La 6 august 1945 avionul de tip B-29 ,,Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombă atomică (Little Boy) asupra oraşului Hiroshima, practic ştergându-l de pe suprafaţa pământului. Sunt 78 de ani de atunci. Dar să analizăm evenimentele din acei ani, un pic de istorie cu Monitorul de Făgăraș. Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite la scară largă împotriva militarilor şi civililor. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau indirecta a peste 70 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experimentelor militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după război. În cazul României, obiectivul principal al luptei în acei ani a fost eliberarea Basarabiei de sub ocupaţia sovietică, instaurată după Ultimatumul expansionist din 26-28 iunie 1940. Ocuparea a avut caracter de dictat, fără niciun temei istoric, neexistând nici o convenţie politică sau militară între România şi U.R.S.S. Majoritatea istoricilor apreciază că războiul a început la 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către Germania, ceea ce a atras în conflict Franţa, Anglia şi Commonwealth-ul. Unii dintre istorici consideră că atacarea Chinei de către Japonia (7 iulie 1937) marchează începutul conflictului mondial. Uniunea Sovietică anexase partea răsăriteană a Poloniei în 1939, a declanşat un război separat cu Finlanda şi a fost atacată de Germania Nazistă, în iunie 1941. Statele Unite ale Americii au intrat în conflict, în decembrie 1941, după Atacul de la Pearl Harbour. Războiul s-a sfârşit în 1945, când toate puterile Axei au fost înfrânte.
Reîmpărţirea puterilor lumii
Principalele teatre de război au fost Oceanul Atlantic, Europa Apuseană şi Răsăriteană, Marea Mediterană, Africa de nord, Orientul Mijlociu, Oceanul Pacific şi Asia de sud-est şi China. În Europa, războiul s-a încheiat odată cu capitularea necondiţionată a Germaniei naziste, la 8 mai 1945, dar a continuat în Asia până la capitularea Japoniei – 15 august 1945. Europa postbelică a fost împărţită între sferele de influenţă occidentală şi sovietică. Dacă Occidentul a trecut la reconstrucţie postbelică prin intermediul Planului Marshall, statele Europei Răsăritene au devenit state satelit ale Uniunii Sovietice, adoptând metodele economiei planificate şi ale politicii unui singur partid totalitar. Această împărţire a fost neoficială. De fapt, nu au existat înţelegeri oficiale pentru împărţirea sferelor de influenţă, relaţiile dintre ţările victorioase în război au devenit din ce în ce mai încordate, liniile militare de demarcaţie au devenit în cele din urmă graniţe de facto ale ţărilor. Ţările Europei Occidentale au devenit, în mare parte, membre ale NATO, în timp ce cele mai multe dintre statele din Europa Răsăriteană s-au aliat în Pactul de la Varşovia, aceste două alianţe militaro-politice fiind cele care au alimentat Războiul Rece. În Asia, ocupaţia militară a Japoniei a deschis calea democratizării ţării. Războiul civil din China a continuat în timpul şi după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ducând, în cele din urmă, la proclamarea Republicii Populare Chineze şi la secesiunea Taiwanului. Războiul a fost scânteia care a aprins un val de lupte pentru câştigarea independenţei coloniilor puterilor europene, metropolele fiind vlăguite de ultima conflagraţie mondială. S-a petrecut o schimbare notabilă a centrului de greutate al puterii mondiale de la ţările Europei Occidentale către noile superputeri, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică.
Germania şi Japonia
În urma înfrângerii din Primul Război Mondial, Germania pierduse puterea, statutul internaţional şi uriaşe sume de bani, expansiunea ar fi trebuit în planurile naziste germane să-i readucă mareţia de odinioară.
În Germania exista o dorinţă puternică să se scape de limitările impuse ţării de Tratatul de la Versailles. În cele din urmă, Hitler şi partidul său Naţional Socialist au reuşit să cucerească puterea în stat folosindu-se şi de aceste sentimente populare anti-versaillese. Hitler a condus Germania de-a lungul unui proces care a fost marcat succesiv de: reînarmare, reocuparea Rheinelandului, unirea cu Austria (Anschluss-ul), încorporarea Cehoslovaciei şi, în final, invadarea Poloniei.
