În peisajul cultural al Țării Făgărașului s-a lansat o nouă lucrare, de această dată cu privire la satul Grid. Despre satul Grid s-a scris mult în paginile ziarului Monitorul de Făgăraș, povești de viață despre oameni deosebiți dar și informații despre istoria satului. În anul 2002 cineastul și scriitorul Grid Modorcea reușește să redacteze munca de o viață a preotului Vasile Modorcea- ,,Monografia satului Grid din Țara Făgărașului”. ,,Se presupune că numele satului vine de la un anume Grid, care a fost și întemeietorul acestuia. Acest nume a apărut la 1584 la boierul Nagu de Grid, apoi la 1700 în orașul Brașov la protopopul Vasile Grid și fiii săi Eustație (cel care a scris prima gramatică românească la 1757), și Jipa care-și spunea și Gridovici. Protopopul a donat bisericii din sat cartea Apostol. La 1740 satul era mărginit de niște lacuri de pește care aparțineau împărătesei Maria Terezia și care ulterior au trecut în proprietatea statului maghiar” spicuim din Monografia satului Grid. Ultima lucrare despre satul Grid continuă Monografia satului dar este originală prin abordare pentru că este dedicată în mod special absolvenților învățământului universitar. Profesorul universitar Virgil Chichernea, economistul Virgil Popa și IT- istul Cristian Chelemen sunt inițiatorii acestui proiect cultural. Titlul complet al lucrării este ,,Grid, în căutarea rădăcinilor, Absolvenți și bobocei- Absolvenți ai învățământului universitar născuți în Grid sau cu rădăcini în satul Grid, Boboceii școlii primare din satul Grid, Comuna Părău, județul Brașov”- Ediția a III-a, Grid 2023, Editura Etnous, Brașov. Cartea este un document prețios care aduce o contribuție importantă la istoria învățământului făgărășean în general și al învățământului din mediul rural care a dat atâtea figuri proeminente Țării Făgărașului, iar Gridul nu face excepție.
,,Este o broșură dedicată absolvenților cu studii superioare”- spune economistul Virgil Popa
,,Este o broșură dedicată absolvenților cu studii superioare din satul Grid și cu boboceii care au făcut școala primară în satul nostru. Le-am cerut fiecăruia biografia, inclusiv celor care trăiesc peste hotare- în America, Canada, adică în Occident, iar celor tineri locul unde își desfășoară activitatea. M-a fascinat biografia satului Grid dar și lucrarea ,,Personalități din Țara Făgărașului” unde am văzut și informații despre personalitățile satului nostru. De aici ne-a venit ideea de a lansa o lucrare dedicată intelectualilor satului nostru. Sperăm ca lucrarea să puncteze eforturile celor care au reușit să realizeze studiile și să aducă contribuția lor la dezvoltarea și continuarea tradițiilor satului nostru” a spus Virgil Popa. Virgil Popa a absolvit Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, desfășurându-și activitatea ca inspector în cadrul CFI- Electrica Brașov. Are o mare pasiune pentru domeniul documentar, tradițiile satului făgărășean, etnografie, sociologie și a fost principalul organizator al ediției ,,Fiii satului” din anul 2016. Este totodată și epitrop în cadrul Parohiei Ortodoxe Române Grid, la biserica cu hramul ,,Sf. Cuv. Paraschiva” în cadrul căruia și-a adus o contribuție importantă de-a lungul timpului, fiind unul dintre organizatorii de bază ai sfințirii bisericii, eveniment care a avut loc în data de 26 iunie 2022.
