Partidele politice se pregătesc déjà pentru anul electoral 2024 și au luat măsuri încă de anul trecut pentru a-și asigura fonduri suficiente pentru campania electorală pentru toate cele patru tipuri de alegeri în România. Un raport publicat de Expert Forum arată că veniturile și cheltuielile partidelor în 2022 au fost asemănătoare cu cele din anul anterior, dar mai reduse decât în anii electorali. Conform datelor disponibile pentru 93 de partide, veniturile totale au însumat 276,7 milioane de lei, iar cheltuielile au fost de 239,7 milioane de lei. Din acestea, 27 de partide nu au raportat niciun venit. Cele zece partide cu cele mai mari venituri au acoperit peste 99% din totalul veniturilor partidelor înregistrate în 2022. Raportul evidențiază faptul că partidele au alocat fonduri din subvenții pentru anul electoral 2024, începând cu anul trecut.
Sursele de venit ale partidelor sunt subvențiile de la buget
Potrivit experților de la EFOR, aceste date reflectă faptul că există puține partide care au o activitate prin care să-și finanțeze activitățile în afara campaniilor electorale. Datele arată că partidele parlamentare au colectat și cheltuit mai mulți bani în 2022 în comparație cu 2021. PNL a declarat venituri în avans (posibil subvenții) de 70 de milioane de lei, USR de 47 de milioane de lei, AUR de 38 de milioane de lei, iar PSD de 10 milioane de lei. Subvențiile acordate de stat au rămas cea mai importantă sursă de venit pentru partide în 2022, fiind alocate 256 de milioane de lei pentru anul respectiv, iar pentru 2023 suma totală alocată a fost de 258 de milioane de lei. Cu toate acestea, partidele nu cheltuiesc integral banii primiți ca subvenții, dar au cheltuit mai mult în comparație cu 2021, reprezentând 72% din suma primită.
Presa plătită de partide
Categoriile principale de cheltuieli rămân publicitatea și propaganda, cu o creștere constantă, având un impact semnificativ asupra independenței mass-media. Cele mai mari sume cheltuite în acest sens au fost înregistrate în presă, cu un total de peste 100 de milioane de lei. Partidele parlamentare au alocat cea mai mare parte a acestor cheltuieli, PSD cheltuind 58% din suma totală, PNL 70%, iar USR 18%. PNL a alocat, de asemenea, 10 milioane de lei pentru sondaje și activități politice, indicând o intensificare a activităților de promovare. UR nu a cheltuit pentru publicitate. Partidele au cheltuit și pentru personal, iar USR rămâne partidul care investește cel mai mult.
PSD alocă cei mai mulți bani pentru promovare
În primele trei luni din 2023, cheltuielile PNL au crescut la 11 milioane, de la 3,8 milioane în 2021, la 8,9 milioane în 2022. Social democrații au cheltuit 5 milioane în 2021, iar în 2022 și 2023 valoarea cheltuielilor a fost de aproximativ 12 milioane de lei. La USR sumele au crescut semnificativ comparativ cu aceeași perioadă: dacă în 2021 partidul cheltuia 175 mii lei, în 2022 a cheltuit 253 mii lei, în 2023 a cheltuit 2,8 milioane lei. În cazul Pro România aproape toți banii au fost cheltuiți pentru categoria bugetară onorarii avocați, executori și experți. AUR a realizat o achiziție de autovehicule pentru o caravană sanitară și microbuze școlare în 2023.
Partidele nu vor transparență
Cadrul legislativ nu s-a modificat în 2022, însă Autoritatea Electorală Permanentă a înaintat o propunere de modificare a Legii 334/2006 la finalul anului 2022, care a fost supusă dezbaterii publice în luna noiembrie. Proiectul a fost preluat de către PSD în aprilie 2023, în lipsa unei susțineri de la nivelul Guvernului.
- „Deși proiectul aduce îmbunătățiri semnificative cu privire la transparență, nu rezolvă complet problema transparenței beneficiarului final al fondurilor pentru contracte de presă, reduce transparența în timpul campaniilor electorale și crește contribuțiile pe care partidele politice le pot aduce în campanie”, mai arată cei de la Expert Forum.