• Slujba de sărăcustă va avea loc vineri, 28 iulie, ora 18.00, iar înmormântarea, sâmbătă, ora 12.00, la Viștea de Jos.

O veste tristă vine de la Viștea de Jos. Lucia Popaiov s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Lucia a fost fiica fostului învățător Octavian Popaiov din Sâmbăta de Sus, fost deținut politic, condamnat de comuniști la 10 ani de închisoare. Lucia Popaiov s-a născut la Sâmbăta de Sus, la 1 octombrie 1949, fiind prima fiică a reputatului dascăl al satului.  Lucia Popaiov a avut un băiat și două fete, acestea fiind stabilite peste graniță, în SUA și Italia. Fiind fiică de fost deținut politic a trăit rigorile inumane ale regimului comunist. Nu a putut urma studii liceale din cauza  dosarului politic, dar a reușit să urmeze cursurile la Școala Profesională de la Armășești, lângă București, obținând calificarea de laborant agricol. S-a angajat apoi la Combinatul Chimic de la Victoria ca operator chimist. A avut o viață demnă la fel ca și tatăl său, având admirația tuturor celor care au cunoscut-o.

Împreună cu sora sa, Virginia  și nepoții ei, a ținut să aducă să nu lase în uitare activitatea tatălui lor, dascălul Octavian Popaiov. Astfel, anul trecut, la 22 iulie, susținute de Asociația  ,,Aurel A. Mureșianu“ din Brașov și de președintele acesteia Adrian Toth, au organizat  o frumoasă ceremonie   prin care i-a fost adus un pios omagiu lui Octavian Popaiov. Acțiunea a fost o mângâiere pentru urmașii distinsului dascăl al comunei Sâmbăta de Sus, care în vremea regimului comunist au fost hărțuiți și izgoniți  din casa părintească.  S-a vorbit atunci despre viața și activitatea lui Octavian Popaiov. Reprezentanții asociației au organizat și o expoziție cu aspecte din viața lui Octavian Popaiov. Au participat la ceremonie  primarul comunei Sâmbăta de Sus, Nicolae Morariu, episcopul vicar al Episcopiei Sibiului, Ilarion Făgărășanul, preotul econom Siluan de la Mănăstirea Brâncoveanu, preotul paroh de la Parohia Sâmbăta de Sus Răsăriteană, Ioan Drăghici, istoricii  Marius Oprea și Ioan Vlad, președinții filialelor Asociației ,,Aurel A. Mureșianu“ din Serbia, Suedia și Franța, colaboratorul asociației ,,Aurel A. Mureșianu“ Sorin Mânduc, iar de la Fundația ,,Ion Gavrilă Ogoranu“ Corioan Baciu- președinte și Florin Dobrescu-secretar. Au participat și sătenii care au ținut să fie alături de familiile fiicelor lui Octavian Popaiov. S-au ținut alocuțiuni, după care PS Ilarion Făgărășanul, pr. Siluan și preotul paroh Ioan Drăghici au oficiat  parastasul în memoria lui Octavian Popaiov și a camarazilor lui.  A fost dezvelită  o placă din marmură albă comemorativă care a fost montată pe casa fostului dascăl. Cele două fiice, Lucia și Virginia, cu emoție au dezvelit placa comemorativă. A fost ultima acțiune publică a Luciei Popaiov în memoria tatălui său.

Slujba de sărăcustă va avea loc vineri, 28 iulie, ora 18.00, iar înmormântarea, sâmbătă, ora 12.00, la Viștea de Jos.

Dumnezeu să o odihnească! Condoleanțe familiei!

Octavian Popaiov, arestat  de securitate

Pe Octavian Popaiov îl respecta tot satul Sâmbăta de Sus și împrejurimile. Era învățător în sat, dascăl pentru copii sâmbetenilor, dar și un mentor bun pentru familiile din localitate. Numai că într-o zi geroasă de decembrie din 1956 securitatea l-a ridicat de acasă, iar de atunci nu l-a mai văzut nimeni pânâ la eliberarea din 1964. Deși n-a mai putut profesa după eliberarea din închisori, totuşi sătenii veneau la el acasă să le scrie cereri, să le facă acte şi îi servea pe toţi. Oriunde a încercat să se angajeze a fost refuzat. A reuşit să intre la Uniune, la Făgăraş, ca merceolog. N-a lucrat prea mult pentru că starea de sănătate precară și bolile dobândite între zidurile închisorilor s-au agravat. Făcuse ciroză hepatică, boală care i-a adus sfârşitul mult prea devereme, în 1974.  Octavian Popaiov a decedat în 21 mai 1974, la 50 de ani,  şi a fost înmormântat în cimitirul din Sâmbăta de Sus. ,,L-am cunoscut în lagărul de la Grindu, în Delta Dunării, în anii 1961-1962. Era un discipol al lui Nicolae Pătraşcu. Rar mi-a fost dat să întâlnesc oameni cu o asemenea verticalitate morală. Înalt, brunet, avea o privire inteligentă, pătrunzătoare şi fermă. Din cauza condiţiilor mizere din detenţie s-a îmbolnăvit de lombosciatică şi de tuberculoză pulmonară. Eliberat după 7ani şi 5 luni de detenţie cruntă, grav bolnav, s-a stins la nici 50 de ani. Este înmormântat în cimitirul din Sâmbăta de Sus. În fiecare an, când trec spre Mănăstirea Constantin Brâncoveanu opresc la poarta cimitirului şi intru. Imediat pe stânga este mormântul lui. Dacă nu am o floare, mângâi crucea şi abia apoi trec mai departe. Îi voi păstra mereu o frumoasă amintire” spunea Octav Bjoza, preşedintele AFDPR.

Condamnat la 10 ani de temniță

Octavian Popaiov era învăţător în sat şi coleg cu Ioan Grovu, cel care în 1955, şi-a trădat camarazii predându-i voluntar în mâinile Securităţii. S-a născut la 7 decembrie 1927 în Sâmbăta de Sus şi a avut două fete, pe Lucia şi pe Virginia. Era văr primar cu Ion Ilioiu, partizanul din Munţii Făgăraşului. Avea 32 de ani când Securitatea din Făgăraş l-a arestat de acasă la 11 decembrie 1956. Tribunalul Militar Cluj în deplasare la Sibiu l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică prin sentinţa nr. 1370/29 iulie 1957. A trecut pe la Securitatea din Făgăraş, cea din Braşov, prin închisorile Gherla, Codlea, Aiud şi în lagărul de muncă de la Periprava şi colonia de muncă de la Grindu. A fost eliberat la 18 aprilie 1964 prin Decretul Lege 176/1964, după 7,6 ani de carceră grea. (Lucia BAKI)

 

2 COMENTARII

  1. E indurerant ca, in urma injustitiei, cand autoritatile i-au luat libertatea si profesia, si-a trait ultimele zile in umilinta, uitat de toti. De aceea, noi sa nu uitam ce s-a intamplat cu Octavian Popaiov si sa-i respectam memoria si mai ales exemplul vietuiasca pe care a fost dispus sa ni-l lase. Postum, iata, a ajuns sa fie un exemplu pentru noi, generatiile de astazi. Din pacate, viata lui de dascal e prea scurta, dar, cu siguranta, lui Octavian Popaiov, din Sambata de Sus, in veci i se va pastra memoria, cea mai mare rasplata pe lume.  Condoleante familiei Luciei Popaiov la aceasta veste trista!

  2. Si in timp ce noi ne aducem aminte cu piosenie si respect de eroii neamului precum Octavian Popaiov, justitia romana exonereaza de orice vina pe calaii securisti ai acestor eroi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here