâna dreaptă pe Biblie, un astfel de jurământ? „Jur să nu ascund niciodată adevărul istoric și să spun doar adevărul istoric”, „Jur să nu ascund niciodată adevărul istoric și să spun doar adevărul istoric”, „Jur să nu ascund niciodată adevărul istoric și să spun doar adevărul istoric”. (Al dvs, cu speranță, Mihai Păscuțiu)
