FOTO: Economica

Poliţele RCA pot fi cumpărate în avans cu două luni după modificarea Normei 20, iar denunţarea poliţelor Euroins ar putea fi prelungită cu 90 de zile, a declarat, pentru AGERPRES, Valentin Ionescu, şeful Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

„Proiectul de normă pe care ASF l-a promovat, l-a aprobat şi a fost şi publicat în Monitorul Oficial are în vedere modificarea prevederilor articolului 13 din Norma 20, prin care este reglementată perioada în care contractul de RCA poate intra în valabilitate de la momentul încheierii acestuia. Prin propunerea de modificare se are în vedere prelungirea cu 30 de zile a termenului prevăzut. Ca urmare, termenul maxim pentru intrarea în vigoare a contractelor RCA în acest moment, pentru că este deja publicată în Monitorul Oficial norma, s-a majorat la 60 de zile pentru încheierea contractului. Deci se poate încheia contract RCA de către posesorii poliţelor Euroins şi nu numai, de către alţi posesori de poliţe RCA care doresc să-şi reînnoiască din timp contractul RCA cu 60 de zile maximum”, a spus Valentin Ionescu.

Potrivit acestuia, vechea prevedere din normă era de 30 de zile, iar obligativitatea intermediarilor şi a societăţilor de asigurări prin partea de distribuţie era aceea de a anunţa posesorii de poliţă RCA cu 30 de zile înainte că le expiră poliţa. De atunci încolo depindea de fiecare posesor de poliţă dacă o reînnoieşte imediat ce a primit mesajul de la broker sau cu câteva zile înainte.

„Înţeleg că media este undeva cu 4-5 zile înainte – 1 săptămână a celor care îşi reînnoiesc poliţa RCA, dar, având în vedere situaţia cu poliţele de la Euroins, am vrut să dăm un segment mai mare de timp, ca să nu avem un blocaj potenţial operaţional în piaţă, celor care au aceste poliţe, să le schimbe din timp”, explicat Ionescu.

El a precizat că ASF a promovat un pachet de măsuri prin care a dorit să reducă presiunea care ar putea fi generată de reînnoirea unui număr mare de poliţe RCA într-o perioadă scurtă de timp.

„Pe lângă modificarea Normei 20, cu extinderea termenului de preschimbare a poliţei de la 30 la 60 de zile înainte, o altă măsură propusă de noi a fost un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care propunem iniţiatorului Ministerul de Finanţe şi Guvernul României aprobarea prelungirii denunţării valabilităţii poliţelor Euroins cu încă 90 de zile. Momentan, în Legea 85, există termenul de denunţare a tuturor poliţelor Euroins, mai puţin a celor de garanţii, la 90 de zile de la declanşarea procedurii de faliment. Acest termen ar fi fost 8 septembrie. Având în vedere calculele pe care le-am făcut şi faptul că estimăm, dar în funcţie şi de denunţările care se fac zilele acestea, estimăm că vor rămâne peste 1.500.000 de poliţe valide la 8 septembrie şi pentru că lunile de vârf de preschimbare a contractelor RCA sunt de obicei luni de toamnă – octombrie, noiembrie, decembrie, dar chiar şi o parte din septembrie -, în vederea scăderii acestui număr şi a scăderii presiunii operaţionale pe brokeri şi pe societăţile de asigurare şi pentru a avea oportunitatea ca cetăţenii care au RCA să îl preschimbe liniştiţi şi să nu fie forţaţi în acea perioadă imediat după 8 septembrie, să caute RCA şi să fie aglomeraţie la intermediari şi la societăţile de asigurări, am propus acest proiect de ordonanţă de urgenţă”, a susţinut oficialul ASF.

Valentin Ionescu a adăugat că, în cazul în care termenul de denunţare va fi extins până în decembrie, ar scădea cu mult numărul de poliţe ce ar mai fi valabile, probabil undeva la 700.000 – 800.000 de la 1,5 – 1,6 milioane de poliţe, număr care poate fi absorbit de piaţă fără probleme mari, având în vedere că mai sunt doar şase companii de asigurări autorizate pe RCA şi două pe paşaport european.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here