Săptămâna trecută, ÎCCJ i-a achitat pe cei doi foști securiști Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, acuzați de torturarea și uciderea disidentului Gheorghe Ursu. Motivarea deciziei prin care cei doi sunt declarați nevinovați, la finalul unui demers juridic care a durat mai bine de 30 de ani, conține pasaje care neagă realitatea istorică a opresiunii îndurate de români în perioada dictaturii lui Ceaușescu. Invitat în emisiunea „În fața ta” de la Digi 24, fiul disidentului, Andrei Ursu, a vorbit despre viața și moartea tatălui său, despre ororile petrecute în acei ani în temnițele comuniste și a readus în atenția opiniei publice miza scrisorii pe care Gheorghe Ursu a trimis-o la Europa Liberă. În ea, inginerul denunța ordinul criminal prin care Ceaușescu a oprit consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din 1977, punându-i pe locatarii acestora în pericol, arată Republica.
Astăzi, la 33 de ani de la Revoluție, niciun ofițer de Securitate nu a fost condamnat pentru faptele comise în timpul comunismului, iar multe clădiri din București sunt în pericol să se prăbușească la un seism. Două realități care, puse una lângă alta, vorbesc despre legătura dintre prăbușirea valorilor morale și amenințarea directă la adresa vieților omenești.
Redăm mai jos câteva dintre cele importante declarații făcute de Andrei Ursu care a răspuns, la „În fața ta”, întrebărilor jurnaliștilor Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu. În timpul emisiunii. Andrei Ursu a vorbit despre relația apropiată dintre el și tatăl său și despre spaima pentru siguranța familiei și prietenilor pe care Gheorghe Ursu o resimțea în timpul anchetei. A refuzat să își toarne prietenii și să retracteze conținutul scrisorii, iar pentru aceasta a fost dus pe 15 noiembrie 1985 din celulă în biroul Securității pe propriile picioare, și adus înapoi într-o pătură, urlând de durere.
Despre motivarea ÎCCJ: „Este o decizie abjectă și o motivare absolut ridicolă. Este teza Securității”
Așa cataloghează Andrei Ursu documentul în care ÎCCJ scrie, între altele, că „spre deosebire de anii 1948-1964, în care s-au produs acele atrocități împotriva poporului român, reținute și în hotărârile anterior menționate, la nivelul anului 1985 nu se mai poate considera că există o intenție clară de exterminare sistematică a oricărui opozant din partea autorităților statului”. Totodată, judecătorii susțin că „împrejurarea evocată de procuror în sensul că represiunea organizată de securitate ar avea un caracter sistematic și s-ar exercita prin controlul informativ al „întregii populații active” (și prin aceasta s-ar face dovada situației premisă cerută de textul incriminator) dat fiind numărul cetățenilor români supravegheați sau urmăriți de securitate în anii 1974-1989 nu poate fi reținută de Înalta Curte”.
Andrei Ursu a relatat la Digi24 că a depus la dosar documente și a adus martori care au descris torturile la care securiștii îi supuneau pe disidenți în acele vremuri. „Cum spunea Germina Nagâț (de la CNSAS, n.n.) într-o intervenție foarte solidă, este vorba de ticăloșie efectiv, adică de o conivență cu tezele Securității. Cred că această instanță avea datele problemei, din cauză că am depus la dosar mii de file de mărturii, dosare, documente care atestă represiunea din perioada anilor ’70 și ’80, care într-adevăr a fost ceva mai subtilă și mai deghizată, mai, să spunem, cu mănuși, dar doar aparent, astfel încât Ceaușescu să nu fie cunoscut ca un stalinist, care de fapt era. A acționat sub acoperirea altor organe, a folosit o teroare mai subtilă. Au fost însă mii de victime documentate, pe care le-am depus la dosar. A fost torturarea disidenților de la Aiud pe scară largă. Au fost 300-325 de victime care au fost torturate bestial. Au fost suspendați cu cârlige de cătușe, suspendați în aer, fără să mai poată atinge pământul, lăsați ore întregi până leșinau de durere, în chinuri groaznice la zarcă. Asta era în anii ’80. Am adus un martor în fața instanței, Radu Filipescu, care a povestit cum a fost bătut atât de sălbatic la anchetă, acolo, în Calea Rahovei, de torționarii, aceiași, de la Direcția a Șasea Cercetări Penale a Securității. A fost torturat atât de groaznic. Se uita la tavan să găsească un cârlig de care să se spânzure, să scape de acele dureri. Mai exista, chiar Radu Filipescu spune, teroarea psihică. El se gândea să se spânzure, să scape și de această amenințări asupra familiei, că dacă nu recunoaște prin ce mijloace a trimis scrisori la Europa Liberă, va avea de suferit și familia lui. Un om foarte puternic”, a spus Andrei Ursu.
