,,Zilele Rezistenței“, la Cruce. Trei zile dedicate luptei anticomuniste, 21-23 iulie: Centenar Ion Gavrilă Ogoranu

,,Era în anul 1952, în ziua de Paşti şi, de pe unde eram în păduri, ne-am hotărât „să mergem şi noi la biserică”. Ne-am apropiat prin păduri până în coasta de la răsărit de Mănăstirea Sâmbăta, într-un loc de unde puteam vedea slujba ce se ţinea în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Era o zi frumoasă de primăvară, când codrul îşi împlinea frunza şi pomii din poiana mănăstirii se aplecau de floare. Se vedea lume în faţa altarului improvizat. Din când în când veneau, aduse de vânt, când mai tare, când mai încet, frânturi din troparul învierii „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”. Ne gândeam la cei căzuţi dintre noi până atunci: Marcel Cornea, Silviu Socol, Porâmbu, căpitan Monea, Mogoş, Mazilu, Partenie Cozma şi ceilalţi despre a căror soartă nu ştiam nimic. Eram încă sub povara amintirii ultimului căzut, Baciu, fratele lui Ghiţă. Am rămas tăcuţi cât a ţinut slujba. Nu ştiu care a avut părerea, parcă Brâncoveanu, pe care a spus-o cu glas tare: „Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lângă această mănăstire“. În 1990 mi-am adus aminte de acest legământ şi le-am amintit lui Ilioi şi celorlalţi legământul făcut cu 40 de ani în urmă şi am pornit la realizarea lui. Trupurile morţilor nu aveam de unde le lua, noi nu ştim unde sunt, nimeni n-a venit să ne spună, pe ucigaşi nimeni nu i-a deranjat să spună locul unde i-au aruncat. Rămânea doar să ridicăm o cruce seacă undeva ca amintire. După doi ani de ezitări mitropolia Sibiului şi stăreţia s-au învoit“ relata Ion Gavrilă Ogoranu.

Arhitect Anghel Marcu:,,Crucea va purta demn peste secole numele acelor bravi oameni”

,,Am apelat la arhitectul, fost deţinut politic, Niculiţă Goga, care ne-a îndrumat la minunatul om _apidary_ Anghel Marcu din Bucureşti, care s-a oprit în cele din urmă la proiectul actual. Iată viziunea arhitectului: “…o singură coloană cu secţiunea pătrată, care poate fi scrisă şi văzută pe patru feţe cu condiţia să o aşezăm într-un loc în care să poată fi văzută şi citită de jur împrejur. Această cruce va primi la partea superioară un text _apidary cu litere mari, text închinare pentru eroi. Excludem tot ce este fragil şi vulnerabil. Oamenii aceştia au fost oameni dintr-o bucată. Cred că astfel concepută ca un stâlp de piatră, crucea va purta demn peste secole numele acelor bravi oameni. Aşa să vă ajute Dumnezeu! Anghel Marcu”

Constantin Marinete  a sculptat crucea în marmură

,,Sculptorul Constantin Marinete s-a deplasat la cariera Ruşchiţa şi a ales un bloc de marmură albă la faţa locului, din carieră, transportându-l la Bucureşti la atelierul său. Pentru a-l putea tăia a conceput şi a construit un fierăstrău special. Am proiectat ca pe cruce să fie trecute numele celor ce au căzut dintre noi, dar şi numele oamenilor care în zona Făgăraş au avut un rol în lupta împotriva comunismului. La început prevedeam că vor fi vreo sută de nume, dar tot numărând am trecut de 500 numai din cei morţi în luptă, executaţi, ucişi la securitate şi în închisori, morţi în urma rănilor primite în închisoare“.

Supravieţuitorii au plătit monumentul

,,Bani am dat noi, supravieţuitorii, cât am putut din sărăcia noastră, destul de puţini. Am fost ajutaţi însă de fraţi de-ai noştri din străinătate: Emilia şi Emil Tatu din California, Nicolae Dima în numele societăţii „Avram Iancu” din New York, Nicolae Lungoci din Washington, Alexandru Fonta şi Victor Roşca din Canada, Dumitru Tatu de la Paris şi alţii (cheltuielile s-au ridicat la 3 milioane de lei). De mare ajutor ne-a fost primarul Făgăraşului, Nicolae Ciocan. Fundamentul a fost turnat de meşterul Gheorghe Haşu din Lisa. Sfinţirea crucii s-a făcut în 17 Octombrie 1995“.