În Asia, eforturile Japoniei de a deveni o putere mondială şi cucerirea puterii de către militari, (în deceniul al patrulea, autoritatea guvernului fiind subminat de militarii care deţineau puterea de facto, având un control totalitar în ţară), au dus la conflicte cu China şi, mai apoi, cu SUA. Japonia urmărea, de asemenea, să pună mâna pe resurse naturale precum cele de petrol, cărbune sau minereu de fier, resurse de care insulele nipone duceau lipsă.
Axa şi Aliaţii
Participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial sunt consideraţi ca aparţinând unuia dintre cele două blocuri: Axa şi Aliatii. Puterile Axei au fost constituite, la început, din Germania, Italia şi Japonia, care au împărţit lumea în trei sfere de influenţă, prin Pactul Tripartit din 1940, angajându-se să se apere între ele în cazul unei agresiuni din partea altui stat. Acest nou pact a înlocuit vechiul Pact Anticomintern germano-japonez din 1936, la care Italia a aderat în 1937. Guvernul fascist spaniol al lui Francisco Franco a fost un sprijinitor al Axei în perioada războiului, Spania ramânând, însă, pe plan militar neutră în conflict. Mai multe state mici pot fi, de asemenea, numărate printre ţările Axei: Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Finlanda (în acest din urmă caz, părerile sunt împărţite).
Printre puterile Aliaţilor, aşa numiţii Cei Trei Mari, se aflau: Anglia (din 3 septembrie 1939), Uniunea Sovietică (din iunie 1941) şi Statele Unite ale Americii (din decembrie 1941). China se afla în război cu Japonia încă din 1937.
La 23 august 1939, chiar înaintea izbucnirii în Europa a celui de-al Doilea Război Mondial, URSS şi Germania au semnat un pact de neagresiune, cunoscut în istorie sub numele de Pactul Molotov-Ribbentrop, care, printre altele, împărţea în mod expansionist Europa Răsăriteană în două regiuni de influenţă. Dar, Germania a încălcat pactul de neagresiune, invadând URSS, în 1941. SUA se ghidau în politica externă după liniile directoare trasate de Doctrina Monroe, prin care se stabilea că, atâta vreme cât ţările europene nu se amestecau în afacerile americane, nici America nu trebuia să se amestece în problemele europene (inclusiv în războaie). SUA au intrat în război abia după Atacul de la Pearl Harbour şi declaraţiile oficiale de război ale Japoniei şi Germaniei, când interesele americane, marina militară şi transporturile maritime deveniseră ţinta atacurilor Axei.
Alte ţări (Australia, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Franţa, Grecia, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Iran, Filipine, Polonia,România, Tailanda şi Iugoslavia), au fost, de asemenea, considerate ca făcând parte dintre Aliaţi, deşi unele dintre ele au fost ocupate de forţele Axei, sau chiar s-au alăturat oficial forţelor Axei, e adevarat, prin constrângere.
Au existat ţări neutre în conflagraţie, spre exemplu Elveţia sau Spania. Elveţia era însă favorabilă Aliaţilor, în timp ce Spania era considerată favorabilă Axei, în ciuda faptului că niciuna dintre aceste ţări nu a aderat deschis la una dintre alianţe. Astfel de situaţii au permis ţărilor neutre să devină terenuri de înfruntare pentru serviciile de spionaj ale ţărilor beligerante.
Cronologia evenimentelor (1937 – 1945)
– La 7 iulie 1937, Japonia, după ce ocupase în 1931 Manciuria, a lansat un atac nou împotriva Chinei lângă Beijing . Guvernul chinez a declarat război Japoniei. În decembrie 1937, capitala Nanking a fost cucerită de japonezi. Forţele japoneze au comis atrocităţi împotriva civililor şi prizonierilor de război omorând aproximativ 200.000 de persoane în mai puţin de o lună.
– Războiul a izbucnit în Polonia la 1 septembrie 1939.
– Franţa şi Anglia şi-au onorat obligaţiile ce le aveau faţă de aliatul polonez, declarând război Germaniei două zile mai târziu, pe 3 septembrie.
– Şi Australia şi Noua Zeelandă au declarat război în aceeaşi zi, pe 3 septembrie.
– Canada a urmat o săptamâna mai târziu, pe 10 septembrie.
