Comunitatea din Beclean va marca vechimea localității printr-un spectacol programat pentru sâmbătă, 26 august a.c., începând cu ora 17.00, la căminul cultural din sat. ,,Locuri, oameni și povești“ a fost denumit proiectul Primăriei și Consiliului Local Beclean, finanțat de CJ Brașov, care va marca istoria localității, o vechime de 550 de ani de la prima atestare documentară. Pe scena căminului cultural vor urca Ansamblul folcloric ,,Junii Becleanului“ cu orchestra proprie, Ansamblul folcloric ,,Someșul“ din Beclean-Bistrița, Grupul vocal ,,Suflet Beclerean“. Vor cânta artiștii de muzică populară Gheorghe Trâmbițaș, Mariana Șandru, Rereș Șerban, Elena Pirău, iar invitat special pr. Marius Ciprian Pop.
Monografia satului
,,Becleanul este una dintre cele mai vechi aşezări umane din Ţara Făgăraşului. Stau dovadă sondajele arheologice din vara anului 1987 care au scos la iveală fragmente ceramice atribuite sfârşitului epocii eneolitice, de peste 5.500 de ani vechime. Tot atunci s-a descoperit faptul că existau trei puncte locuibile pe raza Becleanului, din epoca bronzului: unul la nord-est de sat, în dreapta pârâului Beclean, începând pe direcția fostei mori de apă, până la buza terasei Oltului; altul, în locul numit ,,La șosea“, în dreapta șoselei naționale, așezarea aceasta continuîndu-se în perioada de sfârșit a epocii fierului; al treilea, în locul ,,La Canton“, de ambele părți ale căii ferate Brașov-Sibiu. Existența s-a continuat în timpul statului dac, confirmată de descoperirea, în anul 1903, a unui tezaur de denari romani republicani (sec II î.H) și a provinciei romane dovedită prin decoperirea mai multor monede romane imperiale. După retragerea aureliană din anul 271 d.H. s-au descoperit vestigii între sat și râul Olt. Peste aceste locuri au trecut apoi goţii (sec III-IV), hunii (sec. IV-V), gepizii (sec. V-VI), avarii (sec. VI-VIII), slavii (sec. VI), pecinegii şi cumanii (sec. XI-XII), ultimele popoare migratoare lăsând urme vizibile în limba, trăsăturile fizice şi organizarea socială a autohtonilor, fiind asimilaţi complet. Tot fragmentele ceramice găsite în zona ,,La Canton” indică locuirea satului în secolele VIII-IX.
Vlad Țepeș a alungat sașii de la Beclean
Istoricii afirmă că în sec XIII, odată cu intrarea Țării Făgărașului sub stăpânirea Regatului maghiar și trecerea voievodului Negru-Vodă peste Carpați, satul Beclean împreună cu Șercaia și dispărutul ,,Mico“a fost colonizat cu saşi, numele luându-l de la contele maghiar Treis Bethle, nume pe care românii l-ar fi adaptat la Beclean. Specialiștii în toponimie explică numele Beclean ca provenit de la ungurescul Bethlen sau Bethleem care înseamnă orașul în care s-a născut Iisus Hristos. Și la Beclean, sat colonizat de sași, s-au iscat numeroase situații conflictuale între sași și români, culminând cu intervenția din august 1460 a domnitorului din Țara Românească, Vlad Țepeș, care a avut ca rezultat plecarea unui mare număr de sași. Cei care au rămas însă la Beclean sunt regăsiți până la răscoala condusă de Horia, Cloșca și Crișan, din 1784. Cei mai mulți sași plecaseeră spre Făgăraș înainte de 1700. Biserica sașilor din sat fusese vândută unor săteni, iar la 1880 a fost demolată, pe locul ei fiind construite, pe la 1929, trei gospodării, cele din fața fostei școli.