Regina Ana, flori la moment

,,Dar mai întâi un episod întâmplat cu două zile înaintea sfinţirii. Era seara târziu. Burniţa mărunt. La lumina farurilor, câţiva supravieţuitori ai rezistenţei făgărăşene şi mai mulţi tineri, urmaşi de-ai luptătorilor, lucrasem toată ziua în ploaie şi arătam ca după o aşa muncă. Pe aleea de intrare au oprit câteva maşini şi din una a coborât o femeie îmbrăcată simplu, cu faţa deschisă, care a dorit să ştie ce se lucrează. Era Majestatea Sa Regina Ana. Mitropolitul Ardealului i-a dat explicaţii şi ne-a prezentat Majestăţii Sale.
     – Majestate, cei înscrişi pe cruce au luptat şi au murit pentru credinţă, ţară şi regalitate.
     La scurt timp după întâlnire, pe piedestalul crucii a fost depus un buchet de flori. Era buchetul de flori pe care Regina l-a găsit în camera ei. A fost primul buchet de flori care s-a depus în cinstea celor înscrişi pe cruce. Cu litere mari în relief, în marmură au fost săpate cuvintele: „Ei au murit pentru credinţă, neam şi libertate”.

Mulțime multă la sfințire

,,În primul rând l-am trecut pe cel despre care vorbesc încă munţii, pădurile, izvoarele şi inimile oamenilor din partea locului, pe Părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii până în 1948. Deşi plouase câteva zile şi munţii au fost în ceaţă, în Duminica sfinţirii vremea s-a răzbunat, munţii erau limpezi, soarele strălucea neaua de pe creştetul lor. Pădurile se prezentau gătite în toate culorile curcubeului ieşite de sub măiestria toamnei. La amiazi, biserica şi curtea mănăstirii erau neîncăpătoare pentru mulţimea sosită din toate satele şi din toată ţara. Era pentru prima dată când cei care am supravieţuit din lupta anticomunistă din ţara Făgăraşului ne aflam la un loc. Îmbrăţişări, lacrimi, amintiri tragice, sute de femei îmbrăcate în doliul pe care nu l-au părăsit de 40 de ani şi pe care-l vor duce în mormânt, tineri cu sufletul deschis căutând să înţeleagă ce-a fost atunci pe aceste locuri. Comandantul garnizoanei Făgăraş a ţinut să fie prezent cu două plutoane de ostaşi care au făcut de gardă în jurul crucii:”Aici au luptat şi au murit ofiţeri şi ostaşi din Armata Regală şi am venit să-i cinstim”. În sunetul clopotelor mănăstirii a început slujba de pomenire oficiată de preoţi ortodocşi şi greco-catolici în frunte cu mitropolitul Ardealului. Printre ei, în primul rând preoţi care au suferit pentru Hristos şi neam“.

S-a cântat ,,Imnul fratelui de cruce căzut”

,,Am evitat cuvântări pompoase, am amintit doar legământul nostru luat cu 40 de ani în urmă, am mulţumit lui Dumnezeu şi celor care ne-au ajutat să ridicăm crucea. Am citit numele celor mai bine de 500 de oameni morţi dintre noi. Olimpiu Borzea şi Ioan V. Pică au depănat amintiri. Am propus şi s-a primit ca în fiecare an în prima Duminică după Sf. Ilie să ne adunăm aici şi să ne aducem aminte de cei morţi. La sfârşit, din toate piepturile a izbucnit imnul fratelui de cruce căzut şi pe care spre mirarea unora îl ştia toată lumea. Cântecul se-mpletea cu adierea vântului prin cetina brazilor, cu vuietul apelor repezi de munte, cu ecoul văilor şi stâncilor. Era cântecul pe care îl intonam noi atunci în luptă ori de câte ori cădea unul dintre noi”.(Ion Gavrilă Ogoranu)

