FOTO: aktual24.ro

În goana lor neobosită după câștiguri, escrocii inventează noi și noi metode de a-i jefui pe oamenii cinstiți și empatici. Cea mai nouă dintre ele lasă impresia că un bebeluș ar fi părăsit în mijlocul pustietății, dar, când persoanele aflate în trafic se opresc să vadă despre ce este vorba, ele sunt jefuite și tâlhărite, se atrage atenția într-o postare a Asociației Umanitare Save Our Souls din Tecuci, potrivit aktual24.ro.

Postarea devenită virală are 25.000 de distribuiri și foarte multe comentarii. Toată lumea se întreabă unde s-au întâmplat astfel de cazuri, iar internauții au indicat unele județe din România, cum ar fi Bistrița-Năsăud sau Caraș-Severin. Altcineva scrie că metoda căruciorul este una veche în Italia, de exemplu, practicată acolo de albanezi, bulgari sau români în urmă cu mulți ani. Evident, sunt și foarte multe persoane care susțin că postarea respectivă nu are niciun sâmbure de adevăr și că nu face altceva decât să alarmeze populația.

Asociația Umanitară Save Our Souls susține în postarea devenită virală de pe pagina sa de Facebook că hoții folosesc cărucioare drept momeala sau orice altceva care să dea de gândit că ar putea fi abandonat un copil. Persoanele care se opresc pentru a oferi ajutor se vor trezi, cel mai probabil, jefuite, se mai arată în această postare.

De asemenea, oamenii sunt sfătuiți să nu iasă din mașină și să sune imediat la 112. Această metodă ar fi pusă în practică pe drumurile care nu sunt atât de circulate, iar în apropierea căruciorului abandonat s-ar afla, de fapt, persoane cu intenții rele, pregătite să-și atace victimele pentru a fura mașină, bani sau telefoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here