Regretatul cântăreț interbelic Jean Paul Moscopol avea o piesă care făcea furori în Bucureștiul de odinioară- ,,Tot ce-i românesc nu piere”. A fi român înseamnă a ține portul, jocul și cântecul românesc fără larmă, sirene și bande tricolor puse ostentativ peste umăr de către oameni care nu au nimic în comun nici cu iubirea de patrie, și nici cu românismul. Din fericire, România miraculoasă nu a pierit, ea rămâne vie prin oameni pasionați care duc mai departe portul românesc, jocul, doina și cântecele din bătrâni. Satul românesc rămâne viu prin oameni pe care îi găsești în toată Țara Făgărașului, care scot din lada de zestre cioarecii, cămășile, cheptarele, crătințele și căciulile cu vâstră pentru a le purta cu mândrie în zi de sărbătoare. Sorin Petrișor este unul dintre acești oameni speciali, care îți spune povestea fiecărui cheptar, cămașă, cioarec, traistă, sau costum de boreasă, ori văduvă, sau femeie tânără. Ca și alți făgărășeni, și el a simțit dorul de casă prin străinătate, și când s-a întors acest sentiment mistuitor l-a făcut să dea jos din pod toate obiectele vechi rămase de la bătrâni și să înceapă călătoria reînvierii satului românesc de altă dată.
Camerele cu îmbrăcăminte românească
O casă albastră te introduce într-o lume ireală, de basm, o curte din poeziile lui Eminescu, cu flori, copaci speciali, ce continuă în fund cu o adevărată grădină botanică și lespezi culese din zona lacului Bâlea sau Transalpina, fiecare cu povestea ei. În casă te întâmpină războaiele de țesut și camerele în care sunt depozitate veșmintele românești, dar și instrumentele tradiționale de cântat: fluiere, cavale, tulnice, cobze etc. ,,Multă vreme, chiar și în perioada interbelică și postbelică, mult după cel de-al doilea război mondial, îmbrăcămintea și hrana se făceau doar în gospodăriile oamenilor de la țară. Înainte, oamenii de la țară, noi vorbim acum de cei din Țara Făgărașului, își făceau îmbrăcămintea în propria curte, foarte târziu au apărut la noi magazinele cu îmbrăcăminte. M-am gândit să readuc în actualitate povestea satului făgărășean. După cum vedeți, avem aici ștergare făcute de mine sau culese din alte părți, care sunt foarte practice, pentru că usucă repede mâna când te ștergi cu ele, vedeți aici o butelcă din lemn pentru nuntă, o geantă veche din piele, un baston de cetaș, o traistă de jude, iar ștergarele de cânepă sunt țesute în război, ștergare de arnică, lampă cu petrol, chindeauă țesute în război, cârpă pentru înmormântare, cârpă pentru coș de plocon, pălărie de băciță, pălărie de baci sau țoale năvădite țesute în război. Vedeți aici o costumație tradițională de femeie văduvă, după cum observați persistă culoarea neagră. Avem pui cu ornamente țesute în război, costumație tradițională pentru tânăr fecior. Observați aici această ,,cămașă de iobag” pentru că era foarte rezistentă la muncă, căreia eu i-am atașat nasturi de lemn. Vedeți un strai de lână pentru pat, bătut la piuă. Pe jos, după cum observați, sunt preșuri din cârpe țesute la război, apoi lada din lemn sau ,,lădoi”, toate ne amintesc de îmbrăcămintea părinților și a bunicilor noștri. Blidarul prins în perete, cu blide, este la loc de cinste și el. Avem opinci, apoi costumație tradițională de femeie măritată, costumație tradițională de fată nemăritată și costume femeiești din Țara Făgărașului. Aici avem un cheptar bărbătesc înfundat, cu brînaș, opturi și onuri, cusut pe piele de ozie. Am lucrat un an de zile la acest cheptar, este o muncă migăloasă care, uneori, mi-a luat și câte patru ceasuri pe zi. Avem un alt cheptar bărbătesc înfundat, cu brînaș, opturi și onuri cusut pe piele de oaie. Aici avem o zeghe pentru vreme rece și un recăl, tot pentru sezonul rece. Mai observați o cheptăriță de femei cusută pe piele de oaie. Avem și costumație tradițională de boreasă” este povestea costumelor tradiționale depănată de Sorin Petrișor.