– Polonia a fost atacată din trei părţi, din Germania şi din Cehoslovacia ocupată. În conformitate cu înţelegerile expansioniste secrete din Pactul Molotov-Ribbentrop, Armata Roşie sovietică a invadat Polonia dispre răsărit la 17 septembrie, iar la 22 septembrie Polonia capitulează, teritoriul său fiind împărţit între Germania şi URSS. Guvernul polonez s-a exilat în România, împreună cu tezaurul Băncii Naţionale a Poloniei şi un număr de unităţi ale armatei poloneze, iar pe 6 septembrie a încetat rezistenţa.
– Anglia şi Franţa nu au întreprins acţiuni militare ofensive împotriva Germaniei naziste, cu excepţia unui atac de mică amploare în Saar, urmat de retragere. Această situaţie a durat până în mai 1940, fiind cunoscută cu numele de ,,războiul ciudat”.
– Uniunea Sovietică a profitat de înfrângerea Poloniei, ocupând partea răsăriteană a ţării şi ucigând la Katyn pe toţi ofiţerii polonezi căzuţi prizonieri.
– Pactul Tripartit a fost semnat în 27 septembrie 1940 de Germania, Italia şi Japonia, această alianţă primind numele de „Puterile Axei”.
– Uniunea Sovietică a atacat Finlanda la 30 noiembrie 1939, începând ceea ce avea să se numească „războiul de iarnă”, încheiat în martie 1940.
– Germania a invadat Danemarca şi Norvegia la 9 aprilie 1940, în cadrul Operatiunii Weserübung, care avea scopul declarat să elimine ameninţarea unei invazii aliate în regiune. Forţele britanice, franceze şi poloneze au debarcat în sprijinul norvegienilor în luptele de la Namsos, Ĺndalsnes şi Narvik. Până la sfârşitul lunii iunie, însă, forţele aliate au fost evacuate, iar armata norvegiană a capitulat.
– Franţa, Belgia, Olanda şi Luxemburg au fost invadate în 10 mai dând startul Bătăliei Franţei.
În prima faza a războiului, Wehrmachtul a ocolit linia Maginot şi a spart apărarea Aliaţilor în două, avansând rapid către Canalul Mânecii. Au fost ocupate Belgia, Luxemburgul şi Olanda. Forţele germane au invadat Franţa care a semnat un armistiţiu cu Germania, în 22 iunie 1940, ceea ce a condus la instalarea unui guvern marionetă la Vichy în zona neocupată a ţării.
– În iunie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat statele baltice şi a anexat Basarabia şi Bucovina de nord care aparţineau României.
– Pentru că nu a reuşit să obţină o pace cu Anglia, Germania a început pregătirile pentru invadarea insulelor britanice, în cadrul a ceea ce avea sa se numeasca Batalia Angliei. Primul-ministru britanic Winston Churchill a afirmat ,,Nu ne vom preda niciodată!”. Preşedintele Roosevelt a anunţat o schimbare a poziţiei americane de la „neutră” la „nonbeligerantă „.
u Italia a invadat Grecia la 28 octombrie 1940, atacând din bazele din Albania. Până la mijlocul lunii decembrie, grecii eliberaseră un sfert din teritoriul albanez.
– Campania din Africa de nord a început în 1940, forţele italiene din Libia atacându-le pe cele britanice din Egipt. Se încerca, astfel, transformarea Egiptului într-o posesiune italiană, ţinta principală fiind Canalul Suez, ruta vitală de transport maritim. Fortele britanice, indiană şi australiană au contraatacat (Operatiunea Compas), dar această ofensivă a fost oprită când cea mai mare parte a forţelor Commonwealthului au fost transferate în Grecia pentru a lupta împotriva germanilor.
– Unităţile germane (Afrika Korps) conduse de generalul Erwin Rommel au debarcat în Libia şi au reluat atacul asupra Egiptului.
– Italienii au invadat şi cucerit Somalia Britanică în august 1940. Pe de altă parte, declaraţia de război italiană a pus sub semnul întrebării supremaţia maritimă britanică, supremaţie sprijinită pe Gibraltar, Malta şi Alexandria. Gibraltarul nu a fost niciodată atacat direct. În schimb, Alexandria şi, în special, Malta au fost atacate în mod repetat de forţele Axei. Malta a devenit în această perioadă cel mai bombardat loc de pe Pamânt.
