Creştinii îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel joi, 29 iunie a.c. Sfinţii Petru şi Pavel, apostoli ai Mântuitorului, au redefinit Europa şi i-au trasat întreaga civilizaţie şi cultură. Astăzi, când societatea europeană se află într-o criză profundă marcată şi de realităţile istorice, contemporane cu noi, este necesar să ne întoarcem spre figurile celor doi apostoli. Petru- corifeul, şi Pavel- Apostolul Neamurilor.
Sfântul Petru
,,Sf. Apostol Petru, pescar din Betsaida, port la Marea Galileii, al cărui nume dat de părinţii săi era Simon, fratele ,,celui dintâi chemat“ la propovăduire, Andrei…“. (Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar Onomastic Creştin) Originar din Betsaida, el se va muta împreună cu familia sa în localitatea Capernaum sau Cafarnaum. ,,După ce s-a căsătorit, s-a mutat împreună cu soţia, tatăl, soacra şi fratele Andrei la Capernaum, unde erau perspective sigure pentru comerţul cu peşte…“ spune Claudio Rendina în a sa biografie ,,Papii, Istorie şi secrete…“. De altfel, Capharnaoum, cum apare el de mai multe ori în manuscrisele nou-testamentare, era un centru destul de important pentru societatea israeliteană antică. Era de fapt o transcriere directă a numelui semitic ,,Kepar nahum“, adică ,,satul lui Naum“. Localizarea Capernaumului este dată de scrierile pelerinilor creştini ( n.r- Vezi Egeria, 383 d. Hr. ), scrierile lui Josephus Flavius, itinerariile evreieşti medievale, scrierile Noului Testament şi descoperirile arheologice care au dovedit că oraşul a fost situat la Tell Hum şi a fost locuit în permanenţă între sec. I î. Hr şi sec. VII d. Hr. Evangheliile ne spun că oraşul era situat pe malul lacului (Matei 4,13 ), în apropierea unei graniţe politice, avea un punct de vamă (Marcu 2, 14) precum şi un detaşament militar (Matei 8, 5-13; Luca 7, 1-10) şi se afla în apropiere de Ghenezaret (Marcu 6, 53; Ioan 6,22, 59 ). Cu alte cuvinte, Capernaum era localitatea cea mai apropiată de Iordan pe ţărmul de N-V al Mării Galileii, poziţie ocupată de ruinele Tell Hum. Itinerariul spiritual al lui Petru este interesant şi fascinant totodată. ,,La Betania, împreună cu Andrei, a intrat printre discipolii lui Ioan Botezătorul, care pregătea sufletele oamenilor pentru venirea lui Mesia; era într-adevăr, o epocă în care galileenii erau foarte sensibili la ideea mesianică şi, în dorinţa de a înlătura aservirea faţă de Roma, aveau nevoie de un conducător. Şi a avut loc întâlnirea cu Iisus din Nazaret. Era o zi din februarie sau martie anul 28. Iisus l-a privit insistent şi, după cum povesteşte Sf. Ioan ( 1, 42 ), i-a spus: ,,Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa“, numele său s-a schimbat, într-adevăr, în Petru. Fără îndoială că, atunci, acel pescar nu a putut înţelege semnificaţia şi scopul acestei modificări de nume, dar în tânărul nazaritean se afla ceva misterios şi tulburător. Cam din ziua aceea a început experienţa lui Simion, în care se consolidează treptat credinţa în Iisus-Mesia, asistă la extraordinarele puteri taumaturgice ale acestuia, observă comportamentul absolut nou şi fără rezerve pe care tnărul rabbi îl are faţă de tabu-urile sociale şi religioase, ascultă cu încredere profeţiile despre o nouă împărăţie. În fond, este convins că urmează un Mesia politic. Iisus, după ce îşi stabileşte la Capernaum centrul predicării sale, are raporturi preferenţiale cu Simion, realizând pentru el minunea pescuitului relatată de Luca ( 5, 8 ), eveniment care provoacă în acesta un fel de teamă religioasă înaintea divinităţii şi o exprimă prin fraza: ,,Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!“, arătând astfel că începe să înţeleagă caracterul deplin religios al lui Mesia pe care-l urma. Şi Iisus îl linişteşte şi îl îndeamnă să îndeplinească o misiune în care pescuitul nu era decât un simbol: ,,Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni“…“
Iubire şi slăbiciune omenească
Petru era sobru şi stăruitor în credinţă dar, totuşi, încercarea nu a întârziat să apară, iar prima dată a clacat, reîntorcându-se apoi întărit, întocmai ca o stâncă. ,,Fiind cel mai în vârstă dintre cei doisprezece ucenici, era sobru şi stăruitor în credinţă şi dragoste faţă de Iisus, deşi prin slăbiciune şi teamă, specific umană, s-a lepădat de trei ori de Iisus, în momentul în care Acesta este dus la judecată în faţa lui Ana şi Caiafa. Acest moment greu, de mare părere de rău şi zbucium, va fi depăşit la întrebarea de fidelitate pusă de Iisus, după Înviere, va răspunde afirmativ, tot de trei ori, mărturisindu-şi dragostea fără rezerve: ,,După ce au prânzit, a zis Iisus lui Simon Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Paşte mieluşeii Mei. Iisus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Iisus lui: Păstoreşte oile Mele. Iisus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Iisus i-a zis: Paşte oile Mele“. (Ioan 21, 15-17 ) Arhiepiscopul Bartolomeu Anania, în ,,Biblia comentată“, spunea: ,,Întreita întrebare şi mărturisire semnifică reabilitarea lui Petru, după întreita sa lepădare de Iisus“.