Uneltele de gospodărie
În curte sunt expuse secere, topoare, o roată, unelte de dulgherit, valiză de cătănie, ciubăr și alte lucruri care te duc chiar și cu șaptezeci de ani în urmă. ,,Când un om își construia o casă toți vecinii veneau să-l ajute, făceau clacă pentru el. Oamenii din sat se ajutau mereu între ei, nimeni nu era singur, simțeai că ești într-o comunitate vie, așa trăiau bunicii noștri” explică Sorin Petrișor. Lăzi, unelte de meșterit adunate de prin mai toate satele Țării Făgărașului și alte localități din Ardeal îți aduc aminte de vatra de odinioară. ,,Am o adevărată colecție de linguri din lemn pentru că sunt preocupat și de arta culinară” spune Sorin Petrișor.
O adevărată grădină botanică
Un peisaj luxuriant, cu plante rare, tuie, brazi, soiuri speciale de copaci, lespede aduse de la Bâlea sau Transalpina, pietre pentru pavat aduse de la Bâlea, tufe de zmeură, toate te introduc într-o lume de basm. ,,În acest loc obișnuim să dăm mici concerte pentru turiștii străini care ne vizitează casa, sau muzeul etnografic pe care l-am încropit. Îi servim cu produse făcute la noi în gospodărie și cu sucuri de zmeură făcute de noi. Avem și copii pe care i-am învățat să bată toaca și participăm cu ei la diferite concursuri”.
O familie pasionată de muzică
Pe Sorin Petrișor l-am întâlnit pentru prima dată la un festival culinar ținut în vara anului 2022 la Veneția de Jos. Părea unul dintre vechii trubaduri venit din alte timpuri iar muzica pe care o cânta împreună cu soția sa te ducea cu gândul la Barbu Lăutarul, starețul de cobzari lăudat de Franz Liszt. ,,M-am născut în anul 1963 la maternitatea din Victoria, am terminat Liceul Industrial din Victoria, la secția mecanică și mai târziu am făcut Facultatea de drept ,,Simion Bărnuțiu” la Sibiu, prin 2004. Acum lucrez ca paznic la stația de comprimare Transgaz de la Șinca. O perioadă de timp am lucrat la Casa de Cultură din Victoria. Am fost plecat vreo trei ani din țară, în Italia. De acolo a început să mi se miște inima spre locurile natale și a început să-mi încolțească gândul de a aduce traiul arhaic înapoi. În 2003, când m-am întors acasă, am început să cobor lucrurile vechi din pod și să reiterez acest drum spre satul de altă dată, așa cum vedeți acum. Sunt pasionat de istorie, în special de istoria religiilor dar am avut o mare dorință, de când eram mic, să cânt la un instrument tradițional vechi și am început singur, ca autodidact, pentru că pe vremea când eram copil nu am găsit la nimeni niciun sprijin ca să prind îndemânarea de a cânta la un instrument. Între timp am cunoscut un meșter care făurea instrumente de suflat în zona Sf. Gheorghe și am luat de la el fluierele și cele trei cavale. Am exersat un an de zile la indicațiile lui iar pe urmă m-am înscris la niște work-shopuri, un fel de cursuri de una sau două săptămâni, care se fac în anumite perioade ale anului, cu profesori de muzică specializați, cursuri de instrumente arhaice, tradiționale. Acolo am dus și soția, unde a deprins cântatul la cobză, altfel nu ne ridicam și nu cumpăram atâtea instrumente. Eu mai cochetez și cu chitara. Noi suntem fani Grigore Leșe. Între work-shopuri repetăm zilnic la instrumente iar aici se face multă teorie muzicală și practică. Astfel de evenimente au loc la Covasna, Harghita, Mureș, Cluj, Bacău, Buzău. Mai există locuri în care găsești bătrâni ce cântă la instrumente, de unde se poate culege folclor. La Ghimeș se face anual școală de muzică și dans arhaic, unde e tabără internațională pentru că vin și practicanți din Ungaria. Acolo sunt profesori de muzică pentru fiecare instrument- fluier, caval, cobză, cimpoi, vioară și gordună (N.R- un fel de contrabas din lemn, de mărime mai mică, un fel de violă)” a spus Sorin Petrișor. Soția lui Sorin Petrișor, Liliana Opriș, îi este și parteneră la evenimentele culturale la care sunt invitați. A absolvit Ingineria produselor alimentare la Sibiu și a fost secretară la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Victoria. ,,Cânt la cobză, tilincă, drâmbă și acum învăț să deprind cântatul la tulnic” a spus Liliana.
