Principala preocupare a unui grup constituit la nivelul IJP Brașov va fi prevenirea şi combaterea consumului de droguri, dar nu vor fi neglijate nici celelalte activităţi infracţionale întâlnite în şcoli sau în preajma acestora şi care au ca victime sau autori elevii.
- „În cursul acestui an calendaristic, la nivelul judeţului nostru s-au desfăşurat planul de acţiune pentru prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri sau a altor substanţe psihoactive şi campania de prevenire a victimizării minorilor intitulată ,,Spune nu drogurilor!“ Aceasta s-a desfăşurat în parteneriat cu Agenţia Naţională Antidrog. Activităţile au cuprins 53 de întâlniri cu caracter informativ-preventiv. La unităţile de învăţământ de pe raza judeţului Braşov, unde au avut loc incidente şcolare în perioada de referinţă, lucrătorii Biroului Siguranţă Şcolară s-au deplasat cu celeritate pentru a întocmi analize postcauzale şi au desfăşurat totodată activităţi de consiliere şi informare antiinfracţională în rândul elevilor. În acelaşi timp tinerii au fost informaţi despre consecinţele legale ale faptelor de natură contravenţională sau penală, drepturile şi responsabilităţile acestora, instituţiile care le pot oferi servicii în situaţii de risc”, a declarat agent şef principal Daniel Zontea, purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
Un element important în acest demers de siguranţă a tinerilor, în ceea ce priveşte consumul de substanţe interzise, este dat de identificarea, prinderea şi prezentarea în faţa instanţei de judecată a celor care introduc în piaţă astfel de produse ilegale. Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au desfăşurat de la începutul acestui an un număr de 129 de percheziţii domicilare, în urma cărora au fost emise 74 de ordonanţe de reţinere şi 57 de mandate de arestare. În urma percheziţiilor efectuate au fost confiscate importante cantităţi de substanţe cu efect psihoactiv. Nu mai puţin de 11.750 grame de cannabis, care urmau sa fie introduce în piaţă, au fost confiscate de poliţişti, 530 gr de cocaină, 230 gr de amphetamină, alte 200 de comprimate de extasy, 65 gr de cristal, un drog recent apărut în piaţă si extrem de periculos, 450 gr de NSP, precum şi 2 culturi indoor de cannabis, care au fost distruse. Pe lângă aceste substanţe, poliţiştii au indisponibilizat, sub sechestru, un imobil, autovehicule, dar şi sume importante de bani în lei şi valută