Propovăduirea evangheliei
Sfântul Petru a străbătut drumuri lungi şi grele pentru a duce vestea Evangheliei, păstrând de altfel itinerariile romane: Iudeea, Pont, Galata, Capadocia, Bitinia şi Roma, unde a fost şi ultima sa călătorie. Din bogata sa corespondenţă s-au păstrat doar două dintre epistolele sale: Întâia şi a doua epistolă sobornicească a Sf. Apostol Petru. ,,Faptele apostolilor ne arată cum şi-a dus la îndeplinire Petru însărcinarea. Înainte de Ziua Cincizecimii, Petru este cel care preia rolul conducător în grupul ucenicilor ( Fapt. 1: 15 ş. urm. ); după Ziua Cincizecimii, el este predicatorul principal ( 2: 14 ş. urm; 3: 12 ş. urm. ), purtătorul de cuvânt înaintea autorităţilor iudaice (4:8 ş. urm), cel care conduce administrarea pedepsei ( 5: 3 ş. urm. ). Cu toate că Biserica în general a lăsat o impresie puternică în cadrul comunităţii, Petru a fost cel căruia i s-au atribuit în mod special puteri supranaturale (5: 15). În Samaria, primul câmp de misiune al Bisericii care este menţionat, rolul conducător îl are tot Petru (8: 14 ş. urm.). De asemenea, este semnificativ faptul că el este primul apostol care are de a face cu misiunea către Neamuri şi, fără îndoială, acest lucru are loc în mod providenţial“. (Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română)
Paşii lui Petru la Roma
Paşii lui Petru au rămas impregnaţi şi astăzi în Roma, ,,cetatea eternă!“. Prezenţa istorică a lui Petru în Roma, deşi contestată de unii, nu lasă niciun dubiu. ,,În privinţa prezenţei lui Petru la Roma, mărturiile literare sunt, mai curând, generice (Clement Romanul, Sf. Ignaţiu din Antiohia, Clement Alexandrinul, Eusebiu din Cezareea ), făcând excepţie informaţia oferită direct de apostol care, în prima sa epistolă, vorbeşte despre Babilon, nume simbolic al Romei, aşa cum o făcuse Ioan în Apocalipsă. Se pare că ar fi venit aici împreună cu soţia sa, moartă, conform lui Clement Alexandrinul, ca martiră, şi cu fiica sa, căreia i se cunoaşte şi numele, Petronilla; probabil însă că acest nume aparţinea uneia dintre discipolele sale, convertită şi botezată de el. Numeroase sunt şi legendele legate de locuri şi monumente ale oraşului care amintesc de prezenţa lui Petru la Roma. Primul dintre acestea este închisoarea Mamertină; la începutul scării care duce la celulele de jos ale închisorii, o inscripţie în marmură aminteşte că, ,,de această piatră s-a lovit cu capul Petru, împins de călăii săi, şi minunea a rămas“. Dedesubt, într-adevăr, piatra este adâncită şi pare că ar fi rămas întipărită în ea urma unui cap…..Se pare că, la Roma, Petru ar fi locuit pe colina Esquilin, în palatul senatorului Pudentius, de pe vicus Patricius şi ar fi înfiinţat acolo un oratoriu în care le-a botezat pe fecioarele Pudenziana şi Prassede. Pe acel loc s-a înălţat mai tîrziu biserica S. Pudenziana, pe care o veche tradiţie o consideră drept cea mai veche din Roma. După o altă tradiţie, se pare că Petru ar fi fost găzduit şi de soţii Aquila şi Prisca, pe colina Aventin, şi pe locul unde se află casa respectivă a fost construită în secolul al IV-lea biserica S. Prisca…“ (Claudio Rendina, Papii)
Înfruntarea cu Simon Magul
Acest eveniment s-a păstrat în ,,Regulamentele apostolice” de la sfârşitul secolului al IV-lea chiar de către apostol: ,,Îl întâlnisem pe Simon în Cezareea şi l-am silit să se declare învins printr-o confesiune publică. El a venit apoi din Orient în Italia şi a ajuns la Roma; aici a început lupta împotriva Bisericii, făcându-i pe mulţi fraţi să-şi piardă credinţa prin amăgirile magiei. Într-o zi, a invitat în amfiteatru multă lume pentru orele amiezii şi m-a chemat şi pe mine: promisese că va zbura. Toţi ochii erau aţintiţi asupra lui. Între timp, eu mă rugam în sufletul meu. Iată că, ajutat de demon, se ridică spre cer şi spuse: ,,Eu mă