Creştinii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc duminică, 6 august a.c., Schimbarea la faţă a Domnului, sărbătoare foarte importantă şi praznic împărătesc pentru că are legătură directă cu persoana Mîntuitorului. Schimbarea la Faţă a Domnului este consemnată în Noul Testament. Ştim că izvoarele revelaţiei creştine sînt Sfînta Scriptură şi Tradiţia. Sfînta Scriptură conţine evenimentele scrise din Istoria Mîntuirii, iar Tradiţia consemnarea pe cale orală atît a evenimentelor cuprinse în Scriptură, dar şi ale altora care s-au păstrat în memoria creştină dar nu au fost consemnate în scris, acestea le putem găsi doar în unele cărţi apocrife care nu fac parte din corpul canonic şi pe care părinţii Bisericii nu le-au inclus aici din prudenţă, pentru că era o perioadă în care lupta împotriva ereziilor ce au zguduit Biserica primară era în toi. Evenimentul Schimbării la Faţă a Domnului este cuprins în Evanghelia de la Matei, capitolul 17:
- ,,Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi s-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi răspunzînd, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei şi iată glas din nor zicînd: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L“. Şi auzind ucenicii au căzut cu faţa la pămînt şi s-au spăimîntat foarte. Şi Iisus s-a apropiat de ei şi, atingîndu-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi! Şi ridicîndu-şi ochii, nu au văzut pe nimeni decît numai pe Iisus singur. Şi pe cînd se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicînd: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, pînă cînd Fiul Omului Se va scula din morţi“. (Matei 17, 1-9).
Pe multele Tabor se văd urmele Schimbării la faţă a Mântuitorului, iar Mănăstirea a construit şi cele trei colibe.
Sărbătoare cu implicaţii istorice
În popor sărbătoarea mai este cunoscută şi sub denumirea de Probojenia, termen slavon, iar la catolici poartă numele de Transfiguratio Domeni nostri Jesu Christi. Este o sărbătoare mai nouă decît alte praznice împărăteşti, iar începutul ei este strîns legat de aniversarea anuală a sfinţirii Bisericii Eleona, zidite în secolul IV d. Hr. chiar de către împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare, cel care a eliberat Biserica din catacombe, exact pe locul de pe muntele Taborului în care Iisus s-a schimbat la faţă. Documentele încep să menţioneze praznicul în Răsărit, dar şi în Apus, undeva prin secolul V d. Hr. Generalizarea sărbătorii în Răsărit s-a făcut începînd din secolul VIII d. Hr., iar în Apus mult mai tîrziu. Papa Calist al III-lea ia hotărîrea ca Schimbarea la Faţă a Mîntuitorului să fie sărbătorită şi aici după ce oştile creştine conduse de Iancu de Hunedoara i-a biruit pe turci la Belgrad, în anul 1456. Marele comandant de oşti valah nu a putut să se bucure de victorie pentru că a fost răpus de ciumă în tabăra sa de la Zemun. Se spune că Mahomed al II-lea, la aflarea veştii că adversarul său s-a stins din viaţă, a postit şi s-a îmbrăcat în sac, din respectul acordat pentru un mare războinic. Biserica Armeană prăznuieşte Schimbarea la Faţă cu foarte mare fast, iar dacă praznicul cade într-o zi de rînd din săptămînă, este amînat pînă duminica viitoare, în timp ce în ajun se posteşte.
Taborul
Muntele Tabor, locul în care Iisus s-a schimbat la faţă, se ridică din Cîmpia Izrael, la o înălţime de 588 m deasupra nivelului mării. Pantele acestei cîmpii sînt abrupte iar panoramicul este foarte frumos. A fost scena adunării lui Barac în vremea Judecătorilor: ,,Şi a trimis Debora de a chemat pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeşul Neftalimului, şi i-a zis: ,,Domnul Dumnezeul lui Israel îţi porunceşte: Du-te şi te suie pe muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui Neftali şi din fiii lui Zabulon“. (Judecători 4, 6). Tot pe vîrful acestui munte a mai existat un oraş care a fost cucerit şi fortificat ulterior de către Antiohus IV în anul 218 î.Hr. În anul 53 î.Hr. a avut aici loc o bătălie între romani şi Alexandru, fiul lui Aristobul. Istoricul Josephus Flavius, pe cînd încă era general evreu, a construit un meterez de apărare aici în anul 66 d. Hr. Vestigiile acestui zid mai pot fi văzute încă şi astăzi. Muntele apare menţionat şi într-o serie de evenimente din perioada cruciadelor. Tradiţia creştină susţine că Taborul este locul Schimbării la Faţă înainte de secolul IV.