– În 1940, Japonia a ocupat Indochina Franceză (Vietnamul), conform unor înţelegeri cu Guvernul de la Vichy, în ciuda opoziţiei Forţelor Franceze Libere, alăturându-se, astfel, agresiunii forţelor Axei, Germania şi Italia. Aceste acţiuni au intensificat conflictul Japoniei cu Statele Unite şi Regatul Unit, care au reacţionat printr-un boicot petrolier.
– Guvernul iugoslav a cedat presiunilor italo-germane şi a semnat, la 25 martie 1941, Pactul Tripartit. Au urmat demonstraţii anti-puterile Axei în ţară şi o lovitură de stat care a înlocuit, la 27 martie 1941, guvernul cu un altul pro-Aliaţi.
– Forţele lui Hitler au invadat Iugoslavia şi Grecia la 6 aprilie 1941 pentru a-i sprijini pe italieni, dar pentru a-i impiedica pe britanici să-şi consolideze frontul strategic sudic.
– La 20 mai 1941 a început Bătălia pentru Creta care era apărată de aproximativ 43.000 de greci, australieni, neozeelandezi şi britanici. ,,Creta a fost mormîntul paraşutiştilor germani“ a spus generalul Kurt Student după evaluarea pagubelor atacului aerian din Creta.
– La 22 iunie 1941, Germania nazistă a declanşat Operaţiunea Barbarossa – invazia Uniunii Sovietice – cea mai mare invazie din istoria omenirii. S-a încheiat cu un armistitiu în 1944. URSS au avut ca aliat în acest război pe britanici, dar nu şi pe americani.
– În iunie 1941, forţele Aliaţilor au invadat Siria şi Libanul, aflate sub mandatul guvernului colaboraţionist francez de la Vichy, cucerind Damascul pe 17 iunie. În acelaşi timp, armatele germano-italiene din Africa de nord conduse de Rommel au avansat cu rapiditate către est, asediind portul maritim Tobruk. Trupele britanico-australiene au fost respinse până la El Alamein.
– Invadarea Siciliei a început la 10 iulie 1943. În 25 iulie, Benito Mussolini a fost demis din funcţie de Regele Italiei, permiţînd unui nou guvern să preia puterea. Dupa cucerirea Siciliei, Aliaţii au invadat Italia continentală, la 3 septembrie 1943. Italia s-a predat în 8 septembrie, iar Roma a fost eliberată la 5 iunie 1944.
– La mijlocul anului 1943, înainte de capitularea Italiei, a avut loc a 5-a şi ultima ofensivă germană împotriva partizanilor iugoslavi.
Atacul de la Pearl Harbor
Pearl Harbor a fost atacat în ziua de 7 decembrie 1941. Avioanele flotei de portavioane comandată de Viceamiralul Chuichi Nagumo au efectuat un raid aerian-surpriză la Pearl Harbor, Hawaii, cea mai mare bază navală americană din Pacific. Forţele japoneze au înfrânt rezistenţa slabă a americanilor şi au devastat portul şi aerodromurile. În timpul atacului au fost scufundate sau avariate 8 cuirasate, 3 crucişătoare şi 3 distrugătoare şi au fost avariate mai multe vase auxiliare, au fost distruse sau avariate 343 de avioane. Eşecul japonezilor a fost considerat de mulţi istorici o eroare strategică de proporţii, pe termen lung pentru Imperiul Japonez. În ziua următoare, Statele Unite au declarat război Japoniei. Concomitent cu atacul asupra bazei navale de la Pearl Harbor, a fost efectuat şi un atac asupra bazei aeriene americane din Filipine. Imediat după aceste atacuri, Japonia a invadat Filipinele şi coloniile britanice Hong Kong, Malaya, Borneo şi Burma. Aceste ultime atacuri aveau ca scop cucerirea câmpurilor petroliere din zonă, în special cele aparţinând Indiilor Olandeze. În câteva luni, toate aceste teritorii au fost cucerite de japonezi. Insula fortificată Singapore a fost cucerită în februarie 1942, primul ministru W. Churchill considerând pierderea acestei posesiuni una dintre cele mai umilitoare înfrângeri britanice din toate timpurile, armata japoneză fiind în inferioritate numerică (36000 contra 85000). După atacul japonez asupra Pearl Harbor-ului, Germania a declarat, la 11 decembrie 1941, război Statelor Unite, deşi, în conformitate cu prevederile Pactului Tripartit din 1940, nu era obligată să o facă. Cei mai mulţi istorici consideră acest moment un alt punct de cotitură al războiului, în care Hitler a provocat sudarea unei alianţe a mai multor naţiuni puternice: SUA, Anglia şi URSS, capabile, în această formulă, să ducă împreună ofensive puternice, simultane, în vest şi est.