ridic spre cer şi vă voi aduce de acolo binecuvîntarea ca o ploaie peste voi“. Lumea îl aclama ca pe un zeu. Eu, cu sufletul şi cu mâinile îndreptate către cer, mă rugam lui Dumnezeu, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să lovească în orgoliul acelui şarlatan, să înfrângă puterea demonilor care-i amăgea pe oameni, împingându-i spre pierzanie, să-l prăvălească pe acel mişel şi să-l facă să-şi rupă gâtul, chiar dacă i-ar fi lăsat viaţa. Şi am strigat, privindu-l pe Simon: ,,Dacă eu sunt cu adevărat omul lui Dumnezeu, adevăratul apostol al lui Iisus, aducător de graţie divină şi nu un şarlatan ca tine, ticălosule Simon, poruncesc forţelor răului care sunt părtaşe la mârşăvia ta, şi te ridică în zbor, să te părăsească imediat. Cazi de la înălţimea aceea şi vino să auzi râsetele mulţimii, amăgite de şmecheriile tale“. Abia rostite aceste cuvinte, Simon, părăsit de demoni, căzu pe dată în amfiteatru. Îşi rupse un picior şi încheieturile de la degetele picioarelor. Mulţimea spunea: ,,Singurul Dumnezeu cu adevărat este cel vestit de Petru!. Şi un mare număr de oameni abjurară învăţătura lui Simon“. Petru rosti astfel unul din primele exorcisme ale Bisericii Primare.
Martiriul
,,Moartea lui Petru a survenit la Roma, în perioada dintre incendiul din 64 şi moartea lui Nero din 68, data a fost stabilită la 27 iunie 67. A fost, într-adevăr, una dintre victimele persecuţiei ordonate de împăratul Nero, care îi acuza pe creştini de incendierea oraşului“ spune Claudio Rendina. Texte apocrife indică locul crucificării sale (cu capul în jos, după cum a cerut el însuşi, considerându-se nedemn de a muri la fel ca Iisus ), pe locul numit Naumachia, lângă obeliscul lui Nero, în partea dinspre deal, adică Circul lui Nero de lângă colina Vaticanului. Şi a fost îngropat tot acolo, după cum precizează consilierul episcopal, romanul Caius, la începutul secolului al III-lea, scriindu-i de la Roma lui Proclus, un adept al sectei montaniştilor: ,,Du-te pe colina Vaticanului şi pe strada Ostia şi vei găsi urmele celor care au întemeiat această comunitate“, adică mormintele celor doi apostoli, Petru şi Pavel“. (ibidem)
Sfântul Pavel: de la Saul prigonitorul la Apostolul Neamurilor
Drumul Damascului reprezintă trezirea spirituală a fanaticului Saul, trezire ce se va concretiza în botezul lui Anania: ,,În vremea aceea, Saul, suflnd mereu ameninţare şi omor împotriva ucenicilor Domnului, s-a dus la marele preot. Şi a cerut de la el scrisori către sinagogele din Damasc, precum că, de va afla acolo pe vreunii, atât bărbaţi cât şi femei, că sunt pe calea aceasta, legaţi să-i aducă la Ierusalim. Dar pe când călătorea şi era aproape de Damasc, o lumină din cer l-a învăluit deodată ca într-un fulger. Şi Saul căzând la pământ a auzit un glas care-i zicea: Saule, Saule, de ce mă prigoneşti? El a zis: Cine eşti tu, Doamne? Iar Domnul: Eu sunt Iisus, pe care tu îl prigoneşti. Greu îţi este să izbeşti în ţepuşă cu piciorul. Ci el, tremurând şi îngrozit, a răspuns: Doamne, ce voieşti să fac? Iar Domnul i-a grăit: Scoală-te şi intră în cetate şi ţi se va spune ţie ce trebuie să faci. Iar bărbaţii care mergeau cu el pe cale, au stat locului înmărmuriţi, căci glasul îl auzeau, dar nu vedeau pe nimeni. Saul s-a sculat de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nimic nu putea să vadă. Atunci l-au luat de mână şi l-au băgat în Damasc. În Damasc era un ucenic anume Anania, şi Domnul i-a zis, în vedenie: Ananio! Şi el a răspuns: Iată-mă, Doamne! Iar Domnul către el: Scoală-te, mergi pe uliţa care se cheamă Uliţa Dreaptă şi la casa lui Iuda întreabă de un om din Tars, cu numele Saul, căci, iată, este în rugăciune. Şi a văzut în vedenie pe un bărbat, anume Anania, intrând la el şi punându-şi mâinile peste el, ca să-şi capete iar vederea. Ci Anania a răspuns: