Ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Piteşti, fosta închisoare a deţinuţilor politici, situat în Municipiul Piteşti a fost semnat astăzi de ministrul Culturii, Raluca Turcan.

”Am semnat ordinul de clasare ca monument istoric a ansamblului Penitenciarului Piteşti – Fosta închisoare a deţinuţilor politici, situat în Municipiul Piteşti. Astfel, Penitenciarul Piteşti este inclus în Lista Monumentelor Istorice şi i se conferă regimul de monument istoric de grupă A”, scrie Raluca Turcan pe Facebook.

Ministrul Culturii arată că închisoarea de la Piteşti este ”o amintire dureroasă, dar şi o mărturie a forţei spiritului uman de a rezista şi de a se opune opresiunii”.

”Clasarea Penitenciarului Piteşti este un moment deosebit de important în încercarea de a conştientiza şi recupera istoria recentă a României. Povestea închisorii de la Piteşti şi a Experimentului Piteşti ajută la cinstirea victimelor şi a curajului celor care au luptat împotriva nedreptăţilor regimului comunist. De asemenea, recunoaşterea Închisorii drept monument istoric îi reconfirmă poziţia ca simbol al luptei împotriva opresiunii comuniste în România şi simbol al protejării valorilor democratice”, mai spune Turcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here