Începutul sfârşitului
În ,,Ziua Z”, 6 iunie 1944, aliaţii occidentali au debarcat în Normandia, aflată sub controlul germanilor, printr-un atac amfibiu purtat în zorii zilei. Aliaţii au suferit pierderi grele în timpul debarcării de pe plajele Normandiei. Luptele au fost foarte sângeroase, terenul şi numeroasele garduri vii avantajând apărarea germană din zonă pe care francezii o numesc bocage. Un atac încununat de succes a fost efectuat la Saint-Lô, cea mai importantă forţă germană din Franţa, Armata a VII-a, fiind distrusă aproape complet în punga de la Falaise. În acest timp, armatele aliate staţionate în Italia au invadat, 15 august, Riviera Franceză şi au stabilit joncţiunea cu forţele din Normandia. Rezistenţa Franceză a declanşat insurecţia împotriva germanilor în Paris, la 19 august, iar la 24 august oraşul a fost eliberat. La începutul anului 1944, Armata Roşie atinsese frontiera poloneză şi despresuraseră Leningradul.
În 9 iunie, Uniunea Sovietică a început un atac în istmul Karelia, forţând Finlanda, aliat al naziştilor, să ceară un armistitiu. După retragerea germanilor de pe ţărmul sudic al Golful Finic, Finlanda nu a mai fost capabilă să se apere şi a cerut armistiţiul. România a cerut armistiţiul în august, urmată de Bulgaria, în septembrie. Insurectia din Varşovia a avut loc între 1 august şi 2 octombrie 1944, fiind înfrântă de germani, în condiţiile în care sovieticii nu au sprijinit lupta polonezilor. Germania s-a retras din Balcani şi a mai reuşit să se menţină prin luptă, în Ungaria, până în februarie 1945.
În decembrie 1944, armata germană a reuşit să organizeze ultima mare ofensivă în vest, la început, împotriva americanilor staţionaţi în Ardeni. În cele din urmă, germanii nereuşind să captureze Bastogne. În acest timp însă, sovieticii atinseseră graniţele răsăritene ale Germaniei de dinainte de război.
Bombardarea Dresdei de către RAF şi SUA, între 13 si 15 februarie 1945, rămâne una dintre acţiunile cele mai controversate ale războiului.
Churchill, Roosevelt şi Stalin la Ialta
Winston Churchill, Iosif Vissarionovici Stalin şi Franklin D. Roosevelt au negociat aranjamentele pentru Europa postbelică în timpul Conferinţei de la Ialta din februarie 1945. Printre hotarârile luate au fost înfiintarea ONU, formarea statelor naţionale în Europa Răsăriteană, organizarea de alegeri libere în Polonia (până la urma, alegerile au fost măsluite de sovietici), repatrierea cetăţenilor sovietici şi atacarea Japoniei de catre URSS la cel mult trei luni după înfrângerea Germaniei. Armata Roşiea început asaltul final asupra Berlinului la 19 aprilie 1945. Armata germană terminase retragerea în oraşul puternic fortificat. Capitala germană fusese supusă unor intense bombardamente aeriene în tot acest timp. Cei mai importanţi lideri nazişti fuseseră ucişi în luptă sau căzusera prizonieri. Hitler era încă în viaţă şi sănătatea sa mintală părea că se deteriorează pe zi ce trecea. Ca un ultim efort de război, Führerul a cerut tuturor civililor, inclusiv copiilor, să participe la lupta de apărare a capitalei în rândurile miliţiilor Volkssturm. Hitler şi statul său major s-au mutat în Führerbunker, un buncăr de beton de sub Cancelaria Reichului, unde, la 30 aprilie 1945, Führerul s-a sinucis împreună cu sotia sa, Eva Braun. Amiralul Karl Dönitz a devenit şeful guvernului german şi a trimis repede un reprezentant la Reims, în Franţa, pentru a semna o capitulare necondiţionată cu Aliaţii. Generalul Alfred Jodl a semnat capitularea necondiţionată la 7 mai, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la 8 mai. Sovieticii au avut pretenţia ca actul de capitulare să fie semnat şi la sediul statului major al forţelor sovietice. Acest lucru s-a întâmplat la 8 mai, încetarea focului intrând în vigoare pe frontul sovietic la 9 mai. Acesta este motivul pentru care aliaţii occidentali au sărbătorit Ziua victoriei în Europa în 8 mai, iar Uniunea Sovietică a săbătorit Ziua Victoriei împotriva fascismului pe 9 mai.