Prima atestare documentară, la 1473
Prima atestare documentară a localităţii Beclean este legată de domnitorul Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Ţepeş), care la anul 1473, printr-un hrisov, întărea boierului muntean Stoica Naneş şi rudelor sale mai multe sate făgărăşene, dintre care Becleanul figura sub numele de ,,Bâtlani”. Nu se știe sigur dacă boierul Stoica de Beclean, cel care apare în scaunele de judecată ale Făgărașului ca asesor, aproape neîntrerupt între anii 1507-1534, este urmașul boierului muntean Stoica Naneș. Ulterior, Ştefan Bathory, regele Poloniei, emite la Braşov, la 14 martie 1576, un act în favoarea saşilor care se aşează la Beclean, poruncind ca toţi românii de aici să se mute în altă parte. După alţi 3 ani, s-a decis ca primarul Becleanului să fie întotdeauna sas. În secolul al XVII-lea, Becleanul devine foarte important pentru domeniul Făgărașului, explicându-se astfel acordarea statutului de oppidum (târg) pe care nu-l mai avea decât Făgărașul. Acest statut însemna scutirea de la plata integrală a unor dări și slujbe vreme de un veac, ultima recunoaștere în acest sens fiind consemnată la 28 mai 1890. În vara anului 1852, împăratul austriac Francisc Iosif I a făcut o vizită în Ardeal, iar în drumul lui de la Sibiu spre Făgăraș și Brașov a trecut prin Beclean. Românii de aici n-au uitat istoria și 5 ani mai târziu au ridicat în cimitirul vechi (în Progadie“) Crucea ,,de la drumul țării“, orientată spre Sibiu, ca să fie văzută de împăratul cu mulțimea sa de ofițeri, funcționari, preoți, țărani, crucea existând și astăzi. ,,Această Cruce s-a ridicat în zilele Înălțatului Împărat Franțisc Iosif I la anul 1857 Martie în 31 de zile, cu cheltuiala sătenilor fiind preoți Ioan Bârsan cel bătrân și cel tânăr“ stă scris pe cruce.
Nicolae Iorga despre beclereni: ,,Sătenii au faţa oacheşă a celor din neamul nostru”
Însă, la 1710, mai exista un singur sas la Beclean, cu nume maghiarizat, Mihai Fazakas (Olaru) care a avut doi băieţi, Miş şi Hans. La 1790, Becleanul este inclus în plasa Sâmbăta, după noua împărţire administrativă cu comitate şi plăşi. La 1850, o altă reorganizare administrativă a Ţării Făgăraşului, plasează Becleanul în cercul Făgăraş. Şi Nicolae Iorga, trecând pe drumul Sibiu-Braşov, s-a oprit şi la Beclean, de unde a făcut o frumoasă şi istorică remarcă asupta localităţii: ,,…sătenii au faţa oacheşă a celor din neamul nostru”. Beclerenii nu s-au dat în lături nici în vreme de război. Documentele ASTREI indică 97 de bărbaţi mobilizaţi pe front în primul război mondial, 16 decoraţi cu ordine militare, 5 au murit, 9 cu invalidităţi, 33 răniţi şi grav bolnavi. Etapele istorice ce au urmat au lăsat urme comunităţii, cea mai aspră dovedindu-se perioada comunistă.
Țeighiurile sau vecinătățile
Becleanul era organizat în nouă ,,țeighiuri“, organizații care reuneau mai multe familii. Această organizare a apărut în Transilvania în sec. XVI, sub influența breslelor, având o structură asemănătoare acestora. Țeighiul tăbăcarilor din Beclean era format numai din tăbăcari. Din rândul membrilor țeighiului se alegeau funcțiile: notarul și tatăl de vecinătate sau latamesterul. După 1945 aceste titulaturi s-au schimbat în președinte și secretar. Fiecare membru al țeighiului trebuia să aibă o bună conduită morală, în caz contrar era amendat. Membrii erau obligați să participle la înmormântarea fiecărui membru al societății și la straja mortului, etc. Un teighi avea inventar cu unelte, steag negru, lada, o tablă de convocare, mese, scaune, veselă, etc. Cel mai mare țeighi era al tăbăcarilor și era format din 32 de familii, dar a fost și primul țeighi care s-a desființat. Odată pe an organizau o petrecere la o gazdă, de Anul Nou, unde mâncau și beau, dar nu jucau. Femeile petreceau separate de bărbați“ (Monografia satului Beclean). (Lucia BAKI).