Timp şi spaţiu
Mîntuirea se extinde în istorie, are un timp dar şi un loc în care se desfăşoară evenimentele. Noi, cei din ziua de azi, facem încă parte din timpul şi spaţiul desfăşurării ei, pentru că numai la Apocalipsă se va sfîrşi totul. Cînd a avut loc acest eveniment al Schimbării la Faţă? Deşi este prăznuit în luna august, el s-a petrecut înainte de Patimile şi Răstignirea Sa, mai exact cu patruzeci de zile. Scopul acestui eveniment a fost pentru a-i întări pe ucenici în credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu iar vocea care s-a auzit din cer este sugestivă în acest sens. Un tropar al Bisericii spune: ,,Mai înainte de cinstită Crucea Ta şi de Patimă, luînd pe cei mai aleşi dintre sfinţiţii ucenici, în Muntele Taborului Te-ai suit, Stăpîne“. Condacul praznicului este şi el grăitor- ,,În munte, Te-ai schimbat la faţă, Hristoase Dumnezeule, şi pe cît au cuprins ucenicii Tăi slava ta, au înţeles că, dacă Te vor vedea răstignit, să cunoască Patima cea de bunăvoie şi lumii să propovăduiască, că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui“. Nimic nu este întîmplător în succesiunea acestor evenimente. Există expoziţiune, intrigă, desfăşurarea acţiunii. Cerul se vădeşte pe pămînt în timp şi spaţiu. Atemporalul se uneşte cu temporalul şi creează istoria care este transfigurată prin jertfă şi eliberare. Schimbarea la Faţă este redată de trei evanghelişti: Matei (17, 1-9), Marcu (9, 2-8) şi Luca (9, 28-36). Ascunde multe mesaje spirituale. ,,Cuvîntul lui Dumnezeu care formează sensul lumii nu e o idee abstractă, ci o forţă reală şi substanţială…care cuprinde şi determină prin sine întreaga viaţă a naturii“ spune Vladimir Soloviov. Ce s-a întîmplat, de fapt, pe Tabor? ,,În timpul Schimbării la faţă a lui Hristos, firea omenească îndumnezeită prin luarea ei de către Dumnezeu Cuvîntul s-a arătat ucenicilor. Mai înainte, îndumnezeirea firii omeneşti era necunoscută, dar acum, ea se vădeşte. Lucrul acesta ne duce la concluzia că, pe Tabor, nu a avut loc numai revelarea şi Schimbarea la Faţă a lui Hristos, prin care El a arătat cîteva raze ale Dumnezeirii sale, ci şi schimbarea la faţă a ucenicilor. Ucenicii s-au învrednicit să vadă îndumnezeirea firii omeneşti a lui Hristos tocmai pentru faptul că ei înşişi s-au schimbat“ spune teologul şi mitropolitul grec Hierotheos Vlachos.
Prototipul zidirii omului
De fapt, Hristos le-a arătat ucenicilor pe muntele Taborului care a fost frumuseţea originară a omenirii, pentru că El a fost arhetipul zidirii omului, iar omul a fost creat după chipul Său. Hristos este modelul nostru iar pe acesta trebuie să ne amprentăm întreaga noastră viaţă, simţurile, inima, tot interiorul sufletului nostru. Nu există ,,metanoia“, adică convertire, decît avîndu-l pe Hristos ca model. Esenţa vieţii în Hristos este să facem faptele lui Hristos şi fără Tainele Sale acest lucru este imposibil de făcut. Pe Tabor, Hristos a arătat starea în care se afla Adam în Rai. Hristos a luat firea omenească pentru a o îndumnezei şi a o readuce la stadiul originar. ,,Din toate acestea, înţelegem că faţa Domnului a strălucit ca soarele, dar în acelaşi timp, a strălucit şi deasupra soarelui, ceea ce înseamnă că a strălucit în chip inexprimabil şi deasupra înţelegerii sau a raţiunii. Formulările Sfinţilor Părinţi exprimă cel mai bine această realitate. Ei spun că ucenicii lui Hristos şi cei îndumnezeiţi din decursul veacurilor Îl văd pe Dumnezeu fără să Îl vadă, Îl aud fără să Îl audă, se împărtăşesc din El fără să se împărtăşească şi Îl înţeleg fără să Îl înţeleagă. Prin urmare, strălucirea lui Hristos de pe Tabor şi revelarea slavei sale către oamenii îndumnezeiţi din fiecare epocă nu reprezintă evenimente ale simţurilor, ci lucruri tainice, care înseamnă vădirea în chip nespus a slavei lui Dumnezeu“. (Hierotheos Vlachos)
Chipul Treimii
Treimea revelată lui Avraam la stejarul lui Mamre în chipul oaspeţilor străini, care s-a arătat la Botezul Domnului prin vocea Tatălui din cer, porumbelul coborît pe capul Fiului şi Fiul care a primit botezul de la Ioan, s-a arătat şi pe Tabor: Fiul lui Dumnezeu schimbat la faţă, Sfîntul Duh în chipul norului care i-a învăluit şi glasul Tatălui din cer. Dumnezeul treimic înseamnă comuniune de iubire între Tată-Fiu-Sfîntul Duh. Noi sîntem chip al Treimii încă de la Botez. Toate tainele şi binecuvîntările din viaţa noastră de creştini se fac sub chipul Treimii şi semnul Sfintei Cruci.
(Ştefan BOTORAN)
