Media gimnazială va fi primul criteriu de departajare pentru elevii cu medii egale de admitere la liceu 2024, potrivit unui document consultat de EduPedu.ro. Este vorba despre ordinul privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024 – 2025. Menționăm că, până acum, niciun oficial din Ministerul Educației nu a făcut vreun anunț referitor la această schimbare.
- Nota redacției: Documentul obținut de Edupedu.ro este un draft care poate suferi modificări până publicarea în Monitorul Oficial.
În prezent, media claselor V-VIII este ultimul criteriu de departajare pentru candidații cu medii egale, nu primul, așa cum apare în proiectul obținut de Edupedu.ro.
La articolul 2, documentul consultat prevede următoarele: „(8) Prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (2) şi (4) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, pentru repartizarea computerizată, în cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:
a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;
b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;
c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;
d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011 – 2012, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale;
(9) În cazul în care la o unitate de învăţământ, pe ultimul loc, există candidaţi cu opţiunea exprimată pentru acea unitate şcolară şi care au mediile de admitere, precum şi toate mediile menţionate la alin. (8) lit. a) – d) egale, atunci toţi aceşti candidaţi sunt declaraţi admişi la opţiunea solicitată.”
Până acum, media claselor V-VIII era ultimul criteriu de departajare pentru candidații cu medii egale. Iată ce prevede ordinul ministrului educației nr. 5.243 din 31 august 2022, la art. 2 alin. (7):
- „a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
- b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
- c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;”
- d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.”
Calculul mediei de admitere utilizate pentru admiterea în învățământul liceal pentru anul școlar 2024 – 2025, conform proiectului
„1. Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională*.
* Candidații care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă. În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor candidați completează o declarație, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5 la ordin, semnată de părinte sau reprezentat legal și de candidat, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar. Acești candidați, care au optat pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu pot fi repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale.”