Cine a fost Gheorghe Ursu. Inginerul constructor care a spus că va consolida stâlpii de rezistență de la blocul Patria chiar dacă o va face din salariul lui
Andrei Ursu: „Tatăl meu a fost inginer constructor. Avea și bucuria de a scrie poezii și a ieșit un volum în 1972. Avea mulți prieteni în sfera literară. Era foarte dezamăgit și era de fapt excedat de cultul personalității în comunism, mai ales în ultimii ani ai lui Ceaușescu. Scria un jurnal din 1945 și, la un moment dat, în 1977 a fost, ca inginer constructor, martor la un ordin criminal al lui Nicolae Ceaușescu. După cutremurul din 1977 a fost chemat să consolideze blocurile avariate de cutremur. S-a dăruit trup și suflet acestei responsabilități și a lucrat enorm, însă a observat că ordinele erau să se oprească lucrările. Ulterior și-a dat seama că ordinele veneau de la Ceaușescu și până la urmă s-a confirmat. Pe 4 iulie 1977, Ceaușescu a convocat o ședință cu 300 de șefi de proiecte și șefi de institute de proiectare, profesori universitari, comisiile care avizaseră aceste lucrări de consolidare ale blocurilor care și astăzi au rămas clădiri cu bulina roșie. Ceaușescu în acea ședință a ordonat, sub amenințarea cu Miliția, procuratura care să-i bagă la pușcărie, să înceteze orice lucrare de consolidare. A fost un ordin secret, nu s-a publicat în Monitorul Oficial. Oamenii erau siderați: cum se poate să oprim lucrările, că un inginer are responsabilitatea vieților locatarilor din clădirea pe care o consolidează, pe care o construiește. Tatăl meu nu a suportat acest ordin. Și-a dat seama și de ce a făcut Ceaușescu lucrul ăsta. Fiindcă veneau ajutoare pentru România, veneau utilaje, Ceaușescu le-a deturnat pentru clădirea megalomanică Casa Poporului care se înfiripa atunci. ( …) Clădirea la care era el șef de proiect era blocul Patria de pe bulevardul Magheru, mai avea încă o clădire și pe strada Amzei cu Calea Victoriei și a zis: trebuie să fac ceva.”
Andrei Ursu: „Am găsit la CNSAS abia în anii ăștia, 2018-2019, am găsit informative ale unui rezident care era un informator plătit de Securitate, dar cu funcție de inginer, șef de cadre din cadrul institutelor de proiectare. În acest caz erau astfel de rezidenți în cam toate instituțiile din România. Acest rezident scria că inginerul Ursu de la blocul Patria a declarat că va consolida încă câțiva stâlpi de rezistență, chiar dacă îi plătește cu salariul lui.”
Scrisoarea la Europa Liberă și călătoria în străinătate
Andrei Ursu: „A scris o scrisoare la Europa Liberă, a încercat să o trimită, n-a reușit în vară. Abia în vara anului următor, în 1978, a reușit să obțină viza ( n.r. în urma cererii de a călători în străinătate). A așteptat un an de zile, ca de obicei, el mai călătorise în străinătate. Asta este unul din pretextele folosite de securiști și de instanță să spună că Ursu nu era așa disident, dacă călătorea când voia el în străinătate. Nu călătorea chiar când voia, a așteptat de fiecare dată un an de zile cu cereri peste cereri. Dar se bătea tatăl meu pentru dreptul de a călători care era consfințit de convenția de la Helsinki. Și asta spunea în fiecare cerere, care întotdeauna era respinsă la nivelul Biroului Organizației de Bază, apoi la sector, la partid, la Capitală și ajungea la Ceaușescu cu o scrisoare a cărei copie o trimitea la Scânteia și îi dădeau până la urmă securiștii drumul. În toamna lui 1978, când a călătorit în Europa, s-a întâlnit cu Virgil Ierunca de la Europa Liberă și cu Monica Lovinescu. Le-a dat scrisoarea în mână, care s-a citit pe post pe 4 și 5 iulie 1979. Securiștii probabil că au știut, au presupus că a fost vorba de tatăl meu. Era singurul care nu era membru de partid în acea ședință de 300 de ingineri, dar datorită specializării lui pe chestiuni de rezistența construcțiilor și rezistența antiseismică, a fost desemnat șef de proiect. Așa a ajuns, singura ocazie, să îl vadă față în față pe Ceaușescu, care era furios, cu paranoia aia, nebunia aia ca să bage frica în oameni”.
