Sunt Gherasim Florin, membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată, invitat și participant activ a Conferința Internațională de la Madrid din această vară cu referatul „Biodecodificarea la nivelul ființei umane”. În acțiunile noastre căutăm adevărul care  evidențiază răspunsurile la întrebările existențiale ale ființei umane arătând minciunile  dezvoltate de guvernele lumii, conducătorii care și-au trădat pentru un pumn de arginți propriile popoare. Dr Michael Yeadona, fost vicepreședinte și Director științific al Unității de cercetare A&R la Pfizer, a publicat peste 40 de articole de cercetare consultând peste 20 de companii de biotehnologie. În anii plandemiei a oferit informații raționale, științifice demonstrând că versiunea guvernelor asupra ”științei” este o mare farsă. În scrisoarea publicată pe Conservative Woman a arătat, privitor la subiectul originii presupusului virus Nou SarsCov2,  că acesta nu a fost vreodată în circulație provocând îmbolnăvire masivă și deces. În ciuda faptului că biologia moleculară este disciplina în care se poate trișa cel mai ușor, nu se poate face acest nou virus fără ajutorul computerelor, iar secvențierea necesită algoritmi complecși și presupuneri. Modificând algoritmii și ipotezele se pot modifica considerabil concluziile.

Nu există jurnalism independent

”Făptuitorii” au un control semnificativ asupra presei. Aceștia împreună cu companiile de medicamente complice fac tot posibilul pentru a se asigura că oamenii privesc acest ”eveniment” exact așa cum doresc ei, adică că a existat un virus nou. Excelentul documentar  în cinci părți al Paulei Jardin pentru Tow, Anatomy of the sinister Covid project  arată că în fruntea listei se află Forumul Economic Mondial și numeroșii lor acoliți politici inclusiv Justin Trudeau și Jacinda Ardern. Plandemia este parte a unei lovituri de stat globale. Ei știau că efectele unui nou agent patogen eliberat nu puteau fi prezise cu exactitate, acesta putând fi mult mai letal decât s-ar fi așteptat, distrugând civilizații avansate. Acești ”făptuitori” ascunși tânjesc să obțină un control total, acest risc fiind intolerabil pentru ei. Astfel au adăugat încă o minciună în teancul imens de minciuni din jurul acestei afaceri și anume că a existat în circulație un nou virus respirator care a provocat boli și decese pe scară masivă. În realitate NU  există un astfel de virus. Ei au spus că există acest agent nou patogen, înspăimântător, amplificând la maximum pornografia fricii. Acest lucru este în concordanță cu farsa despre secvențele genetice, protocoalele de testare PCR (care sunt o minciună arătată chiar de către inventatorul testului, Kary Mullis, dând fals pozitiv sau fals negativ în proporție de până la 96%), ignorarea materialelor genetice contaminate din surse nu numai umane și virale ci și din surse bacteriene și fungice (de exemplu introducerea bețișoarelor de prelevare direct în sinusurile noastre pentru a maximiza secvențele genetice non-umane). Observați cum liderii politici au fost fericiți să se întâlnească, să se salute fără testare, mascare sau distatanțare socială. Nu le era teamă. Ei au știut că nu există niciun pericol nou în mediul lor. Dacă cu adevărat ar fi existat un agent patogen letal circulând de-a lungul pământului nu cred că ar fi avut curajul să acționeze cu nonșalanță riscând expunerea la virus. Datele privind mortalitatea din toate cauzele (ACM) în funcție de sex, vârstă și data survenirii analizate au dovedit că modelul de creștere a ACM este în contradicție cu prezența unui nou virus respirator ca și cauză principală. Făptașii au avut controlul total asupra mass-media având în mână Big Tech și guvernele, fiindu-le ușor să cenzureze oamenii. Ei nu spun niciodată adevărul. Majoritatea așa zișilor jurnaliști au pierdut de mult din vedere ceea ce înseamnă adevărul. ”Făptașii ” (Gates, Fauci, Farrar, Vallance, CEPI, Ecoltealth Alliance, DARPA și mulți alții) au plantat controversa cu privire la originile Sars-Cov-2, încercând să convingă pe cei mai mulți dintre noi că există un virus nou  (și le-a reușit până în prezent). Sunt mulți specialiști care nu cred ceea ce ni s-a spus (adică faptul că un virus a fost construit în mod experimental), nu cred că este posibil din punct de vedere tehnologic. Un fost director al industriei farmaceutice, Sasha Latypova, vorbind cu Robert F. Kennedy Jr menționează dovezile extinse ale contractelor și relațiilor care au existat înainte de era Covid. Contracte de miliarde de dolari au fost semnate în februarie 2020. Nu numai că producția necesară nu a avut loc niciodată dar nu este posibilă. Sasha Latypova a estimat că este necesar aproximativ un kilogram de ADN. Nu există atât de mult ADN de calitate medicinală pe planetă la un moment dat deoarece este greu de realizat, foarte scump, complet personalizat și greu de depozitat pentru perioade lungi. De asemenea, cantitățile oricărei secvențe specifice de ADN necesare și păstrate în depozit de furnizorii comerciali ar fi de miligrame sau poate grame la un loc. Astfel că a fost întotdeauna un lucru total infezabil indiferent de cât de mulți bani s-au aruncat în asta, este imposibil de realizat ceea ce pretind ei că au făcut într-un timp scurt. În consecință nicio altă concluzie nu este susținută de fapte decât aceea că este vorba de o crimă uriașă planificată pe larg. Asta exclude apariția naturală a unui agent patogen. În mod logic rămân două variante: o minciună și o operațiune PsyOp. Prima variantă poate fi sau nu posibilă dar nu este demonstrabil că această operațiune a fost posibilă și ar funcționa fără probleme cu implicarea unui agent patogen real. Aproape orice alt rezultat în afară de cel presupus dorit este posibil prin eliberarea unui agent patogen. Concluzia este că varianta cu agentul patogen eliberat este falsă. Oamenii au fost bolnavi și au murit dar cauzele bolilor și deceselor au fost altele. Oamenii au fost îmbolnăviți iar unii au fost uciși de toate cauzele preexistente, amplificate de frică, ducând la imunosupresie și apoi o serie de acțiuni revoltătoare. Trebuie notată și suprapunerea oficială între semnele și simptomele ”Covid-19”  și cele ale bolilor existente. În special s-au redus prescripțiile cu antibiotice în cursul anului 2020 cu 50%. S-au asigurat că un număr mare de persoane în vârstă vulnerabile au fost ventilate mecanic, o procedură care la astfel de subiecți este contraindicată. Unora li s-a administrat Remdesivir care este otravă pentru rinichi. S-a administrat midazolam și morfină, medicamente deprimante respiratorii care combinate sunt contraindicate la pacienții cu dificultăți de respirație. Cauza principală a minciunilor despre ”noul virus” este dorința de previzibilitate și control total cu intenția clar articulată de a transforma societatea începând cu demantelarea sistemului financiar prin blocări și șomaj tehnic în timp ce obiectivul practic imediat al blocărilor a fost acela de a oferi, causus belli, pentru injectarea cât mai multor persoane cu materiale concepute NU pentru a induce imunitatea ci pentru a necesita inoculări repetate, pentru a provoca vătămări și decese și pentru a controla libertatea de mișcare. Se estimează că aproximativ 15 milioane de oameni au fost uciși cu ”vaccinurile” otrăvitoare dar acestea sunt doar primele dintre multele injecții ARNm care urmează. Au fost anticipate modalități de a forța oamenii să mai accepte înțepări. Nu cred că cineva injectat de multe ori scapă de moarte sau de boli grave. Forțarea organismului să producă proteine non-proprii va induce în mod axiomatic un atac autoimun din partea propriului organism. Acest covid este ceea ce înainte de 2020 se numea gripă dar aceasta (gripa) a dispărut în mod convenabil la începutul lui 2020.