,,Această colecție de date standardizate a fost sortată pe profesii” spune profesorul universitar Virgil Chichernea
,,Înainte de demararea lucrărilor unui proiect, echipa de realizare trebuie să aibă răspunsuri clare la următoarele întrebări:
- Ce trebuie făcut? (Tema proiectului)
- De ce trebuie făcut? (Obiectivele proiectului)
- Cine? Unde? Când? (Echipa resurse, loc de desfășurare, calendar)
- Merită? (Eficiențele proiectului)
Autorii acestei broșuri-album aveau răspunsuri la aceste întrebări și au hotărât să facă o broșură album care să conțină datele absolvenților cu studii superioare născuți în Grid sau cu rădăcini din acest sat și boboceii școlii primare din Grid. Scopul acestui catalog-arhivă este de a reprezenta un liant al acestei mici comunități și o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare. Încă din start au apărut o serie de obstacole legate de protecția datelor personale, de culegerea acestor date ale persoanelor răspândite în toată țara și în toată lumea, de așezarea în pagină, de restricțiile impuse de editură etc. Se știe însă că orice proiect, orice idee este bine venită, dar numai rezultatul contează iar în acest context s-a optat pentru elaborarea unui format standardizat pentru fiecare persoană, care să asigure protecția datelor personale. Această colecție de date standardizate a fost sortată pe profesii (arhitecți, medici, ingineri, profesori etc.) iar, în cadrul fiecărei profesii, o sortare în ordinea numărului de casă din satul Grid, unde își are rădăcinile persoana respectivă. Mulțumim tuturor celor care au răspuns solicitării de a furniza datele care să apară în această lucrare ce reprezintă un mic pas pentru consolidarea acestei comunități și o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare. Lucrarea poate fi actualizată periodic prin adăugarea noilor promoții care au rădăcini în Grid. În încheiere vreau să aduc sincere mulțumiri și unei persoane care, deși nu are rădăcini directe în Grid, face un efort constant de promovare a valorilor satului nostru- părintele Ștefan Botoran, preotul satului” a spus Virgil Chichernea. Virgil Chichernea s-a născut în anul 1940 și este un nume remarcabil în domeniul informaticii, recunoscut atât pentru expertiza sa, cât și pentru contribuțiile semnificative în cercetare și învățământ. Predă informatică în cadrul Universității Româno-Americane (RAU) din București. Este născut în satul Grid, absolvent al Facultății de Matematică și Fizică, Secția Mașini de Calcul din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj în anul 1964, iar în anul 1977 obține titlul de doctor în informatică la Universitatea București, Facultatea de Matematică Informatică. A lucrat ca matematician, programator, analist sisteme informatice și expert instructor la Centrele de Calcul din cadrul CSH, DCS-București, CEPECA și Inspector General în cadrul Ministerului Învățământului la Direcția Informatizare. Din anul 1998 este profesor universitar la Universitatea Româno-Americană din București unde a ocupat și funcția de Decan al Facultății de Informatică Managerială- perioada 1998-2008. A urmat diferite cursuri de specializare în programare calculatoare în Anglia și a acordat asistență tehnică la câteva centre de calcul din Cehia, Ungaria și China, cu specializări în domeniul informaticii la universități din Anglia și Universitatea James Madison-SUA. Are competențe în domeniul proiectări și realizării de produse software, baze de date cu tehnici de securitate a datelor memorate în baze de date, tehnici de realizarea aplicațiilor de tip WEB, modelarea matematică a proceselor tehnico-economice, limbaje de programare, utilizarea calculatoarelor în învățământ. A publicat numeroase lucrări în reviste de specialitate și a participat la diferite conferințe în cadrul simpozioanelor naționale și internaționale.