Cum a început calvarul lui Gheorghe Ursu. Anchetarea și amenințările la adresa familiei și prietenilor
Andrei Ursu: „Avea o informatoare în birou, securistul institutului a și declarat că a primit un material de la o sursă a noastră care era informatoare. Acesta i-a sustras o parte din jurnal, în care imediat au descoperit că el era autorul scrisorii la Europa Liberă. De aici i s-a tras. Imediat au deschis un dosar de urmărire penală, i-au dat numele de cod Udrea, în care l-au acuzat de la început, în ianuarie 1985, de grave manifestări de ostil Înaltei Conduceri de Partid și de Stat.”
Andrei Ursu: „Au încercat să-l determine (n.r. să cedeze) în ancheta care a urmat cu amenințări, cu amenințări asupra familiei. Tatăl meu a fost disperat. A fost cea mai cumplită amenințare și ne-a spus că are o responsabilitate față de noi: Măi, ce să fac? Uite, mi-au spus că o să aveți neplăceri, dar nu pot să fac acest lucru – să-și toarne prietenii, să renege scrisoarea respectivă. N-aș mai fi eu însumi, asta ne-a spus. Îi cereau să-și toarne prietenii și el scria: Refuz să declar numele lui cutare, deși erau în jurnal aceste nume. Era un om liber și scria considerând că trebuie să folosească acest jurnal pentru a-șI scrie memoriile ulterior, o frescă a criminalității regimului comunist în toți acei ani din anii ’50 până în anii ’80.”
Potrivit lui Andrei Ursu, din dosarul de urmărire informativă a lui Gheorghe Ursu lipsesc astăzi transcrieri și documente. Însă apar referiri la ce i se întâmpla în dosarul prietenei sale, Nina Cassian.
Andrei Ursu: „Apar discuții ale Ninei Cassian despre Gheorghe Ursu. Erau prieteni buni și vorbește despre cum era tata amenințat, cum era anchetat, cum era urmărit, despre groaza care era în tot grupul lor de prieteni cu privire la ce o să se întâmple ca urmare a anchetării tatălui meu, care se ducea la toți prietenii. În timp ce era anchetat – după-amiază seara îl luau de la serviciu, și după aia, seara târziu, se ducea la prieteni să le spună: Măi, fraților m-au întrebat de voi, sunt în jurnal. Se simțea îngrozitor de responsabil că să nu aibă ceva de suferit și le era la toți frică.”
Andrei Ursu, despre relația cu tatăl său: „Era o relație extrem de de intimă, apropiată. L-am iubit foarte mult și mama mea la fel. Eram o familie foarte sudată.”
La dvs. au ajuns securiștii v-au invitat la o discuție?
Andrei Ursu: „Da, da, în perioada când au anchetat pe tata, m-au anchetat și pe mine. În dosarul lui apar acolo note informative și adrese din partea securiștilor.”
Anchetarea și arestarea lui Gheorghe Ursu
Andrei Ursu: „A început ancheta din stare de libertate, cu amenințări, cu amenințări asupra noastră, cea mai importantă cerință a anchetei era să își repudieze, să renege scrisoarea la Europa Liberă și anume să spună că a primit bani pentru ea.
( …) Partea asta cu banii a fost cea mai importantă, că acolo se oprea firul, că tatăl meu răspundea și este ciudat, sunt vreo 12 consemnări date în fața securiștilor, acestor doi anchetatori – nu am primit niciun ban, nu am primit nicio remunerare materială. Am făcut totul pentru conștiința mea de inginer. Responsabilitatea pe care o am față de viețile a mii de locatari, în cazul în care ar putea fi pierdute în cazul unui nou cutremur. Părerea că încearcă să îi convingă pe securiști, stați așa, că nu e o acuzație în vânt, este un pericol pentru viețile concitadinilor noștri, ale românilor care trăiesc în blocurile alea. Și-l întrebau din nou și din nou ca și cum încercau să îl facă să recunoască că de fapt a primit bani”.
„Au terminat ancheta, fiindcă vedea că nu mai scot nimic de la el. Și l-au băgat pe drept comun. E o chestiune foarte cunoscută pe scară largă, folosită de Securitate – deghizarea represiunii sub acoperirea Miliției, inventând acuzații de drept comun. Au făcut, cum vă spun, mii de astfel de cazuri pentru că nu existau oficial deținuți politic
Este un bâlci al minciunii și mistificărIi în dosarele de la CNSAS, dar explicite acolo, fiindcă ei spun cu mândrie în rapoartele trimestriale că au mai avut încă 120 de cazuri de autori de înscrisuri dușmănoase și ostile și Au fost soluționate 98 dintre ele sub acoperire altor organe, iar alți 20 au fost găsiți cu afecțiuni psihiatrice și au fost trimiși la spitale psihiatrice. Asta era metodologia disimulată a represiunii.
A fost arestat pe 21 septembrie în urma acelei ședințe în care a refuzat de fapt să renege din nou conținutul scrisorii și a spus din nou că de fapt ordinul a venit de la Ceaușescu. În cadrul ședinței, securiștii de față l-au arestat, i-au imputat 17 dolari. Nici pe vremea aia. de fapt, nu era o cauză care să-l ducă la închisoare și să fie anchetat de Securitate. Dar a fost.”