Hiroshima şi Nagasaki
SUA au cucerit mai multe insule japoneze şi a bombardat Tokyo cu bombe incendiare şi doar în primul atac au murit până la 90.000 de oameni. La 6 august 1945 avionul de tip B-29 ,,Enola Gay”, pilotat de colonelul Paul Tibbets, a lansat o bombă atomică (Little Boy) asupra oraşului Hiroshima, practic ştergându-l de pe suprafaţa pământului. La 8 august 1945, Uniunea Sovietică a declarat război Japoniei, aşa cum fusese stabilit la Ialta, şi a lansat o invazie la scară largă a Manciuriei ocupate de Japonia, (Operatiunea Furtuna de August). Pe 9 august, bombardierul B-29 „Bock’s Car” pilotat de maiorul Charles Sweeney, a aruncat a doua bombă nucleară americană (Fat Man) asupra oraşului Nagasaki. Folosirea celor două bombe atomice i-au permis Împaratului Japoniei să ocoleasca guvernul în funcţie şi să acţioneze pentru încheierea războiului. Intrarea Uniunii Sovietice în război a avut, de asemenea, un rol în această hotarâre. Japonia a capitulat necondiţionat la 15 august 1945, semnând actele de capitulare pe 2 septembrie 1945 (V-J day) la bordul vasului de luptă USS Missouri, în Golful Tokyo. Capitularea Japoniei în faţa Statelor Unite nu a însemnat încheierea oficială a războiului şi cu Uniunea Sovietică, cu care Imperiul Nipon nu a semnat nici până în ziua de azi un tratat de pace. În ultimele zile ale războiului, URSS a ocupat partea de sud a insulelor Kurile, o zonă deţinută până în acel moment de japonezi şi revendicate şi de sovietici. S-au făcut numeroase eforturi pentru semnarea unor acorduri de pace, dar, în mod oficial, starea de război dintre cele două naţiuni continuă să existe.
Atrocităţile de război
Al Doilea Război Mondial a fost martorul unor atrocitati la scară globală împotriva populaţiei civile a mai multor naţiuni împlicate în conflagraţie. Germanii au ucis între 11 şi 24 de milioane de civili în acte atent plănuite, care pot fi caracterizate doar ca genocid şi crimă în masă, acţiuni care aveau de multe ori prioritate în faţa nevoilor militare presante. Uniunea Sovietica şi Japonia au folosit sistemul lagărelor de muncă, uneori impotriva propriilor cetăţeni. Japonia a ucis aproximativ 6 milioane de cetăţeni în zonele ocupate, iar URSS aproximativ 4 milioane, din care jumătate erau cetăţeni sovietici. Britanicii au supus bombardamentelor-covor mai multe oraşe germane, dar au continuat aceste atacuri chiar şi după ce valoarea lor strategică a devenit incertă, (este cazul bombardarii Dresdei din 1945). Astfel de bombardamente au dus la moartea a sute de mii de civili germani. Mai mult, aviaţia aliată anglo-americană a dus la îndeplinire mai multe bombardamente strategice asupra oraşelor japoneze, în care zonele industriale erau întreţesute cu cele civile, ducând la moartea sutelor de mii de civili. Aceste atacuri au culminat cu lansarea celor două bombe nucleare de la Hirosima şi Nagasaki. Proportiile atrocităţilor celui de-al Doilea Război Mondial fac parte din moştenirea războiului şi au un impact de durată asupra civilizaţiei umane.