Doamne, despre omul acesta am auzit de la mulţi câte rele a făcut sfinţilor tăi în Ierusalim. Aici chiar are putere de la mai marii preoţilor să lege pe toţi care cheamă numele Tău. Ci Domnul vorbit-a către el: Mergi, fiindcă acesta îmi este vas ales, ca să poarte numele meu înaintea păgânilor şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israel. Căci eu îi voi arăta câte trebuie el să sufere pentru numele Meu. Deci s-a dus Anania şi a intrat în casă şi punându-şi mâinile peste el a grăit: Frate Saule, Domnul Iisus, cel ce ţi s-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să-ţi primeşti vederea şi să te umpli de Duhul Sfînt. Şi îndată au căzut de pe ochii lui ca nişte solzi şi iarăşi a văzut şi sculându-se s-a botezat“. (Faptele Sfinţilor Apostoli)
Originea Sfântului Apostol Pavel
Originar din Tarsul Ciliciei, o cetate din câmpia Ciliciei, udată de râul Cydnus, Saul era bărbat învăţat, fariseu şi rabin, discipol al lui Gamaliel. ,,Nu este clar de ce familia lui s-a mutat în Tars: probabil din motive comerciale sau au fost deportaţi acolo ca şi colonişti de către un dregător sirian. Faptul că erau cetăţeni romani ne spune că au locuit acolo de mai multă vreme…A fost un centru de învăţămînt şi savanţii au presupus în general că Pavel s-a familiarizat cu diferitele sisteme filosofice greceşti şi cu diferite culte religioase, în tinereţea lui, pe când locuia aici“. (op.cit, Dicţionar Biblic)
Propovăduirea
După întâlnirea cu Iisus de pe Drumul Damascului, Saul devine Pavel- Apostolul Neamurilor. ,,Din această clipă Saul devine cel mai neînfricat şi luminat mărturisitor al lui Hristos, devenind unul din cei mai mari Apostoli ai Bisericii creştine, răspândită în lumea păgână a Greciei, Asiei, şi a centrului roman, ,,cetatea eternă“, Roma. Bisericile întemeiate şi comunităţile creştine sunt îndrumate permanent, prin legătura ţinută cu preoţii şi diaconii lor, dar şi cu ajutorul epistolelor trimise, din care s-au păstrat şi publicat 14 în Noul Testament” Aurelia Bălan Mihailovici, Dicţionar.) Sfântul Apostol Pavel sfârşeşte ca mucenic în timpul prigoanei lui Nero, în anul 67, la marginea Romei, în drum spre mare, prin decapitare. După toate probabilităţile, Pavel a fost eliberat în anul 63 d.Cr. şi a vizitat Spania şi zona Mării Egee, înainte de a fi arestat din nou şi de a fi omorât de către Nero (cca 67 d.Cr.
De ce Petru şi Pavel?
Legătura celor doi apostoli este foarte profundă, de fapt ei au făcut convertiri în temniţa Mamertină înainte de a fi duşi spre calvar. ,,În aceeaşi închisoare, mai este şi o altă inscripţie, în spatele unui rest de coloană de marmură. Aceasta este coloana de unde, stând legaţi de ea, Sfinţii apostoli Petru şi Pavel i-au convertit pe sfinţii martiri paznici ai celulelor, adică Processus şi Martinian şi pe alţi 47 la credinţa în Hristos, botezndu-i cu apa din acest izvor apărut printr-o minune“. ( Claudio Rendina, Papii) Pe Via Ostiene era Capela Despărţirii, locul în care cei doi apostoli s-au despărţit înainte de a fi dus fiecare la locul său de execuţie. Dedicată apoi Sfintei Cruci, capela se afla pe latura stngă a bazilicii S. Paolo, până în 1568, când a fost dărâmată şi reconstruită pe latura opusă, unde a rămas, până în anul 1910, anul demolării sale definitive. Un basorelief înfăţişa scena despărţirii şi purta o inscripţie care se află în prezent în biserica Sfintei Treimi a Pelerinilor. Basorelieful conţine cuvintele pe care şi le-au urat cei doi. Pavel i-a spus lui Petru: ,,Lumina să fie împreună cu tine, temelie a Bisericii şi păstor al tuturor oilor lui Hristos“. Petru a exclamat: ,,Mergi în pace, predicator al celor buni şi călăuză a celor drepţi“. De aceea îi prăznuim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel în aceeaşi zi, 29 Iunie, în fiecare an. ( Ştefan BOTORAN )