Ce se înțelege prin tradiție
- ,,Între muzica tradițională și cea populară este o mare diferență. Pe vremuri, mamele din Țara Făgărașului își dădeau fetele să fie ,,fată în casă” la familiile boierești din Regat. Acolo, acea fată cânta un ,,cântec de înstrăinare”, mama la fel, că îi era dor de ea. Cântecul de înstrăinare era mai duios sau mai vesel, după caz, sau mai bine zis traiul pe care fata îl avea în curtea boierului. Dacă prindea stăpâni buni cântecul nu era așa de trist. Mersul acesta a mai avut un rol care a contribuit la modificarea țesăturilor din zona noastră, pentru că ele luau de acolo ciorapii de mătase de la doamnele de curte, îi trimiteau acasă iar aici îi destrămau, scoteau fir cu fir, le puneau pe suveică și țeseau țesături cu fir de mătase care nu existau în zona noastră, nefiind surse, și așa au apărut primele ii femeiești de fete pentru tineret. Cântecele de cătănie, cântecul de nuntă, cântecele de clacă și cântecele de înmormântare era muzica tradițională. Fiecare sat își avea specificul propriu al cântecului, chiar și al jocului. De curând, un bătrân de la noi din sat îmi spunea că a existat și purtata de la Ucea. Cântecele acestea tradiționale s-au amestecat iar, o dată cu virusul comunismului, venind în satele noastre, tovarășii vroiau să audă muzică și dans și din satul vecin. Prima dată s-au amestecat particularitățile satelor în ceea ce privește muzica și dansul, iar apoi s-au adăugat la versuri elemente propagandistice tipice comunismului. În concluzie, așa a apărut muzica populară vis a vis de muzica tradițională, și portul popular vis a vis de cel tradițional. Toată lumea folosește cuvântul tradițional dar fără rost. De mic copil am cântat cu vocea, dar la instrument m-am apucat la maturitate. Bunicul din partea mamei, fiind cioban, a cântat la fluier. El era din Cârțișoara dar nu l-am cunoscut, a murit înainte să mă nasc eu. Avem o fată la București, Georgiana Ichim, care lucrează în proiectare auto, și un nepoțel pe nume Vladimir care are vârsta de un an și jumătate” a spus Sorin Petrișor.
Aceasta este o altă poveste originară din Țara Făgărașului, o familie care a reînviat satul românesc de odinioară iar Sorin Petrișor este unul dintre făgărășenii care păstrează viu portul, jocul și cântecul, comori inestimabile ale poporului român. De fapt, acesta este românismul la el acasă, nu circul și aclamațiile electorale. Așa-zisa muzică patriotică nu face parte din fermentul românesc, a apărut în vremuri propagandistice, o muzică de oameni care urlă mult și o iau la sănătoasa odată cu primul glonț tras de dușman. Ori luptătorii sunt tăcuți, simpli și decenți. Satul făgărășean este încă viu și trăiește prin oameni ca Sorin Petrișor și alții ca el. (Ștefan BOTORAN)
