Guvernul vrea să adopte, joi, în ședință, creșterile salariale propuse pentru profesori, de 1.000 lei brut de la 1 iunie, iar creșterile cerute de sindicate vor fi etapizate pe trei ani. Profesorii și angajații din Educației au respins oferta propusă la Guvern și au spus că vor continua greva, informează Economedia.
UPDATE Noi negocieri vor avea loc între premierul Nicolae Ciucă și liderii sindicatelor din educație vor avea loc joi, de la ora 12.30, imediat după ședința de Guvern pentru aprobarea OUG cu creșterile promise pentru profesori, dar respinse de aceștia. Ședința de Guvern este programată la ora 12.00, iar întâlnirea cu sindicatele la ora 12.30, potrivit programului oficial al premierului anunțat de Biroul de presă al Guvernului.
Ordonanța Guvernului prevede:
- Creșterea salariului începând cu luna iunie a.c., cu 1.000 de lei brut lunar pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, respectiv cu 400 lei brut pe lună pentru personalul nedidactic din sistemul educațional.
- În noua grilă de salarizare, salariul profesorului debutant/asistent universitar se va raporta la salariul mediu brut din economie și va reprezenta punctul de referință al grilei de salarizare din educație. Majorările salariale potrivit noii grile se vor face etapizat, în maxim trei ani de la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, prima tranșă reprezentând 40 la sută din valoarea totală a majorărilor.
În comunicatul de miercuri seară, Executivul a mai transmis că textul actului normativ a fost deja publicat în transparență pe site-urile oficiale ale ministerelor Educației și Muncii.
Profesorii și angajații din Educației au respins oferta propusă la Guvern, de premierul Nicolae Ciucă și de Marcel Ciolacu, au transmis sindicaliștii miercuri seară, după a doua întâlnire în aceeași zi cu reprezentanții Executivului.
Marcel Ciolacu le-a transmis sindicaliștilor că este „ultima ofertă” a guvernanților și că ea respectă întru totul mandatul inițial al negociatorilor, reprezentanți ai profesorilor, conform surselor G4Media.
Sindicaliștii au transmis că oferta guvernanților a ajuns în teritoriu, dar ea a fost respinsă categoric de profesori pentru că aceștia nu sunt de acord cu eșalonarea creșterii pe trei ani și cu o creștere de 1000 de lei brut de la 1 iunie:
„Cum la medici s-a putut dintr-o singură tranșă, trebuie să se poată și la profesori. Profesorii au cerut dublarea sumei, vor o creștere de 2000 de lei net, nu 1000 de lei brut. Greva continuă”, au transmis doi dintre cei trei lideri de sindicate, miercuri seară.
Discuțiile dintre profesori și sindicaliști vor fi reluate astăzi, pentru a stabili oferta minimă acceptată de dascăli pentru a se întoarce la catedre.