Asimetria rsicului

Celor care nu doresc să facă saltul psihologic și să vadă lumea diabolică în care trăim acum le evidențiez asimetria riscului. Dacă voi credeți narațiunea oficială dar Dr Yeadon și mulți alți specialiști adevărați au dreptate, voi și copiii voștri vă veți pierde toate libertățile și probabil și viețile. În cazul în care credeți ceea ce spun adevărații specialiști dar aceștia greșesc, veți fi luați în râs. Aceste opțiuni nu sunt ușor de echilibrat. Un om rațional ar înceta să creadă ceea ce ni se spune. Nu este o poziție sigură faptul de a tăcea și a ține capul în jos. Este cel mai periculos lucru pe care l-ați putea face.

Dr Adrian Cacovean: Refuzați testul PCR!   

Cine nu vrea să fie caz și statistică să refuze testul PCR, un test folosit eronat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost conceput. Testul PCR a fost conceput pentru a multiplica material genetic. Secvența de 12 aminoacizi pe care o caută să o amplifice este un fragment din cromozomul uman 8 ce nu are nicio legătură cu un virus. Testul PCR când este pus să amplifice materialul genetic luat din nas, un rașchetat de celule nazale mucoase atestă faptul că avem ADN nu că ar exista un virus în pacientul păcălit. Evitați să deveniți obiect de carantină, izolare, pacient venit la spital cu boala lui și apoi deturnat de testul PCR spre tratamente experimentale pentru un virus inexistent, neizolat nici acum, tratamente toxice și nu tratamente consacrate pentru boala adevărată care a adus pacientul la spital (infarct, AVC, răceală, edem pulmonar etc.) „În perioada următoare niște nenorociți criminali vor vrea să bage belciugul PCR în nasul părinților, copiilor, nepoților voștri în căutare de cazuri Covid! Nu vă lăsați prostiți din nou! Învățați să spuneți NU!”. Pacientul are dreptul să refuze orice investigație cu care nu e de acord și să oblige astfel medicul să-l trateze de boala reală care l-a adus la spital, pentru care are asigurare medicală și există tratament medical clasic consacrat nu de boala imaginară pe care o ordonă un OMS , un guvern și un președinte trădător. Virusul Covid NU l-a izolat nimeni conform postulatelor științei elaborate de ei, știință pe care o respectă cum vor să respecte legislația, constituția și drepturile omului, adică deloc respectate, cum a fost violată legislația  și regulile unei cercetări științifice! La fel cum sindromul de răspuns inflamator sistemic poate fi declanșat de o mulțime de stimuli, există multe cauze pentru o răceală chiar dacă a fost etichetată covid  în baza unui test folosit eronat. Testul PCR punea patalamaua de Covid chiar și celui cu abdomen acut chirurgical, infarctului miocardic, deturnand actul medical de la cauza reală pentru care se prezenta pacientul la spital (consultație, investigație) spre un diagnostic de boală inventată de ei și spre un tratament experimental ucigaș și protocol criminal. Se adună date care atestă faptul că acesta (covidul) este  orice altceva decât o boală virală având cauze oricare alta decât un virus. Covidul a fost toate stările de la sănătate tun (pozitivul asimtomatic) la toată patologia umană, animală, vegetală și chiar minerală (toate ieșeau pozitive covid cu un număr suficient de cicli la testul PCR). Agentul etiologic este cel obișnuit atunci când te îmbolnăvești pentru fiecare boală în parte, de la psihologic la cel toxic, după cum înțelege fiecare boala după cunoașterea și școala lui.

5G și Covid

Știința recunoaște: radiația electromagnetică 5G poate provoca covid (gripă) și poate fi folosită pentru inducerea altor boli etichetate virale sau alte tipuri de boli între care cancerul.  Îmbolnăvirile au avut context psihologic de tip stare de asediu, război  și modul de abordare a pacientului a fost unul inuman, de la refuzul acordării asistenței medicale pentru cei ce nu erau depistați pozitiv la tratamente experimentale toxice criminale și neacordarea asistenței pentru bolile cronice sau cele pentru care pacienții au venit la spital. Fosta ministră a Sănătății din Serbia a fost obligată să-și dea demisia pentru faptul că a arătat că undele electromagnetice 5 G creează haos în celul vie. (Gherasim Florin, membru al Asociației Internaționale de Medicină Integrată și Împotriva Îmbătrânirii, președinte A.S.I.M.I.A. pentru România, specialist în recuperare medicală)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here