Pierderi de vieţi omeneşti
Cel putin 60 de milioane de oameni şi-au pierdut viaţa în cel de-al Doilea Război Mondial , 25 de milioane de soldaţi şi cam 35 de milioane de civili. Forţele Aliaţilor au pierdut aproximativ 17 milioane de soldaţi morti, ( 10 milioane de sovietici şi 4 milioane de chinezi), iar forţele Axei au pierdut cam 7 milioane de soldaţi morti, (5 milioane au fost germani). Uniunea Sovietică a suferit cele mai grele pierderi omenesti: între 20 şi 28 de milioane de morţi în total, din care 13 – 20 milioane erau civili. Per total, 80% dintre pierderile omeneşti au fost de partea Aliaţilor, iar restul de 20% de partea statelor Axei.
O lume în ruine
La sfârsitul razboiului, milioane de refugiati erau pe drumuri, economia europeană se prăbuşise, 70% din infrastructura industrială a vechiului continent fusese distrusă.
În Tratatul de pace de la Paris s-a stabilit ca inamicii Uniunii Sovietice, Ungaria, România şi Finlanda, trebuiau să plătească fiecare câte 300.000.000 de dolari (la cursul anului 1938), iar Italia trebuia să platească 360.000.000 de dolari împărţiţi, în principal, între Grecia, Iugoslavia şi Uniunea Sovietică.
Învingătorii apuseni nu au pretins despăgubiri de război din partea ţărilor învinse. Secretarul de Stat al SUA, George Marshall, a gîndit ,,Programul de refacere europeană”, cunoscut ca Planul Marshall, cerea Congresului SUA să aloce milioane de dolari pentru reconstruirea Europei. A fost pus în practică şi Sistemul Bretton Woods, ca parte a eforturilor de reconstruire globală a capitalismului şi de reconstruire a lumii postbelice.
În Olanda, planurile originale de a cere o compensaţie monetară uriaşă şi chiar de a anexa o regiune din Germania, care ar fi dublat suprafaţa ţării, au fost abandonate în cele din urmă. Însă numeroşi germani care trăiau în Olanda de multă vreme, au fost declaraţi cetăţeni ostili şi au fost închişi într-un lagăr de concentrare, în cadrul unei operaţii cunoscute ca Laleaua Neagră. În cele din urmă, 3691 de etnici germani au fost deportaţi.
Războiul a dus, de asemenea, la creşterea intensităţii mişcărilor de independenţă în coloniile africane, asiatice şi americane ale puterilor europene, cele mai multe dintre aceste teritorii dependente câştigându-şi independenţa în următorii douăzeci de ani. În 1945 a fost fondată Organizaţia Naţiunilor Unite. În 1951, a fost înfiinţată Comunitatea Europenă a Cărbunelui şi Oţelului, (Tratatul de la Paris), predecesoarea Uniunii Europene. ONU este responsabilă şi pentru crearea statului modern Israel, în 1948. Sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a coincis, după părerea multor istorici, cu sfârşitul poziţiei de superputere a Marii Britanii şi câştigarea acestei poziţii de către Statele Unite ale Americii şi Uniunea Sovietică. Relaţiile dintre cele două noi superputeri mondiale s-au deteriorat neîncetat, încă din timpul războiului, pentru a ajunge la cote deosebit de periculoase în deceniile care au urmat victoriei împotriva nazismului. În zonele ocupate de trupele aliaţilor occidentali, au fost restabilite guvernele antebelice ori s-au format noi guverne democratice. În zonele ocupate de trupele sovietice, inclusiv în ţările foştilor aliaţi, precum Polonia, au fost create state comuniste. Acestea au devenit state satelit ale URSS-ului. Astfel, la numai câţiva ani de la încheierea războiului, Europa a ajuns să fie divizată de-a lungul unei graniţe ideologice. S-au format două blocuri – de est şi de vest – reprezentate de Pactul de la Varşovia şi, respectiv, de NATO. Germania a fost împărţită în patru zone de ocupaţie, zonele americană, franceză şi britanică urmând să formeze Germania de Vest, iar în zona sovietică apărând Republica Democrată Germană. Austria a fost din nou separată de Germania şi a fost, de asemenea, împărţită în patru zone de ocupaţie, care, în cele din urmă, s-au reunit în statul modern Austria. Coreea a fost divizată în două de-a lungul paralelei 38o.