Torturarea și uciderea lui Gheorghe Ursu
Andrei Ursu: „A continuat să fie anchetat de Securitate. De aceiași Pârvulescu și Hodiș. Deși formal era în arestul Miliției, era scos zilnic din celula de la Miliție, dus la Securitate. Era o ușă între cele două aresturi, că erau în aceeași clădire, o ușă de comunicare care nu putea fi deschisă decât de securiști. Deci era o relație până și în acest aspect tehnic, o relație de subordonare, slugărnicie a Miliției.
Tortura s-a desfășurat gradat. Din cauză că au încercat întâi cu amenințări, bătăi la palme, la tălpi, venea cu palmele umflate, se freca la palme și spunea cine îl bătea, Pârvulescu și Hodiș, anchetatorii din stare de libertate. El a avut instinctul ăsta, măcar să le spună celor din celulă care erau deținuți de drept comun și care au vorbit. Astfel am aflat tot ce s-a întâmplat până la urmă au vorbit și gardienii. Au spus și ei că era dus la Pârvulescu la clădirea vecină, la Securitate și era adus bătut cu urme vizibile de violență din ce în ce mai grave, fiindcă nu se lăsa. El spunea că nu colaborează. Gardienii spuneau că fost o nucă tare, nu le-a dat nimic, nu și-a turnat prietenii, ceilalți colegi al inginerului Ursu, care știau de materialele pe care le-a trimis la posturi radio străine. Toate de declarațiile astea, zeci de declarații sunt în dosarul care unde au fost achitați acești doi torționari. dDn motivele strict politice, legate de lezmajestate și de acea scrisoare împotriva lui Ceaușescu și de faptul că el refuza să colaboreze, șă-și toarne prietenii și mai ales să spună ce bani a luat pe acea scrisoare.
Au crescut în gravitate, violență, bătăile, venea din ce în ce lovit în abdomen. Pe 15 noiembrie, a fost scos la anchetă de Părvulescu. Iarăși mai multe mărturii concură, se coroborează și se vede, se înțelege foarte clar, inclusiv cu documentele medicale de la Spitalul Penitenciarului Jilava, unde a fost dus în ultima clipă.
Deci pe 15 noiembrie 1985 este scos de dimineață, i se prezintă materialul, cum spuneau, fiindcă trebuia eliberat. I se termina arestul preventiv, dar nu mai trebuia să iasă viu. La prezentarea materialului au participat și niște avocați pe care noi i-am tocmit, dar care nu ne-au ajutat cu nimic de frica Securității. Mi-a spus ulterior avocatul că nici nu a văzut materialul de acuzare, trebuia să-l apere din memorie.
După acea prezentare a materialului, e dus la Pârvulescu pe picioarele lui, spun gardienii, și adus seara în acea zi de 15, cu pătura, nu mai putea să meargă. Vărsa sânge, urla de durere. Coroborat cu documentele medicale și observațiile din foaia de observație clinică, declarațiile medicilor, chirurgul și medicul de gardă, el avea multiple echimoze pe epigastru și flancuri în toată zona abdominală. Eu l-am văzut, i-am văzut și cadavrul pe 21 noiembrie. L-am văzut la morgă, am fost să-l recunosc și i-am văzut și spinarea, avea urme de schingiuire, așa paralel, toată spinarea brăzdată de dâre adânci până la coaste, erau torturat, schingiuit, cămașa era ruptă. Ne-au dat efectele, ultimele lui efecte, care erau toate pline de sânge cămașa, pantalonii, poate și un prosop, nu știu cum s-a făcut și era și ăla plin de sânge. A rezultat că loviturile fatale din care s-a stabilit relația de cauzalitate între lovituri și moarte au fost administrate cu 36 de ore înainte de a fi dus la Jilava. Deci Jilava a ajuns pe 17 dimineață. E foarte ușor de calculat că 36 ore este vorba de vineri, în cursul zilei când a fost scos la Pârvulescu, secondat de Hodiș, cei doi torționari, și adus seara cu pătura, cum vă spuneam cu vărsături cu sânge care însemna spargerea organului cavitar intern. Aceleași observații, aceiași doctori declară că vechimea echimozelor și a spărturii din intestinul subțire, care e unul din organele cele mai bine apărate din corp, care s-a produs datorită unor lovituri repetate cu corpuri dure în zona abdomenului, cu șpițul în burtă, care au făcut să se prindă acel intestin subțire între corpul dur cu care a fost lovit și șira spinării. De asta s-a spart intestinul, a făcut peritonită generalizată, l-au dus la spital numai ca să nu moară în detenție.”
