Dacă urmărim activitățile unor ong-uri, am spune că localitățile comunei Jibert sunt înecate în gunoaie. Astfel de imagini apar la periferia satelor din comună. Sunt gropi de gunoi înființate de mai mulți ani cu acordul Primăriei Jibert unde sătenii își duceau tot felul de deșeuri, un obicei practicat dealtfel de mai toate satele din zona Făgărașului. Polițistul local Sorin Bercan spune că în aceste locații sunt depuse deja cantități mari de gunoaie chiar de către angajații primăriei cu utilajele instituției.
- ,,S-au depus acolo deșeuri din demolări, dar și alte tipuri de gunoaie. Am sesizat Primăria Jibert în scris despre aceste activități pe care le consider ilegale, dar nu au fost luate măsuri“ spune polițistul local.
Vaida Bucur, viceprimar cu atribuții de primar, confirmă existența acestor gropi de gunoi, dar spune că unele sunt închise deja.
- ,,Când am preluat această funcție aceste depozite de deșeuri de la marginea satelor comunei existau. Am avut și controale de la Garda de Mediu, care ne-a atenționat să le închidem, să nu mai depozităm acolo. Pe toate le-am anulat, am acoperit cu pământ ceea ce era depus, a mai rămas doar cea de la Lovnic de care eu nici nu știam. Și aici urmează să rezolvăm situația. De obicei aruncă în aceste locuri familiile din zonele respective“ a declarat Vaida Bucur.
Activitatea de salubritate este realizată în comuna Jibert de serviciul public al orașului Rupea, deșeurile colectate de la abonații din sate fiind depuse la depozitul de la Săcele, FinEco. Polițistul local Sorin Bercan spune însă că la Lovnic și Jibert se depune în continuare moloz.
- ,,Am fost în luna august în concediu și când am revenit erau multe remorci cu moloz depuse acolo. Am întocmit procese verbale pentru sătenii care au depus și le-am depus ș la primărie“ a mai spus polițistul local.
Vaida Bucur spune că ,,polițistul local trebuie să-și facă datoria, nu să se ocupe de reclamații“. Se știe că la Primăria Jibert a existat un conflict deschis între polițiștii locali și conducerea UAT, ultima desființând compartimentul printr-o hotărâre a CL Jibert. În urma unui proces la instanța de contencios administrativ, compartimentul poliției locale a fost reînființat, iar polițiștii locali reangajați. Sunt 3 polițiști locali angajați la Primăria Jibert, dar doi dintre ei, așa cum susține Sorin Bercan, vor renunța la funcții.