An de an se adună la Cruce

De tunci, în fiecare an, în prima duminecă după sărbătoarea Sfîntului Ilie,   se adună la Cruce. Să-i comemoreze pe cei ce s-au dus la cele sfinte. Pentru Ion Gavrilă Ogoranu, fondatorul acţiunii, ultima comemorare a fost cea din 2005. „ Deşi suntem la vârste înintate, noi nu ne-am terminat încă datoria faţă de ţară, noi nu ieşim la pensie decât atunci când ne vor bate cuiele. Şi avem datoria ca idealurile noastre să le trecem în mâna unor tineri care să ducă mai departe steagul tinerilor de acum 60 de ani. Vrând ca ţara noastră să rămînă apropiată de Dumnezeu în aşa fel încât spiritul creştin să se reverse în toate domeniile de activitate ale ţării, în cultură, în justiţie, în legi, în obiceiuri, artă. Noi nu ne-am terminat misiunea odată cu trecerea comunismului, idealurile sunt permanente pentru toate timpurile. Suntem puţini, dar întotdeauna cei puţini au fost purtători de idealuri înalte şi de biruinţă“ a spus Ion Gavrilă Ogoranu la comemorarea desfăşurată la Crucea de la Mănăstirea Brîncoveanu în iulie 2005. Fundaţia ,,Ion Gavrilă Ogoranu” organizează anual evenimentul în prima duminecă, după Sfântul Ilie. ,, Am ales această sărbătoare pentru că şi Sfîntul Ilie a fost prigonit. Aşa am fost şi noi, luptătorii, de către comunişti” justifica Ion Gavrilă Ogoranu data stabilită pentru comemorarea de la Cruce.

Comemorarea din 2023

În acest an evenimentul ,,Zilele Rezistenței“ se organizează în perioada 21-23 iulie, comemorând Centenarul Ion Gavrilă Ogoranu. Se împlinesc 100 de ani de la nașterea eroului Rezistenței Anticomuniste din România, făgărășeanul care a purtat securitatea pe urmele lui vreme de trei decenii. A condus grupul luptătorilor anticomuniști din Țara Făgărașului.   După Mişcarea studenţească de la Cluj, studenţii făgărăşeni s-au retras acasă pentru a scăpa de urmărirea Securităţii. Dar n-a fost suficient pentru a li se pierde urma pentru că Securitatea i-a căutat şi la domiciliul lor. Au urcat în Munţii Făgăraşului în 1948 şi s-au ascuns. S-au strâns 12 tineri. Au supravieţuit cu ajutorul părinţilor, rudelor şi oamenilor de bine din sate. După doi ani în munţi, la 27 august 1950, Grupul Gavrilă a intrat în vizorul organelor puterii comuniste şi era urmărit în deaproape de securitate şi armată. A fost momentul în care s-a împărţit în trei grupuri, aşa cum stipulează o Notă secretă a Securităţii.

•  O grupă condusă de Ioan Mogoş formată din Nicolae Maziu, Silviu Socol, Gelu Novac, Ioan Duminecă, Nicolae Stanciu, Gheorghe Arsu şi care a acţionat în zona Mândra, Toderiţa, Ileni, Râuşor, Făgăraş.
•   O altă grupă condusă de Marcel Cornea formată din Victor Metea, Ion Chiujdea, Ion Novac, Gheorghe Şovăială, Toma Pirău, Virgil Radeş şi care acţiona la Părău- Ohaba.
•   O a treia grupă condusă de Ion Gavrilă formată din Andrei Haşu, Gheorghe Haşu, Laurean Haşu, Remus Sofonea şi Ion Ilioi.
•   Luptătorii s-au înarmat cu armament procurat de la Traian Monea, Marinescu Mircea din Bucureşti şi Ioan Gheran din Gherla. Li s-au alăturat Aron Comşulea, Partenie Cosma, Zaharia Pop, Iacob Juncu, Nicolae Pică, Ion Pică, Vichente Marcu, Gheorghe Dragoş, Valer Pică, Matei Roşca, Elvira Metea, Traian Socaci toţi din Râuşor. Din Toderiţa li s-au alăturat Norel Vichente, Vasile Balaban, Dumitru Duşa. Din Mîndra a fost Ilie Zară, legionar.
•   În aceeaşi perioadă Ion Pică, elev, i-a atras pe Ioan Sasu, Ioan Roşca, Octavian Vlad, Cornel Vlad, Cornel Mija, Ion Balaban, Ion Florea, Octavian Balaban, Ioan Toma, Nicolae Comşulea, Ioan Pică, Ioan Coman, Simion Ghizdavu, Sabin Cornea, Toma Blebea, Ioan Mardan, Dorel Cornea, Ioan Chichernea.
• La Părău s-a format organizaţia ,,Vultanul” prin studentul Marcel Cornea, învăţătorul Ioan Pridon, Ioan Boamfă şi Ioan Buta. Organizaţia s-a întâlnit în casa lui Ioan Buta şi a adunat în jurul ei mulţi oameni din sat: Iacob Buta, învăţătorul Ciurilă din Grid, învăţătorul Gubernat Rusalim din Comăna de Sus.
• Grupul de sprijin Viştea a funcţionat sub coordonarea prof. Olimpu Borzea din Viştea de Jos care a strâns săteni din toate sate. Borzea era în directă legătură cu luptătorii din munţi.

