FOTO news.ro

Salvamontiştii atrag atenţia, marţi, de Ziua Salvamont România, că luna august este cea mai dificilă pe munte şi fac apel la reducerea numărului de accidente. În 2022, 747 persoane au fost salvate, iar 12 au murit.

”Dragi prieteni ai muntelui şi ai Salvamont România, astăzi este 1 August – Ziua Salvamont România,  ziua de debut a lunii august, cea mai grea lună din an pentru salvamontişti, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte, cu cel mai ridicat grad de dificultate şi, din păcate, cu cele mai grave afecţiuni medicale. Împreună trebuie să conştientizăm că prevenirea accidentelor montane trebuie să fie prioritatea noastră, a tuturor, deopotrivă turişti şi salvamontişti”, a transmis, marţi, Salvamont România.

Salvamontiştii lansează proiectul ”-1” şi fac apel la reducerea numărului de accidente pe munte şi reducerea numărului de persoane accidentate grav.

”De peste 25 de ani, de la an la an, numărul de accidente creşte constant şi îngrijorător şi acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toţi”, au mai transmis salvamontiştii.

Aceştia anunţă că, în august 2022, s-au înregistrat 747 persoane accidentate şi salvate de pe munte de către Salvamont,  567 acţiuni de salvare, 12 persoane decedate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here