Înălțarea Domnului la cer. Ispasul. Românii își comemorează eroii

,,Înălţatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduinţa Sfântului Duh; încredinţâdu-se ei prin binecuvântare, că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii“.(Troparul Sărbătorii)

Joi, 25 mai a.c. creştinii ortodocşi şi greco-catolici prăznuiesc Înălţarea Domnului sau Ispasul, o sărbătoare împărătească pentru că are de-a face în mod direct cu persoana Domnului nostru Iisus Hristos. Înălţarea Domnului  este un praznic bazat pe Sfânta Scriptură: ,,Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu“ spune Sfântul Evanghelist Luca. (Luca 24, 51-53). Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În aceasta zi, în toate bisericile din țară se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului. Totodată, prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătoarea Înălțării Mântuitorului Iisus Hristos a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională.

,,S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor“

Marcu, evanghelistul, spune: ,,Deci Domnul Iisus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au propovăduit pretutindeni, şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvântul prin semnele care urmau. Amin“. (Marcu 16, 19-20). Tot Sfântul Evanghelist Luca, doctorul, spune în Faptele Apostolilor: ,,Până în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după Patima Sa, prin multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu. Şi cu ei petrecând, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, care (a zis El) aţi auzit-o de la Mine: Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile. Iar ei, adunându-se, Îl întrebau, zicând: Doamne, oare în acest timp vei aşeza Tu la loc împărăţia lui Israel? El a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului. Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe, care au şi zis: Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălţat la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă“. (Faptele Apostolilor 1, 1-12)

La 40 de tile de la Înviere

Din acest text înţelegem faptul că, la 40 de zile după Înviere, Iisus li s-a arătat apostolilor în diferite rânduri şi le-a dat ultimele învăţături cu privire la vestirea Evangheliei- ,,timp de patruzeci de zile şi vorbind cele despre Împărăţia lui Dumnezeu“. În aceste ultime zile pe care Iisus le-a petrecut împreună cu învăţăceii Săi, El le-a dat ultimele instrucţiuni despre ceea ce ei trebuiau să transmită mai departe întregii omeniri. Aşa a luat fiinţă şi Sfînta Liturghie, prin predania apostolilor care au dus mai departe ceea ce L-au văzut pe Iisus făcând. Evangheliile constituie nişte biografii antice în toată puterea cuvîntului şi nişte surse istorice care se înscriu în vieţile marilor înţelepţi şi filosofi care aveau ucenici. Iisus, după toate canoanele scrierilor antice, s-a înscris pe linia maeştrilor spirituali care îi chema pe cei dornici de înţelepciune într-o academie. Şi cum erau academiile antichităţii? Învăţăceii îl urmau pe maestrul plecând de acasă şi învăţând zi de zi alături de el. Aşa s-a petrecut în toată lumea greco-romană, şi nu numai. ,,În lumea veche- spune Brand Pitre- să fii învăţăcel era cu totul diferit de ce înseamnă azi să fii student, adică să fii prezent, eventual, la un curs de 50 de minute, de trei ori pe săptămînă, timp de un semestru. Să fii unul dintre învăţăceii lui Iisus însemna să-L urmezi pretutindeni, să asculţi ce spune tot timpul, vreme de unul până la trei ani“. Ceea ce a făcut Iisus cu învăţăceii Săi s-a înscris în toate regulile academice ale antichităţii. Asta însemna ca discipolii să ţină minte ce spune maestrul. Avem asemenea dovezi în Noul Testament. De exemplu, Matei- vameşul chemat la apostolie- spune: ,,Şi îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor; şi orice vei lega pe pămînt va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri“. (Matei 16, 19) Sunt cuvintele pe care Iisus i le-a adresat lui Petru, pe aceste cuvinte se bazează primatul papilor în tradiţia catolică. Marcu menţionează: ,,Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi, şi nu vă aduceţi aminte?“ (Marcu 8, 18) Este o mustrare tipică a maestrului pentru discipoli ca să memoreze tot ceea ce au auzit de la el, adică să îi soarbă toată învăţătura. ,,Iisus chema oamenii să-l urmeze literalmente, în mod concret, când predica în diferitele sale călătorii prin Galileea, Iudeea şi împrejurimi. Să-l urmezi pe Iisus ca ucenic însemna să-ţi părăseşti casa, părinţii şi gospodăria. Nu se putea să-l urmezi stând acasă şi studiindu-i învăţăturile sau trecând prin locurile unde ţinea el cuvântări“ spune John Meier. Creştinismul a avut, la început, şi un rol iniţiatic, în rugăciunea înainte de împărtăşirea credincioşilor, se spune textual: ,,că nu voi spune duşmanilor Tăi taina Ta, nici sărutare-Ți voi da ca şi Iuda“. Profunzimea acestor texte din literatura liturgică s-a pierdut astăzi pentru mulţi oameni. ,,Dacă luăm în serios dovezile privitoare la originile apostolice ale Evangheliilor, atunci cele patru Evanghelii nu se bazează pe amintirile unor oameni oarecare. Ele fie consemnează amintirile învăţăceilor lui Iisus (Evangheliile lui Matei şi Ioan), fie se bazează pe amintirile învăţăceilor lui Iisus transmise ucenicilor acestora (precum relatarea lui Marcu despre propovăduirea lui Petru). Chiar şi Evanghelia lui Luca susţine că se bazează pe mărturia celor care au existat ,,de la începuturi“ la activitatea publică a lui Iisus“. (Brand Pitre- ,,Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Iisus“. Brand Pitre se referă la începutul Evangheliei de la Luca: ,,Deoarece mulţi s-au încercat să alcătuiască o istorisire despre faptele deplin adeverite între noi, aşa cum ni le-au lăsat cei ce le-au văzut de la început şi au fost slujitori ai cuvîntului, am găsit şi eu cu cale, preaputernice Teofile, după ce am urmărit toate cu de-amănuntul de la început, să ţi le scriu pe rând“. (Luca 1, 1-3) Aşadar, Scriptura reprezintă o înşiruire de evenimente, întâmplări şi biografii ale istoriei antice, chiar dacă unora nu le place acest lucru.