Cartea şi brazii care mor în picioare

Într-o lume a tehnicii, ar părea că poate fi înlocuită CARTEA, dar nu este aşa. A devenit un obiect de lux, dar un lux necesar, care se încăpăţânează să fie prezent în această lume efemeră. CARTEA dă prilejul unor întâlniri frumoase şi senine, în care oamenii schimbă idei şi opinii, socializează, stând departe de lumea robotizată. Răsfoind paginile unei cărţi, ai ocazia să te afunzi în lumea liberă, oferită în dar de autor. Nu eşti demodat, cum înclină să creadă generaţia tânără, ci înţelegi şi intri mai uşor în comuniune cu subiectul.  Avea dreptate şi în această privinţă Ion Gavrilă Ogoranu, simbolul Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene. ,,Când citeşti o carte, ajungi până la inima personajelor, le înţelegi şi le iubeşti. În munţi, noi nu ne-am despărţit de cărţi, când nu le aveam fizic, le purtam în gând”. Eroul făgărăşean ne-a oferit CARTE şi a îndemnat să fie răsfoită. ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“ este CARTEA care stă la cumpăna dintre istorie şi literatură, singura care redă fidel adevărul anilor dominaţi de suferinţă în Ţara Făgăraşului, când s-a încheiat o epocă istorică şi o alta i-a luat locul. ,,Am scris pentru a lăsa mărturie că acest colţ de ţară nu şi-a plecat capul de bunăvoie în faţa comunismului. Să se ştie că au existat oameni care, cu sângele lor, au spălat faţa României, pătată de laşităţi şi trădări. Copiilor şi nepoţilor să nu le fie ruşine să se numească români”explica Ion Gavrilă Ogoranu.      Îmi aduc aminte cât de dezamăgiţi au fost Ion Gavrilă Ogoranu şi Ion Ilioiu când au aflat despre manifestarea organizată la Făgăraş pentru ,,700 de ani de atestare documentară a Făgăraşului”. În Cetatea Făgăraşului a avut loc aniversarea, s-a vorbit mult, s-au prezentat pagini întregi de istorie şi pe făgărăşenii care au scris-o, s-au editat cărţi, şi încă una aniversară, s-au făcut medalii din bronz, s-au decorat unii pe alţii, a fost o frumoasă şi documentată prezentare. Dar incompletă. A lipsit pagina de istorie recentă, cea scrisă cu sânge de generaţiile primelor decenii din veacul trecut. Şi, mai mult decât atâ, eroii anticomunişti n-au fost invitaţi, iar în privinţa decoraţiilor, ei n-au fost trecuţi pe listă. ,,Dacă au furat ei Revoluţia, care s-a petrecut acum de curâd, cum să nu fure nişte morţi, care nu mai pot vorbi şi nişte întâmplări care au fost cu jumătate de veac în urmă” au rezumat cu tristeţe şi dezamăgire cei doi eroi.  Cartea ,,Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“  copletează  golul existent în istoria recentă a Făgăraşului, prin relatarea faptelor ața cum s-au petrecut ele în realitate și nu așa cum părtinitor Securitatea  le-a întocmit, prin mărturiile localnicilor care au trăit evenimentele, prin ,,pomelnicul“ făgărăşenilor implicaţi în Rezistenţa armată şi Rezistenţa pasivă Anticomunistă din Ţara Făgăraşului şi cu fotografiile acestora. CARTEA poate fi o bună sursă de cercetare pentru istoricii care vor însăila, cândva, firul istoriei recente şi poate nu se vor apleca numai asupra arhivelor scrise de adversarul Rezistenţei Anticomuniste, Securitatea.(Lucia BAKI)