Situat în județul Botoșani, în regiunea Moldovei în România, Dorohoi este un municipiu cu importantă valoare istorică pentru țară, situat pe malul râului Jijia. Pe vremea Regatului României, Dorohoi avea gradul 1 ca unitate administrativă.

Astăzi, însă, este unul dintre zecile de orașe din țară – și dintre milioanele de orașe de pe tot globul – care se confruntă cu probleme de mediu. Cum arată aceste probleme de mediu, care sunt consecințele lor dar și cum reacționează autoritățile pentru a le gestiona, haide să investigăm împreună toate aceste aspecte în cadrul acestui articol.

Dorohoi, între proiecte de dezvoltare și probleme de mediu

Pe de o parte, Dorohoiul are planificate în prezent un număr încurajator de proiecte de dezvoltare și modernizare, menite să ajute orașul să evolueze. Spre exemplu, doar anul acesta există o mulțime de proiecte de:

  • Extindere și modernizare a sistemelor de canalizare-epurare a apelor și de alimentare cu apă;
  • Reabilitare și modernizare a infrastructurii rutiere;
  • Modernizare a instituțiilor de învățământ preuniversitar (școli și grădinițe);

La polul opus însă, municipiul nu face excepție nici de la problemele cu care se confruntă atât de multe alte orașe în plină dezvoltare. Vorbim aici despre problemele de mediu și sustenabilitate. Din fericire, planurile de dezvoltare acordă atenție și mediului înconjurător, pentru că sunt în curs de realizare și proiecte de:

  • Extindere a spațiilor verzi și bazine de înot pentru sport și recreere;
  • Eficientizare energetică a unităților medicale (spitale, ambulatorii).

Toate acestea pot ajuta la gestionarea problemelor deja existente cu privire la mediul înconjurător în Dorohoi, reducând impactul asupra naturii și totodată prevenind adăugarea și mai multor puncte pe lista problemelor deja identificate.

Image Source: https://unsplash.com/photos/6Xw9wMJyHus

Ce probleme de mediu au fost identificate în Dorohoi?

Până în prezent, pentru problemele de mediu care au fost identificate în Dorohoi s-au luat deja măsuri. Acestea nu sunt neglijate, autoritățile făcând eforturi pentru a asigura bunăstarea localnicilor prin intervenția acolo unde este cazul și prin luarea măsurilor necesare. În continuare poți citi câteva dintre problemele de mediu majore identificate cu care se confruntă municipiul.

Tăiere ilegală de copaci pe raza Ocolului Silvic Dorohoi

Tăierile ilegale de arbori din pădurile Dorohoiului au fost o problemă importantă în trecutul silvic al orașului. În 2010, spre exemplu, această problemă a fost mușamalizată cu pricepere pentru a părea că vântul a fost de fapt responsabil pentru doborârea copacilor. Lucrurile nu s-au oprit acolo. Recent, în 2021, încă au mai fost sancționate cazuri de tăiere ilegală de copaci pe raza Ocolului Silvic Dorohoi.

Sancțiuni precum amenzile și dosarele penale reprezintă eforturile autorităților de a stopa astfel de activități care aduc prejudicii mediului înconjurător.

Aruncarea ilegală a deșeurilor pe străzile orașului

Tot nu cu mulți ani în urmă, una dintre problemele majore din Dorohoi era aruncarea la întâmplare a deșeurilor. Existau anumite străzi unde localnicii aruncau necorespunzător sacii de gunoi. În 2014, deșeurile – pahare goale de la băuturile calde – erau atârnate chiar și prin copaci pe pietonala orașului, în loc de coșul de gunoi. Și în prezent, încă există oameni – și agenți economici – care scapă de deșeuri în mod ilegal.

Din fericire, polițiștii sunt cu ochii pe astfel de neregularități, iar nerespectarea legislației în privința regimului deșeurilor atrage după sine amenzi cu sume usturătoare, în încercarea de a descuraja astfel de comportamente.

Este o măsură care este luată și într-o mulțime de alte țări, spre exemplu Germania, unde aruncarea ilegală a gunoiului este considerată o amenințare la adresa mediului și a sănătății cetățenilor, atrăgând repercusiuni legale. Până de curând, legislația era mai strictă acolo și pentru cazinouri, de exemplu, însă începând cu 2021 s-au legalizat diverse forme de jocuri online, inclusiv o mulțime de sloturi distractive. Dacă vrei să joci online la un cazino în Germania, aici obțineți rotiri gratuite fără depunere Germania!

Pescuit ilegal în întregul județ

Și pescuitul ilegal este sancționat de către autorități în Dorohoi și în întregul județ Botoșani, combătând fenomenul cu amenzi și confiscarea uneltelor de pescuit. 

Măsuri pentru gestionarea, diminuarea și soluționarea problemelor de mediu din Dorohoi

Nici autoritățile din Dorohoi, și nici cele din județul Botoșani, nu stau să privească nepăsătoare în fața problemelor de mediu. Se desfășoară la nivel regional o mulțime de activități, pentru toate vârstele, de încurajare a protecției mediului înconjurător, și totodată o mulțime de reglementări și proiecte pentru managementul, reducerea și rezolvarea problemelor de mediu deja existente.

Printre astfel de măsuri se regăsesc:

  • Inspecții și aplicarea sancțiunilor acolo unde există probleme de mediu ilegale.
  • Campanii locale de informare și încurajare a menținerii curățeniei pentru un mediu curat și sănătos.
  • Atenția și intervenția polițiștilor în toate situațiile semnalate cu potențial să constituie probleme de mediu.
  • Evaluarea impactului asupra mediului al proiectelor de dezvoltare în desfășurare, cum ar fi cele ale rețelelor de apă și canalizare.

Concluzie: Problemele de mediu sunt o provocare în Dorohoi, în România și întreaga lume

Cu eforturi precum cele ale Dorohoiului și ale întregului județ Botoșani, de la campanii de informare, plantare de copaci, și până la aplicare de sancțiuni pentru cauzarea sau agravarea problemelor de mediu, ne îndreptăm cu pași mici către un viitor mai bun și un mediu mai curat.

Protecția mediului și problemele legate de acesta constituie o adevărată provocare la nivel internațional, cu poluarea, deșeurile și tăierea copacilor existente în întreaga lume. Important este să nu renunțăm la a alege în continuare variante sustenabile și eco-friendly, la bunele practici (precum depozitarea corectă și sortarea deșeurilor, plantarea copacilor, evitarea pescuitului ilegal etc.) și la încercarea de a rezolva problemele de mediu prin fiecare decizie.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here