Ion Doldurea, actualul primar din Caracal, tatăl patronului de la firma implicată în explozia de sâmbătă de la Crevedia, a fost unul dintre cei șapte membri PSD la nivel național care, cu prilejul alegerilor din 2020, ”au sărit din rând” și au cotizat la partid mai mulți bani decât erau obligați prin statut. Viramentele lui Doldurea au avut loc la puțin timp după ce acesta fusese înscăunat președinte al Organizației Municipale PSD Caracal și desemnat candidat la primăria din localitate cu sprijinul lui Paul Stănescu, unul dintre liderii formațiunii social-democrate, arată G4Media.
Conform unei raportări din aprilie 2021 a Partidului Social-Democrat, document publicat în Monitorul Oficial, în anul anterior, în care avuseseră loc două rânduri de alegeri – locale și parlamentare – Ion Doldurea virase în contul partidului suma de 28.910,40 lei. Viramentele au fost în tranșe, pe 27 ianuarie, 28 februarie, 30 aprilie, 21 iulie, 4, 5 și 27 august, 27 octombrie, 23 noiembrie și 29 decembrie 2020.
Numele lui Doldurea apare printre cei doar șapte membri din țară ai acestei formațiuni care au ales să ajute PSD cu sume mai mari, fiind incluși in raportare la categoria ”Lista membrilor de partid care au plătit în anul 2020 cotizații a căror valoare însumată depășește baremul de 10 salarii de bază minime brute pe țară”. Documentul este semnat de președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Cu patru zile înainte de prima plată, Doldurea fusese ales, în unanimitate, președinte al Organizației Municipale PSD Caracal, ceea ce i-a deschis calea liberă pentru a candida la postul de primar al acestei localități cu circa 30.000 de locuitori.
Tot 2020 este și anul în care, pe 30 iulie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență nu a mai eliberat autorizație de securitate la incendiu pentru depozitul Flagas din Crevedia, acesta figurând, scriptic, ca închis din 14 octombrie același an. Motivul: utilizarea unei pompe de transvazare a gazului petrolier lichefiat neomologată.
Din echipa pentru Primărie a lui Doldurea a făcut parte și Ionuț Adrian Chesnoiu, impus, în 2021, drept ministru al Agriculturii de același Paul Stănescu. Chesnoiu a demisionat din funcție în 2022 după ce a fost acuzat de corupție de DNA, procurorii suținând că a fost implicat în derularea unor concursuri de angajare trucate.
Conform CV-ului său, Doldurea a fost director comercial la Întreprinderea de Anvelope din oraș între 1990 și 1993, aceasta fiind una dintre societățile de stat cheie pentru Caracal înainte de 1989. Ulterior, a fondat mai multe afaceri private, inclusiv în domeniul comerțului cu carburanți, a intrat în posesia unei clădiri monument istoric în care a amenajat un hotel de lux și a fost popularizat în presa locală drept un Mecena al artelor.
În timp, și-a vândut sau a cedat membrilor familiei părțile sociale de la societățile pe care le deținea și care erau abonate la contracte cu instituții publice. În categoria celor din urmă se află Dolchimex SRL. Alături de Ade Gas Oil Company, altă societate unde familia Doldurea are acțiuni, cele două s-au impus pe piață drept unii din marii furnizori de GPL din Sud Vestul României. O mare parte din afacerile cu carburanți ale familiei se derulează, însă, pe firme fondate de cei doi copii ai actualului primar.
Deși intrat oficial în politică de-abia în 2020, informații de presă sau din diverse baze de date publice indică faptul că Ion Doldurea (68 de ani) era o persoană influentă în Caracal de mai multă vreme. Astfel, Doldurea a înființat în 2013 o firmă – Voltacom Dol SRL – cu obiect de activitate producția de energie electrică, în care partener de afaceri îi era primarul în funcție din Caracal, Eduard Claudiu Ciocăzanu. Doldurea și-a înstrăinat părțile sociale din acestă societate în 2019.
În 2016, Liviu Radu, noul edil, tot social-democrat și fost manager al Spitalului Municipal, l-a nominalizat pe Doldurea ca membru al Consiliului de Administrație de la unitatea medicală, omul de afaceri devenind chiar președinte al acestei structuri, post pe care l-a deținut până în 2020. Într-un interviu din perioada de la Primărie, Radu declara: ”Nea Marian Doldurea este rezervorul nostru de inspirație istorică, pentru că sunt multe lucruri pe care noi nu le regăsim aici, dar dânsul a știut să păstreze aceste documente. Destul de des mă sfătuiesc cu dânsul în ceea ce privește arta și cultura caracaleană, pentru că dânsul a și ajutat foarte mult acest oraș, în multe domenii. Din surse financiare exclusiv private.”
În 2020, după ce a devenit primar, Radu a redevenit manager al Spitalului, cel care l-a numit fiind noul edil, Ion Doldurea. În acest an, Radu a fost pus sub control judiciar de procurori pentru plata ilegală a unor stimulente în perioada de pandemie și a fost suspendat din funcție.
Și Ionuț Daniel, fiul lui Doldurea asociat la Flagas, societatea care deținea depozitul din Crevedia, apare pe lista celor care au sprijinit activitatea unei formațiuni politice. Astfel, în 2009, PNG-CD, formațiune înființată de omul de afaceri și actualul patron al FCSB, George Becali, raporta faptul că, pentru alegerile ce avuseseră loc în 2008, primise de la Doldurea Junior produse ”în natură” în valoare de 39.676 de lei.
În mandatul 2008-2012, Ionuț Daniel Doldurea a fost consilier local în Consiliul Local Caracal din partea PNG, formațiune în cadrul căreia a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al Organizației Municipale și membru al Organizației Județene Olt. În aceeași perioadă, el și soția sa au fost angajați, pentru scurt timp, drept Director Patrimoniu Achiziții, respectiv consilier juridic la BTT SA, societate de stat care administrează bunurile imobile ale fostei agenţii de turism a Uniunii Tineretului Comunist.