,,Grid este satul strămoșilor mei” spune Cristian Chelemen
Cristian Chelemen este al treilea colaborator din colectivul de redacție al cărții. Lucrează în sectorul IT și este dezvoltator software pe baze de date de mai bine de douăzeci de ani. În momentul de față își desfășoară activitatea la o agenție bancară din cadrul Uniunii Europene. ,,Grid este satul strămoșilor mei, este satul în care s-a născut bunica mea, Victoria Chelemen, născută Urdea, ,,a lui Mateuță”. Grid este satul în care aș fi vrut să-mi petrec mai mult timp când eram copil. În satul Grid, tradiția cunoașterii se păstrează și în prezent. La fiecare a treia casă se găsește cel puțin o persoană cu studii superioare, păstrând vie și totodată completând legenda că ,,la fiecare a treia casă sunt oameni cu carte”. La fiecare a treia casă strălucește intelectul, oamenii cu studii superioare răsfirați pe întregul mapamond, aducând mândrie comunității. În acest colț de lume, fiecare a treia ușă se deschide către cunoaștere și învățare, continuând să ilustreze faptul că educația este o comoară prețioasă pentru locuitorii acestui sătuc primitor și respectiv pentru urmașii lor, cei care își au rădăcinile în satul Grid” a spus Cristian Chelemen.
,,Cartea are valoarea unei mici monografii dar este și un demers jurnalistic” spune preotul Ștefan Botoran
,,Cartea are valoarea unei mici monografii, dar este și un demers jurnalistic. Unde? Când? Cine? Cum? Și ce dacă? Sunt întrebări pe care trebuie să și le pună orice ziarist care se respectă. Lucrarea ,,Grid, în căutarea rădăcinilor” este un document foarte prețios pentru că aduce date concrete despre învățământul făgărășean de-a lungul vremii dar este și un elogiu adus intelectualilor satului Grid. În Țara Făgărașului s-au scris câteva monografii dar Gridul depășește acest demers, pentru că aici se continuă munca înaintașilor aducând un elogiu intelectualilor, iar în aceasta constă originalitatea lucrării. Este o lucrare sintetică, cu o tehnoredactare de calitate, care trece în revistă viața intelectuală a satului Grid de la origini și până în prezent. Din colbul vremii îmi apare figura proeminentă a celui care a scris prima gramatică românească- Dimitrie Eustatievici Brașoveanul, al cărui tată a fost născut în satul Grid, Eustație Gridovici. El a absolvit celebra academie teologică din Kiev și a fost directorul Școlilor Naționale Neunite din Transilvania. O altă figură proeminentă este autorul primei monografiei- părintele Vasile Modorcea. Îi salut peste veacuri pe înaintașii mei, preoți și intelectuali de o înaltă ținută, cărora le continui munca. Îi salut pe toți profesorii, intelectualii, cercetătorii dar vreau să îi salut în mod special pe colegii mei de breaslă jurnalistică. Din poziția de reporter al ziarului Monitorul de Făgăraș îi salut pe colegii mei ziariști și scriitori, care își au rădăcinile în satul Grid, și anume Ionescu (Verjinschi) Anca, Chichernea Anamaria Daniela, Toma (Negrea) Georgeta și scriitorul și regizorul Modorcea Dumitru (Grid) al cărui tată s-a născut în satul Grid. Tot pe această cale o salut pe prima percuționistă din România și una dintre cele mai titrate figuri ale muzicii pe plan internațional, buna mea prietenă, profesoara Viorica Ciurilă despre care am mai scris în paginile Monitorului de Făgăraș. Din poziția de sportiv (practicant de karate la un nivel avansat) o salut pe profesoara și prietena Camelia Potec, președinta Federației de Natație și campioana noastră olimpică, al cărui tată, Grigore Potec, s-a născut în satul Grid. Când am luat această carte în mână mi-am dat seama câte afinități mă leagă de Grid. O altă figură importantă pe care țin să o salut este academicianul Petru Urdea, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în domeniul geografiei. Este unul dintre fondatorii Departamentului de Geografie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A absolvit Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie, Secția Geografie din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu titlul de doctor în științe geografice, teza sa fiind ,,Munții retezat. Studiu Geomorfologic”. Lucrarea inițiată de Virgil Popa, Virgil Chichernea și Cristian Chelemen este încă o piesă valoroasă în peisajul cultural al Țării Făgărașului” a spus Ștefan Botoran, preot paroh în cadrul Parohiei Ortodoxe Române Grid, profesor și jurnalist în cadrul ziarului Monitorul de Făgăraș. (M.F.)