Date istorice care consemnează praznicul Înălţării

Înălţarea Domnului se prăznuieşte încă din vremea Bisericii Primare, o serie de materiale documentare menţionează acest lucru. Un asemnea material îl reprezintă jurnalul unei pelerine occidentale la Locurile Sfinte între anii 381-384. Caietul ei de însemnări  poartă denumirea de ,,Egeria- pelerinaj în Locuri Sfinte, 381-384“. În limba latină, însemnările poartă denumirea de ,,Itinerarium peregrinationis ad loca sancta“ şi este una dintre puţinele  opere scrise de o femeie pe care ni le-a păstrat Antichitatea romană, fiind vorba de  Egeria, sau Etheria, ori Silvia. Nu se ştie însă dacă această pelerină aparţinea unui grup de persoane pioase sau unei comunităţi monahale. Iată ce consemnează Egeria: ,,Înălţarea Domnului, în ziua a patruzecea după Paşte, joia, încă din ajun, adică de miercurea după ora a şasea, merg cu toţii la Betleem pentru veghe (propter vigilias celebrandas). Se face veghea în biserica din Betleem, unde se află grota în care S-a născut Domnul (in qua spelunca est ubi natus est Dominus). Iar în ziua următoare, adică în joia Patruzecimii (quinta feria quadragesimarum), astfel încât să predice şi preoţii şi episcopul, spunând cele cuvenite zilei şi locului. Iar seara (sera) se întoarce unul fiecare la Ierusalim“.

40- numărul iniţiatic

Acest număr are o simbolistică aparte, şi vorbim de număr iniţiatic în sensul creştin al cuvântului, şi nu agnostic. ,,Înainte de a intra în teologia Înălţării trebuie să vedem de ce anume Hristos S-a înălţat la patruzeci de zile de la Învierea sa, având în vedere faptul că El nu a făcut niciodată ceva fără un motiv determinat. Toate au avut un anumit scop. Invocând mărturiile Sfântului Grigorie al Acragandelor şi ale lui Macarie Hristochefalul, Sfântul Nicodim Aghioritul spune că, prin întrupare, Hristos a primit trei naşteri: prima din fecioara Maria, a doua prin Botez, şi a treia prin Înviere. În toate cele trei naşteri, El a fost întâi născut, pentru că a fost întâi născut ,,între mulţi fraţi“, în sensul existenţei sale în trup, apoi a fost întâi născut al noii zidiri şi, în al treilea rând, a fost întâi născut din morţi. Dacă privim cu atenţie, vom observa că, la patruzeci de zile după fiecare din aceste trei naşteri, a avut loc un eveniment important: la patruzeci de zile după Naştere, Hristos a fost adus la templu, fapt ce corespunde sărbătorii Întîmpinării Domnului; la patruzeci de zile după Botezul Său în râul Iordan, l-a biruit pe diavolul care Îl ispitise de trei ori; la patruzeci de zile de la Înviere, S-a înălţat la ceruri, unde a adus Tatălui Său jertfa firii noastre“ spune eruditul teolog şi mitropolit Hierotheos Vlachos. De aceea, trebuie să ştim că toate sărbătorile liturgice din calendarul nostru  au o continuitate şi corespund drumului parcurs de Iisus pentru mântuirea noastră. Calendarul bisericesc constutie un itinerariu spiritual şi un ghid al ascezei în călătoria noastră pe acest pământ.

Făgăduinţa

Iisus le-a spus clar ucenicilor că trebuie să plece pentru a le putea trimite pe Sfântul Duh, lucru ce se va întîmpla la cincizeci de zile după Înviere şi patruzeci de zile după Înălţare. ,,Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate, până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus“ spune Evanghelistul Luca. (Luca 24, 49). În Faptele Apostolilor sunt consemnate cuvintele lui Iisus: ,,Ci veţi lua putere venind Duhul Sfînt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului“. După făgăduinţă, Iisus se duce în locul de unde a venit: ,,Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor“ spune Luca (Luca 1,9) Dumnezeul-om le-a încredinţat apostolilor ultima făgăduinţă pe care ei o vor vedea cu ochii lor şi o vor simţi. Noi, cei de azi, avem Harul prin El, dar trebuie să ne înălţăm noi înşine din condiţia noastră, pentru că urmarea lui Iisus este o luptă continuă. Creştinismul nu este atât de simplu pe cât vor să-l facă unii să pară: este academie, studiu şi, mai ales, jertfă întru nemurire. (Ştefan BOTORAN)